Sufletul ca o colibă

De mult, îmi plăcea joaca aceea cînd, cu ochii închiși, deschideam o carte la îndemînă și-mi așezam degetul pe un rînd sau paragraf al paginii citindu-l apoi. Am făcut-o și azi, căutînd surpriza de atunci dar și… răspunsul de acum, și aduc rîndurile cu pricina aici, unde mai pot dospi și respira, rezistînd tentației de a le arunca în neant, drept gînd al zilei, într-un bezmetic facebook:…
„12 sept. Un om singur, într-o colibă, care mănîncă grăsime și zeamă dintr-o oală. În unele zile rîcîie cu un cuțit vechi, în altele cu unghiile: cu mult timp în urmă oala era plină cu bunătăți, acum s-a acrit și ca să-i simtă gustul omul își mănîncă unghiile rupte. Și tot așa va face și mîine și întotdeauna. Seamănă cu mine, care-mi caut de lucru în suflet.” (Cesare Pavese, Meseria de trăi, pag.247)

Cesare Pavese - Il Mestiere Di Vivere, Diario 1935 - 1950. (Prima edizione Giulio Einaudi, Torino 1952)
Cesare Pavese – Il Mestiere Di Vivere, Diario 1935 – 1950. (Prima edizione Giulio Einaudi, Torino 1952)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

Ceasul cu turn

la orele de miazăzi,
gărgăriţă-riţă,
cu mîinile spălate de cuvinte,
prin oraşul traversat de ape uituce,
pe acolo alergam
să-mi fac chitări din tei
şi aruncam cu ochii verzi în primăvară.

concertul de miazăzi,
din turnul cu ceas,
gărgăriţă-riţă,
a avut un succes nebun,
biletele s-au vîndut pe-o lacrimă.

Joaca de-a Braşovul

am prins, dimineaţă, nişte gînduri puse pe joacă,
vreo trei sau poate patru, coborau de sub tâmpa…
şi după ce-au rostogolit cercul prin poarta schei
le-am văzut cu ochii mei cum au sărit
coarda pe strada sforii,
apoi au încercat să bată-un lapte gros pe castelului
şi, chiar ostenite fiind, s-au pus pe-o leapşă-n bastionul ţesătorilor,
la adăpost de ploaie.
pe la amiază, încă nedomolite, se îndemnau
la de-a v-aţi ascunselea prin porţile ecaterinei
şi-ar mai fi întins şi-un elastic pînă-n turnul alb şi-napoi,
dacă nu chiar pîn’ la cetăţuie!
ba îşi mai doreau şi-un telefon fără fir, pe după ziduri,
de la graft la warthe, de nu venea prea repede să le ispitească seara,
c-o piatră de şotron, în curtea bisericii negre,
unde, găsindu-mă, m-au ademenit şi pe mine,
cît să le ţin de şase c-un cuvînt…

Moravuri, mofturi şi molifte

Văd o exaltare a stărilor, expresiilor şi mai ales a vorbelor din jur. Ţopăiala primăvăratică printre formulări neapărat „inovatoare”, afişajul fitzos al unui limbaj frust, cît mai pieziş pe dex şi doom, al tot mai multor posesori şi posesoare de veleităţi şi de aspiraţii lite(rare) mă oboseşte. Posibil ca eu să mă fi născut așa, adică obosit şi-nchis, sau să fiu învechit încă dinaintea postmodernismului industrial şi vesel, deci nu acuz inflaţia de „scribi” şi nici nu fac… patognomonia fenomenului. Era previzibil – şi de mult! – ca melanjul violent dintre verbele sluțite și fițoșite cu talent și socializarea electronică de-a valma să îmi dea senzații de vertij și de halo. N-am de gînd să galopez să ţin ritmul şi nici privirea nu mă mai ţine, văd, pentru graffiti-urile care ornează astfel atît de socializanta şi socialmente „necesara” noastră pseudorealitate. Că peisajul e limpede unul tușat de (şi din) mofturi și moravuri cred că-i clar. Şi asta-i grav! Fiindcă ele, cuvintele bolnave au rădăcini adînci precum măselele de minte și se trag de undeva dintr-o vînă pe care o intuim.
Aşa că lesne-i de înţeles că aici, drept pansament de uz personal, mi-ar întinde-o mînă ori… moina ori poate chiar… moiştii! 🙂 Cei din urmă, de-ar fi fost însă împrumutaţi de la începuturi dîmboviţeanului areal al mioriţei sigur ne-ar fi lăsat şi limba (dovedit, cu asta azi am fi fost binecuvîntaţi!) şi antidotul stării fără să apeleze la vreo moliftă, Doamne fereşte! Dar cum nici măcar eu nu-mi fac iluzii că altruismul vechilor chinezi ne-ar mai putea fi importat azi… Au ei chinezii altele la care, iată, tînjim şi pe care perorăm. Aşa că mă las în voia moinei şi-a jocurilor de cuvinte care, pe lîngă mofturi şi moravuri, iată, pot să treacă!…
Ce vreau să zic? 😉 Mă simt doar… coafat, în ton cu trendul verbal al zilei şi cu primăvara asta astenică. Aşa că tot mai des îmi vine să trag un pic pe dreapta pe la nivelul păpădiei. „E de like, zic!”, vorba cuiva! Constat doar, fără regrete. Şi opinez.

