Al doilea genunchi al lumii

Dimineaţa mov

nu lăsăm niciun cuvînt în urmă
cum nu abandonăm niciun suflet
şi nu pierdem niciun trup prin tranşee.
aşa-i la război
şi dezertăm cu toate acasă.
aşa-i cînd din prispă ne îmbie un înger cînd
ne aruncăm raniţa plină în patul jilav
din sufragerie şi
dimineaţa mov ne face-un hatîr:
n-o să mai vină!

De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

dimineaţa a patra. spre canton

într-o zi, tot văzîndu-l cum zace aşa, i-a zis: „pune mîna de trăieşte! ieşi, du-te şi pune mîna de trăieşte!” şi el aşa a şi făcut. în prima zi a ieşit şi s-a dus să trăiască. s-a întors seara tîrziu. a doua zi, la fel, a închis uşa în urmă şi s-a dus din nou să trăiască. a treia zi, la fel, liniştit. în dimineaţa a patra a găsit lîngă paharul cu apă un bilet: „pune mîna şi trăieşte! eu plec.” şi-a luat geaca, şapca şi s-a dus să trăiască, pe drumul pe care-l ştia, undeva spre canton. în ziua a cincea i-a remarcat lipsa cel de la gaz care venea cu precizie să-şi încaseze factura. in ziua a şasea, cel de la curent a sesizat aceeaşi lipsă. în ziua a şaptea cel de la bancă, impacientat, a alertat vecinii, din pricina lipsei. şi au pornit spre canton. i-au recunoscut doar geaca mov şi şapca maro. îi sfîşiaseră trupul nişte corvide.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Bibani, şalăi, babuşte. Marele nimic

Alegerile, campania, apoi… c(h)ampania (lor)! Numai mîine nu-i poimîine! Şi-i „Anul Caragiale” pe mai departe, încît întrebarea-mi rămîne „Eu cu cine votez?!”. Acum se fac listuţe, se urzesc lovituri, se scufundă catindaţii în… bazine (heleştee, dacă doriţi!) electoarele mai fertile! E o vreme bună pentru bibani, şalăi dar mai tristă pentru babuşte. Ei între ei şi ei cu ale lor! Nimic din toate aceste „jocuri” nu mă mai priveşte însă. Aş fi încă prea naiv să mai cred aşa ceva! Şi ei ştiu asta. Apoi vor veni cu afişele lor, cu listele lor de „realizări” trecute şi promisiuni viitoare pentru un alt mandat. Nimic din ce e scris în pliantele lor nu mă priveşte, realizările nu le văd iar de promsiuni mi-e podul plin. Şi ei ştiu asta! Ba mai mult, în ignoranţa-mi recunosc că nici măcar nu am habar cine-mi sunt deputaţii şi senatorii de „colegiu”! Drept pentru care pot fi taxat că-mi dau iar cu părerea despre ceva ce nu cunosc! O fi vina mea, nu ştiu, că nu m-am băgat în vorbă. Dar zău, dînşii au fost atît de uninominali încît mi-au devenit absolut anonimi! Aşa că, cred că la întrebarea genetic mioritică de mai sus, eu unul nu-mi văd mai deloc… „aleşii”, la nivelul lor local.(Cu o singură excepţie concretă, poate, cea a senatorului Ghişe – dacă cumva îmi va intra pe vreo listă, p-aci prin cartieru’ meu!)
Rămîne de discutat însă cum mă voi raporta cu votul meu (dacă va fi, fiindcă se poate să nici nu fie!) la „trendul” general, naţional şi la corespondenţa acestuia cu aşteptările mele. Aici susţin salubritatea şi vidanjarea a tot ce este pestilenţial – şi se ştie despre ce e vorba! Dar cine să fie… „vidanjorii”?! Privind puţin în urmă nu pot decît să constat că voinţa a 7,4 milioane de români a fost ca şi cum nu ar fi existat, vîndută pe o „lovitură de stat” isterică şi imaginară, că aceia care ar fi trebuit să puncteze din greu sunt timoraţi, blazaţi şi-n pană de idei, că li se trage preşul de sub picioare constant fără să cîrîie şi că se iveşte pe metereze o masă politică… mov de un populism tabloid şi o lipsă de fond năucitoare. Despre masa politică dreaptă şi oranj nu am ce discuta fiindcă îmi e exclusă a priori din vederi, de multă vreme, atît ca obiect cît şi ca subiect.
Atunci? Pe bune, eu cu cine votez? Mai bine-mi pun o veche placă Electrecord şi-ascult, nostalgic:… „Mai e putin, mai e un pic/ Pana la marele nimic”! 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Update – Înţeleg că Adrian Sobaru încearcă cu greu să strîngă semnăturile pentru a putea candida pentru un loc în parlamentul din balconul căruia s-a aruncat în decembrie 2010. Mă întreb dacă va reuşi să le adune…

