Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Dor de-un titlu. Vitralii

Poţi scrie scurt, poţi trăi uşor cu o propoziţie pe zi. De altfel, poţi şi vieţui scurt, poţi fragmenta totul: oameni, cuvinte, întâmplări, iubiri, ore. Poţi fărîmiţa totul. Am întâlnit destui oameni a căror viaţă aşa a fost mereu, ca un vitraliu. Ba cred că majoritatea celor pe care i-am cunoscut aşa au fost: vitralii fragile care-au exclus amplele, dezvăluitoarele si obositoarele treceri de lumină. Ca pe ceva nenecesar.
Încerc să-mi caut în memorie oamenii-ferestre sau oamenii-oglinzi sau oamenii care au reuşit să înlocuiască un cnp, un număr, cu un titlu. Oamenii-titluri. Au fost cîţiva… Nu mi-i amintesc acum…
Cred că parcurg şi eu un pasaj în care memoria mi-a fost fărîmiţată de această trecere. E ţăndări. Cioburi. Memoria, amintirile, cuvintele. Vitraliu temporar?. Iluzie? Poate fi un simptom periculos, bănuiesc.
Ăsta, comod, trebuia să fie un gînd scurt cu un număr deasupra (nu un aforism, nu un vers). Mi-a scăpat însă de sub control, a răbufnit, s-a revoltat cerîndu-şi dreptul la text, la cuvinte curgătoare unele după altele. Şi dreptul la titlu. „Cum rămîne cu restul”, mă întreabă? „Cu firimiturile? Ce va fi de acum înainte?”. „Nu ştiu, habar nu am”, zic. Şi îmi aprind o ţigară, privindu-l. Cu un fum fluid, indiferent.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Incident în trafic… Prima iubire

Am zărit-o astăzi din fuga maşinii. Am oprit la trecerea de pietoni şi am îndemnat-o să treacă… Micuţă, pipernicită, cu un rucsac mare în spate, dar vioaie aşa cum o ţineam minte… A privit spre mine dar sigur nu m-a văzut, a trecut mai departe… Cred că i-am zărit pînă şi albastrul privirii şi linia aceea tăiată a bretonului a la Mireille Mathieu… Aş fi sărit din maşină să o salut dacă şoferii nervoşi din spate nu m-ar fi împins mai departe la drum… Ochii mi s-au împăienjenit o secundă în urma acestui… „incident rutier”. Era, este ea, profesoara mea de română, după atîta vreme incredibil de… la fel! Rescriind acum această clipă a vederii ei realizez timpul trecut şi regretul neîntîlnirii cu ea atîta amar de vreme. Asta ca să nu spun că dragul meu de română, graţie rigurozităţii şi cerbiciei ei l-am prins. Româna, aproape ca o primă iubire ţesută în divane de versuri mai tîrziu… Doamnă Profesoară, mulţumesc!

P.S. – Prin Braşov miroase a must… Se colorează toamna pe şevaletele sufletelor cărora încă nu li s-au uscat vopselele… În pieţe e o aşa-zisă „Zi a Recoltei”, copie nereuşită şi inoportună a celor de acum ceva ani. Nu mă întrebaţi ce fel de recoltă şi a cui… 🙂

Servus, Blogolume!
Un pat cald găsesc la Onu… O dorinţă acută de vis, la Andreea… Vio, spune aici cum se face că un umăr nu e… suficient ;)… Despre un… individ, la Pisica Neagră :)… Rimele nu trebuie să fie musai rimate ci doar… ritmate, mă încuviinţează Vania… 😉 Peste un peisaj din Salzburg nimeresc la Camelia… De toamnă şi dor citesc la Roxana… Cîndva, timpul ne minţea, şi noi credeam, da, Cella! Înţeleg… admiraţia lui Valentin pentru „şpicheri” ;)… M-am regăsit, pe ici pe colo, la Ştefan… Sonuri irlandeze la Mirela, pentru un mâine mai bun…