P.S. – Dincolo de năduful fără noimă de mai sus, mai bine citeaţi asta: „La ce bun toate astea?”

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Lecuirea genunchiului. Pete mov pe saltea

Cînd sînt bleg sau indispus sau cînd nu-mi intra nimic în voie sau cînd foaia de hîrtie (monitorul, tastatura, în fine!…) mă intimidează, uneori, arunc o privire prin memoria ascunsă a genunchiului lumii. Este acolo o cămară în care se adună căutări de aiurea. Cămara de căutări, aş boteza-o… De unde vin acestea şi încotro cred cei care mă interoghează astfel că vor duce, habar n-am. Melanjul dintre întîmplările zilei şi zburdălniciile virtuale mă uimeşte zi de zi. Am ales doar cîteva – sunt sute, mii!…- astfel de cioburi de cuvinte şi gînduri renunţînd la tentaţia de a le răspunde sau de a le pune în propoziţii. Unele ar merita asta, altele spun totul. Pînă atunci, totul seamănă cu un… poem postmodern. 😉 Poate ar fi interesant să intru în joc într-o zi. Asta ar putea face parte din… lecuirea genunchiului, pe o saltea cu pete mov. 🙂

-PSD rame cu ghiocei
-Poezii frumoase si urate
-Genunchiul imagini
-Eminescu este atat de mult al nostru
-Cea mai frumoasa fata din romania
-AG Weinberger este membru al masoneriei
-Ce este genunchiul?
-Cuvintele la cintecul inger pierdut
-Derdelusuri in ploiesti
-Paloarea vorbitoare poezie
-Poze pasarea phoenix
-Gasca cangrena din valeni dambovita
-Poezii de la multi ani
-Vindecarea genunchiului
-Karla dama companie
-Lecuirea genunchiului
-Conspiratia lumii
-Pete mov pe saltea
-Lista cu basme rusesti ecranizate
-Cuvinte despre ochi
-A cadea pe ginduri
-In orasul care ploua gen liric
-Poezii despre limba rusa fara author
-Spaime in somn
-Iarna se aseamana cu?
-Renunta la ochelari flavius
-Poezi frumoase despre un zambet frumos
-Junghiuri intercostale
-Ritual la rascruce de drumuri
-Plantele si animalele si omul
-De dorul tau flavius
-Masina de autovidanjare
-Ruşinea în politică
-Criptograma neprihanita
-Poveste de dragoste falsa din blogosfera