P.S. – Citibil şi aici: Power&Politics World

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Poezia de azi, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Ce toamnă-mi vine… prin vine!

Pe stil vechi, acum 130 de ani se năştea Bacovia. Poate nu ar conta data dacă am fi stăpînii propriei noastre memorii! Dar nu asta e povestea. Povestea e că e toamnă… Mai ieri înnebuneau salcîmii!… Întîmplarea face ca Bacovia să-mi fi amintit asta. Privind în urmă văd că mă declaram drept meteosensibil sau sensibil la trecerile şi farmecele diferitelor anotimpuri. Dintre acestea, toamna-mi era, şi-mi este, cea mai dragă. Ba chiar îi presimţeam sosirea, o adulmecam, o grăbeam… Nu ştiu cum de data asta nu-i aşa şi uite cum Bacovia-mi aduce toamna citindu-i pieziş şi pe Internet cîteva versuri. E toamnă şi o pîndesc să vină asemeni unui suferind la pat aşteptînd sosirea asistentei aurii ca să-mi „picure” mierea galbenă şi vie cu injectomatu-n vine!…

Duminică de piaţă. Am vîndut şi răvăşit iluzii şi am zăcut citindu-mi horoscopul. Am privit distrat spre un Bac plin de vini, aproape tragic (bacovianul Liceu, desigur!). Am deschis parantezele unor muzici. Am uitat să şterg praful. Mi-am tamponat rătăcirile provocîndu-le la norocul şi la iertarea de mîine. Luminile-s de seară şi de vară şi-mi fac din vinul rozaliu din pahar, vin negru… De mîine sigur or să cadă frunze şi o să plouă şi-a fost o vară-atît de scurtă că mi-i tare dor deja de ea. Aud zarva din jurul unor alegeri, aud că trebile statului devin din nou importante prin divane. Aud că încă suntem prea mulţi şi-ar trebui să mai fim… răriţi. Se va întîmpla, desigur, cu sau fără lehamitea noastră. E iar la modă verdele-brotăcel şi asta va revigora sigur… orăcăielile! Nu de mult era la modă violetul, movul…

George Bacovia
Amurg de toamnă

Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt –
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.
Pustiu adânc… şi-ncepe a-nnopta,
Şi-aud gemând amorul meu defunct;
Ascult atent privind un singur punct
Şi gem, şi plâng, şi râd în hî, în ha…


Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Cromatici: starea mov din vinerea neagră

