De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Autovidanjare. Sictir regal

Zilele astea am un chef nebun să iau la mişto cam tot ce mişcă. Sictirul meu din aceste zile este… regal. În starea asta aş putea debita enormităţi şi poate că m-aş alege şi cu ceva dosare penale 😉 (eheee, ce vremuri, ce tribunale!). Cred că toate rezervele mele de înţelegere, de suportabilitate, de autoconservare au ajuns la buza paharului. Ştirile care-mi trec pe la ureche razant, fiindcă nu mă mai obosesc să le ascult pînă la capăt îmi trezesc instincte care cu greu mai pot fi ţinute în frîu de cuvinte. Tabloul prezent, manelizat cronic, se pretează perfect la aşa ceva. Dau drumul la televizor şi îmi este limpede. Mi-e silă să reproduc titlurile pe care le văd şi pe care le citesc, nu le pot puncta, toate îmi trezesc aceeaşi greaţă. Şi nu mai am răbdare. Iar ele urmează la o anumită scară întîmplările cotidiene al cărora martor trăitor sunt, întîmplările netelevizate şi nepuse pe prima pagină, întîmplări reale şi virtuale deopotrivă… Sila asta mă cuminţeşte însă acum. Nu-mi voi urma instinctul. Acum. Sila funcţionează, încă, asemeni unei supape, pentru autovidanjare. Cum spuneam, rezervele mele de suportabilitate sunt doar la buza paharului. Vidanja încă lucrează. Dar, iată, dă semne serioase de oboseală.
Toate cele bune!