Versus flori de cîmp

Bărbătisme şi feminisme. Sunt şarmante confruntările astea „de pe net”, din reviste, ale posesorilor de peniţe inspirate din cele două „tabere”. O luptă corp la corp, în cuvinte mai mult sau mai puţin drăgăstoase, mai mult sau mai puţin arţăgoase, tandră, incitantă, oricum. Ce-i drept, se face rating pe subiect, de cînd lumea, ba i se pot pune şi coperţi şi opera-i gata! E „glamour” în virtual şi de o estetică rafinată la un punci. În „realismul virtual”, sub o umbreluţă, cu un fum „slims” între degete şi un pai de cocktail subţire între buze, dă bine şi, pesemne, şi PR-ului şi „agenţilor” le prieşte. Lesnicios succes de budoar, cu public fix şi dedicat, după reţetă.
Nu ştiu de ce însă eu cred că viaţa-i, desigur, altfel (cu tot cu toate ingredientele de imaginaţie aferente). Mai simplă, mai anostă, mai înverşunată, mai de pe-o zi pe alta, mai de… bucătărie. Viaţa nu prea-i despre amantlîcuri şi acuplări, cît e despre supravieţuiri şi supravieţuitori. Nu prea-i despre diferenţe, despre segregări şi sexisme. Nu prea-i de citit, nici de televizor şi nici despre literatură nu-i (absolut, veţi zice, e o chestie de gusturi, de stilistică şi genuri!).
Nu ştiu de ce, dar viaţa-i despre jug – era să scriu pe nedrept „jeg”, fiindcă rufele se spală foarte bine şi fără zgomot şi „aici” – şi despre reportaj. Un jug singular sau la plural. Cel puţin în lumea mea, pe strada mea, în alte zone de „audienţe” şi de alt parfum. Şi nu circul cu autobuzele prăfuite ale realismului socialist, vă asigur. Ceva flori de cîmp mai sunt şi pe aici. 😉

P.SGraţie Catchy!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Blues cu cireşe

fără de teamă-ţi strîngi amanţii
prin cafenele de dans nebun,
pe toţi odată,
dar noaptea trece
tristeţe oacheşă
şi ca un fum te pierzi
pe pragul cu cireşe-nzăpezite.

iarnă, visezi
să-ţi vină odată
mînzul uitării albe
din tine să se-adape,
izvor fără cuvinte
pe un pervaz cu flori.

Cu Revoluţia Florilor, pe Republicii

Pe Republicii au reapărut terasele cochete cu aer de burg european. Aş vrea să o iau la pas „pe Corso” mai des decît o fac acum… Dar poate aşa nu aş fi la fel de surprins de transformări: vitrine noi, un chioşc de presă de lux, mobilier urban aşezat altfel.. Poate aşa nici cei ce se lăfăie la mesele din mijlocul străzii nu mi s-ar mai părea interesanţi, poate fiind un prea des trecător pe acolo nu m-ar fi surprins azi cîteva minijupe în ciuda iminenţei ploii… Pe Republicii, cineva îl adusese să cînte pe Santana, iar altcineva, un om cu o mînă de plastic, cînta la nai… Probabil, mîine-poimîine vor veni şi indienii… Niciunde traseele cotidianului şi prospeţimea privirii nu sunt mai bine de găsit decît pe Republicii, în prag de vară…

Ploaia repezită însă m-a dus cu gîndul în Basarabia. Pur şi simplu. Şi gîndul la cum or fi acum străzile Chişinăului în oglindă cu străzile Braşovului  mi-a produs un contrast violent. Tinerii aceia basarabeni poate au fost unii dintre ei, şi îşi amintesc de Republicii… şi poate şi de aceea fac ei acolo Revoluţia Florilor. (Mă gîndesc acum la poetul Dumitru Crudu, şi aşa cum îl ştiu eu, de atunci, de pe vremea prea puţinelor noastre taclale, a prea puţinelor noastre împărtăşiri poetice, sunt sigur că revoluţia lor, şi a lui, este mai vie şi mai dureroasă decît pare). Aş vrea să le reuşească, aş vrea ca revoluţia din acea parte de ţară să nu fie în zadar. Revoluţia Florilor de Florii. Aş fi vrut ca astăzi, acolo în stradă, să fi fost mai mult de 800 de români, şi în noi românii de aici să se fi aprins mai tare sîngele la vederea lor şi la gîndul umilinţelor lor, de acum şi de ieri… Umilinţele noastre.

Acum, inevitabil, ascult Alternosfera şi Gîndul Mîţei, două trupe teribile, care cîntă româneşte în Basarabia. Două alte revelaţii noi din muzichia mea. Alternosfera, cel puţin, are o „genă” în plus, de trupă mare! Şi cîntă bine, bine de tot! Sunt de ascultat cuvintele în acel accent special… Au o tristeţe care vine de acolo.