Şi a fost „No Basescu Day„. Poate că nu am văzut cît violet aş fi vrut azi, în Vinerea Mare, pe străzi, poate că nici tricoul meu mov nu a fost suficient de vizibil sau poate că nu a trezit nicio reacţie… Am zărit cîteva priviri mov, priviri cu subînţeles, zîmbind atunci cînd ochii ni s-au întretăiat cîte o fracţiune de secundă pe căile oraşului (e adevărat, nu am fost în Piaţa Sfatului la momentul întîlnirii violeţilor de Braşov…) Sau poate privirile acelea au fost doar în mintea mea şi doar întîmplător persoana respectivă avea ceva mov, considerînd probabil chiar suspectă secunda mea de… insistenţă? Posibil…  Ştiu, prea puţină lume a făcut azi legătura dintre culoarea asta violetă şi… „NBD”, chit că s-a vorbit despre această mişcare şi la televizor. Nici nu putea fi altfel, cel puţin prin ţară… Însă în această zi stă un început remarcabil, acela al unei reacţii publice curate, al (re)naşterii opiniei publice şi al poziţionării blogosferei în acest cadru.  O reacţie şi o renaştere civilizate care vor cîştiga – sper! – în forţă cu fiecare an, care îi va face măcar să-şi… simtă obrazul pe mojicii, neaveniţii, parveniţii, loazele care, astăzi dispun şi joacă pe degete în nesimţire soarta unei ţări. E foarte posibil ca „No Băsescu Day – April 2” să devină „No Băsescu Day – Every Day”, aşa cum a scris şi Crin Antonescu. La un moment dat, bănuiesc, mişcarea asta… violetă va pierde pe drum, definitiv, şi „substantivul Băsescu” însă starea va rămîne ca să amendeze mai departe batjocura, mitocănia din politica şi viaţa publică românească, chit că ea va fi portocalie, galbenă, roşie sau albastră! Asta dacă nu cumva ea, mişcarea, nu va fi confiscată sau pervertită, aşa cum atenţionează şi Adrian Năstase! Şi o să putem spune atunci: „Bă, uite că a fost şi Băse’ bun la ceva: a născut mişcarea mov!” 🙂 Chiar, sînt curios cînd şi cum va vorbi Băsescu despre asta, despre ceea ce i s-a întîmplat de fapt astăzi… 😉 Cînd chestia asta nu-i va mai fi indiferentă? Fiindcă de enervat, aşa un pic, cred că-l enervează… chit că mai poartă încă pulovere mov… Sau totul a fost, este, o iluzie? Încă una?

Protest politic paşnic in Piata Universitatii. Foto: Andreea Balaurea, Mediafax
Protest politic paşnic in Piata Universitatii. Foto: Andreea Balaurea, Mediafax

P.S. Fotografia asta din Piaţa Universităţii de azi e mai mult decît sugestivă pentru vremurile în care trăim, pentru vremurile care pot să urmeze… „Extemporalele” la secţie şi amenzile pentru nesupunere (în numeroasele ei accepţiuni posibile) nu îmi par a mai ţine doar de nişte ani trecuţi…. 😉

Feedback, Metatexte, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Un tip de modă veche. Cravata mov

Era un tip de modă veche – asta în ciuda vîrstei, fiindcă oricine îi dădea cu cel puţin zece ani mai puţin. Nu s-ar fi votat niciodată singur şi nici nu ar fi angajat pe doi lei aplaudaci să-l perie, de exemplu. Era dintre naivii care credeau că nu se cade să vii şi să te aşezi fudul într-un fotoliu de la prezidiu fără să fi fost printre ăia care au bătut înainte măcar nişte cuie în scîndurile respectivului loc… În sfîrşit, de la credinţele astea i se trăgeau toate, era convins de asta: şi trădarea şi urmăririle şi ascultările şi batjocura. Acum bătea străzile la pas şi găsea în asta mici satisfacţii, împreună cu gîndurile primăverii înşelătoare. Şi ar fi vrut să ierte. Totul. Să nu mai dea vina pe nimeni şi nimic. „Uite casa asta n-am văzut-o niciodată. Şi cînd te gîndeşti că suntem vecini! Crescuseră multe în jur, iar aleiile şi copacii pe care se plimba odinioară i se păreau mici, prăfuite, triste. Se minuna recunoscînd bucuria acestor descoperiri. „Dacă lucrurile ar fi rămas la fel, poate nu aş mai fi revăzut niciodată locurile astea” îşi zise încercînd, fără succes, să-şi amintească chipurile vecinilor. „Hmm… uite că se deşteaptă filozoful din mine„, se miră mai departe văzîndu-se atins de ispita vorbelor de duhZiua se lungise deja şi la preţ de cîteva ceasuri de umblat fără ţintă se aşeză pe băncuţa de lemn din faţa scării unui bloc privind spre un petec de zăpadă, rămăşiţă a iernii. „Cred că aici stătea Maria, cred… Maria sau?…” Da, băncuţa era aceeaşi, vopsită doar altfel. Şi vegetaţia era mai îngrijită cîndva… Petrecuse multe ore aici cu fata aceea pe care o conducea seara acasă… O iubire, dintre primele… Acum nu voia să recunoască, dar începuse să uite tot mai tare, tot mai multe detalii – şi nu se gîndea la amintiri ci la întîmplări curente. Tot aşa, nu voia să recunoască durerea aia surdă din partea dreaptă şi amorţelile pe care le resimţea în mîna şi-n piciorul stîng… Adevăru-i că nu-mi strica o pauză, o vacanţă. Obosisem, asta e… Cînd Excelenţa Sa mi-a spus că fac tot mai multe greşeli, că nu mai nimeresc nici măcar cuvintele, pe taste, că abia mi-am reamintit parola blogului i-am rîs în nas… Na, uite… avea dreptate! Sunt incoerent şi nici nu ştiu ce caut aici!” Se ridică şi porni spre casă, împăcat cu descoperirile acestei lungi plimbări. După ce o să-şi facă un ceai de sunătoare şi o să asculte ceva muzică veche, o să se bage în pat pînă la zece cum nu mai făcuse de ani buni… Apoi osteneala asta îi va provoca un somn adînc. Mîine avea să se ducă la Procuratură să depună plîngerea aia, o să treacă pe la Pensii să vadă cum vine treaba cu recalculările alea şi poate o să treacă şi pe la doctorul de familie. Poate… De asta nu era sigur niciodată. „Ah da, mîine-i şi ziua lui Victoraş!… Mda… prieten vechi… Să nu uit să-i iau o cravată movE ziua lui…” îşi zise, iuţind pasul spre casă…