De-a Dumnezeul blogolumii. Pe ger

La vremuri de criză şi de ger, pe aici prin blogolume par a trece toate la focul mărunt, şi violet, al cîte unui concurs sau la un pahar de… leapşă… Îndeletniciri mîncătoare de timp (ei, browser anchilozat de frig, şi el!), neuroni, simpatii şi aducătoare de dulci reverii călduţe ca-n… fetiţa cu chibriturile. Toate, normal, subiective, funcţie de… blogroll… Stări trecătoare, cu reguli aproximative ca-n orice… deficit de comunicare jinduind după leacuri discret aducătoare de… trafic. Deh, depind toate de inspiraţie şi dispoziţie şi sunt, a priori, pasibile de… prezumţia de nevinovăţie.
Acestea fiind spuse şi ispitit fiind de Meşterul Manole şi Mirela, cărora le sunt definitiv îndatorat, mi-am suflecat mînecile şi am purces la descîlcirea bogatei mele blogoteci – pe care, fie vorba între noi, ar cam trebui s-o… cern 😉 ! – pentru a-mi îndeplini migăloasa sarcină de nominalizare întru… Blog de Blog, concursul, ale cărui unde m-au atins, lansat în colţul ăsta de blogosferă de Lucia Verona… Şi zic că nu mi-a fost deloc comodă îndeletnicirea fiindu-mi al naibii de anevoios să aleg (dacă era după mintea mea aş fi scornit cîte un premiu pentru fiecare din cei ce-mi populează blogolumea!) şi negăsind mereu croiala potrivită pentru un blogger sau altul printre cele date (de unde şi excesul de puncte de suspensie în chiar lista mea de posibile premii)… Apoi, după acest exerciţiu democratic am simţit realmente lipsa (iar altele erau în plus!) a cel puţin încă trei sau patru categorii în concurs: de poet blogger, de foto-blogger, de blogger meloman, de blogger cinefil, de blogger debutant, de titlu de blog sau post, de blogger implicat, etc…. Toate, dacă se poate, fără… superlativul relativ care-mi cam displace 😉
Cu pălăria-n mînă, în faţa întregii blogolumi, sperînd să nu rănesc prea tare orgolii sau sensibilităţi diverse sau să fi dat, pe ici pe colo, cu băţu-n baltă (noroc că-i vremelnic îngheţată!) iată ce-a ieşit din joaca-mi de-a… Dumnezeul blogosferei (unii mai cîrcotaşi ar zice, poate, de-a… floarea din grădină!) :

1. Marele premiu – Paul Gabor
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori – Vania
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri – Adi Voicu
4. Blogul cu cel mai mult umor – Moshe & Mordechai
5. Cel mai bun… critic literar – Ana Maria Deleanu
6. Cel mai bun… cititor – Cristian Lisandru
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni – George Şerban
8. Cel mai bun… politician dintre bloggeri – Ganditorul de Hamangia
9. Cel mai informat blogger – Simona Ionescu
10. Cel mai… simpatic blogger/bloggeriţă – Karla
11. Cel mai… gustos blog – Marius Aldea
12. Cel mai bun blog al unui ziarist – Eftimie
13. Cel mai bun blog anti-băsist – Simion Cristian
14. Cel mai… fericit blogger – Daurel
15. Blog de criză sau blogger… crizat – Brushvox
16. Cel mai artistic blog – Mirela Pete
17. Cel mai… bizar blog – Marius Ola
18. Cel mai bun traducător din română în română – Nea Costache
19. Cel mai bun comentator politic – Dan Pătraşcu
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – Ada Rus
21. Premiul… Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – Marius Aldea
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri – Also Sprach Zamolxis
23. Cel mai bun blogroll –Deea
24. Cel mai bun blog de sport – Sport Local (Chinezu’)
25. Cel mai… schimbător blog – Gabi
26. Cel mai luptător dintre bloguri – Mesterul Manole
27. Cel mai bun blog de… modă şi/sau vintage – Belle
28. Cel mai… activ blogger – Cella
29. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – Alphablog
30. Premiul „Pixelul albastru şi flacăra violetă” – Roxana Iordache
31. Premiul de popularitate – Codeus

P.S. – Ca de obicei, la final o muzichie (cum de la ruşi vine… gerul) pentru toată blogolumea, iar după regula jocului, nominalizaţilor, leapşa… regulamentară! 🙂

Update – Aşa cum mi-a atras atenţia prietenul Cody m-am abătut de la regulament… Drept pentru care, conştiincios, fac o cuvenită rectificare în propunerile mele. Dar după cum văd că juriul mai poate suferi şi el ceva schimbări nu e exclus ca… surprizele să nu se oprească aici. 😉