De azi pe mîine, Feedback, Poezia de azi, Texte şi pretexte

Lecuirea genunchiului. Pete mov pe saltea

Cînd sînt bleg sau indispus sau cînd nu-mi intra nimic în voie sau cînd foaia de hîrtie (monitorul, tastatura, în fine!…) mă intimidează, uneori, arunc o privire prin memoria ascunsă a genunchiului lumii. Este acolo o cămară în care se adună căutări de aiurea. Cămara de căutări, aş boteza-o… De unde vin acestea şi încotro cred cei care mă interoghează astfel că vor duce, habar n-am. Melanjul dintre întîmplările zilei şi zburdălniciile virtuale mă uimeşte zi de zi. Am ales doar cîteva – sunt sute, mii!…- astfel de cioburi de cuvinte şi gînduri renunţînd la tentaţia de a le răspunde sau de a le pune în propoziţii. Unele ar merita asta, altele spun totul. Pînă atunci, totul seamănă cu un… poem postmodern. 😉 Poate ar fi interesant să intru în joc într-o zi. Asta ar putea face parte din… lecuirea genunchiului, pe o saltea cu pete mov. 🙂

-PSD rame cu ghiocei
-Poezii frumoase si urate
-Genunchiul imagini
-Eminescu este atat de mult al nostru
-Cea mai frumoasa fata din romania
-AG Weinberger este membru al masoneriei
-Ce este genunchiul?
-Cuvintele la cintecul inger pierdut
-Derdelusuri in ploiesti
-Paloarea vorbitoare poezie
-Poze pasarea phoenix
-Gasca cangrena din valeni dambovita
-Poezii de la multi ani
-Vindecarea genunchiului
-Karla dama companie
-Lecuirea genunchiului
-Conspiratia lumii
-Pete mov pe saltea
-Lista cu basme rusesti ecranizate
-Cuvinte despre ochi
-A cadea pe ginduri
-In orasul care ploua gen liric
-Poezii despre limba rusa fara author
-Spaime in somn
-Iarna se aseamana cu?
-Renunta la ochelari flavius
-Poezi frumoase despre un zambet frumos
-Junghiuri intercostale
-Ritual la rascruce de drumuri
-Plantele si animalele si omul
-De dorul tau flavius
-Masina de autovidanjare
-Ruşinea în politică
-Criptograma neprihanita
-Poveste de dragoste falsa din blogosfera