Un simplu blog

Deschid blogul acesta de cîteva ori pe zi, de prea puţine ori în cele mai liniştite momente. O fac, probabil, asemeni bătrînului care îşi verifică de dimineaţa, la prînz şi seara cutia poştală de la poartă sperînd să găsească scrisoarea aceea pe care o aşteaptă de mult şi pe care ştie că nu o va găsi niciodată. Dar face acest drum zi de zi cu un ghem de speranţă în suflet. Sau să nu fie speranţă? Să fie doar un instinct pavlovian? Sau speranţa e doar un asemenea instinct?… Altfel decît bătrînul cu pricina eu însă am noroc. Cutia mea poştală nu e niciodată goală. Poate şi el, bătrînelul în papuci de pîslă ar fi fost la fel de norocos dacă pe vremea lui ar fi avut la îndemînă blogosfera. Şi-ar fi găsit demult scrisoarea pierdută, ar fi primit un semn de la fratele său, de la un prieten vechi, de la un camarad de arme, sau ar fi aflat ceva despre tatăl său… Eu am noroc, poate gestul nostru seamănă, dar eu am norocul blogolumii care confirmă speranţa şi exclude salivările după nimic. Cum altfel să fie cînd gîndurilor mele care nu aveau nicio ştire în ele ci doar prezenţa unui Poet le-au răspuns atîtea alte gînduri? Ce alt semn, ce alte scrisori care să-mi stărnească mirarea şi bucuria şi nesingurătea şi cuvîntul mulţumesc aş mai fi putut aştepta dinspre… cutia mea poştală?

Da, Liliana… cred că am comis un mic sacrilegiu însă, vorba lui Marius, pe Nichita, acum, il doare in cenusa şi ne priveşte cu o ironică îngăduinţă pe noi cei ce ne tot îmbulzim să-i transcriem, virtual, prohodul, după cum crede şi Dan. Ironie la slăbiciunile noastre şi la bezmetica noastră luptă cu timpul şi îngăduinţă ştiind că încă mai suntem poesorii cîte unui genunchi al inimii, aşa cum zice Angela. Şi cum genunchiul ăsta, Cella, face posibil ca uneori zilele noastre să fie neoarecare şi departe de foşgăiala măruntă a întîmplărilor cotidiene… nebăgate în seamă, pe bună dreptate de Ticke, ne vom aminti de ele oricît de departe vom fi peste un timp şi oricît de puţine am şti despre ce le-a făcut posibile astfel după cum intuieşte şi Răzvan. Gabi, aripa poetului fîlfîind pe aici de vreo două ori pe an ne face lesne să ne credem… trimbulinzi şi să uităm preţ de cîteva clipe că ea, aripa, nu-i, nu a fost, nu va fi niciodată a noastră. Dar, vorba lui Grigore, ce avem aici este fie şi doar aşa, imens, ba aproape magnific, după cum simte şi Karla şi după cum Matilda mă ispiteşte să mă iluzionez o clipă. „Doar aşa” fiindcă ne bucurăm cu puţin, cum ştie… Fanfan şi ne lăsăm inimile furate, după cum nu se ascunde să ne-o spună Rodica şi Livia. Lucrurile astea mărunte ne ţin încă departe de războaiele care… încă n-au început… Aşa e, Flaviu,  peste o vreme, după cum zice… Michele, am putea să nu mai simţim nimic şi, da… Evergreen, se poate ca geniile să nu ne mai ajute cu nimic! Pînă atunci însă, să ne îndemnăm poeţii să existe, asemeni Norei sau lui Ioan, oricît de puţini ar mai fi, după cum crede Teo, şi să nu-i lăsăm pradă amintirilor chiar dacă Zamfir ar paria pe ele.  Aşa măcar am mai putea evita încă o dată dilema, şi nu ne-am mai putea mira nici măcar o secundă, precum Leo, chiar dacă Maria ne-ar învăţa mai apoi să alegem între „în timp ce era” şi „în timp ce este”…  Aşa e, Ada, cuvintele ne sunt necuvincioase, o recunosc încă o dată,  cuvintele tulbură eternităţile la care şi Cristian ne îndeamnă să facem popas… Popasul de după… revoluţia spre care ne-am putea gîndi mai departe după cum ne momeşte Alexandru.

Mulţumesc, dragelor şi dragilor, că nici de data asta cutia blogolumii n-a fost goală. Altfel pierdeam o oră, poate mai mult, privind peste cei 10 ani de sub… vechiul şi noul prim-preşedinte de partid şi de stat, uitînd complet că sunt şi eu un… Homo Ludens! Da… bun venit, Anca, aici unde jocurile şi polemicile sunt savurate deplin iar prietenii au aruncat de mult cheiţa de la… poşta redacţiei pe geam! 😉