Al doilea genunchi al lumii

luni

la 8 dimineaţa
luam amîndoi cinciul
de pe Berzei pînă aproape de Unirea
cînd, la pas, pe Eroilor
mă-ntreba de soarta
ziarelor din oraş.
nici depresive, nici nevrotice,
un pic obosite,
îi spuneam într-o doară,
ca o acoladă, pînă ce,
pînă cînd i-am rămas dator
c-o frumuseţe de ferpar,
la o aruncătură albă de băţ
de poza din care mă priveşte,
jovial şi tînăr,
bodiu andrei.

Al doilea genunchi al lumii

Pe poante

Străzile-s tot mai înguste
şi mai lungi de la o vreme,
dimineţile, nişte sfori.
Îţi trebuie o prăjină de bambus
să-ţi ţii echilibrul pe străzile tale,
să treci dintr-o dimineaţă rotită-n alta,
să nu-ţi zdreleşti genunchii, gleznele, poantele,
pe străzile-dimineţi, suspendate una-n alta.
Dimineţi-sfori, trestii fără rest:
nici nu pui bine pasul cînd,
dintr-un punct vine vocea:
„Bă, da’ impozitul pe viaţă ţi l-ai plătit?”

De azi pe mîine, Feedback, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Fără. Împrimăvărare

Ce faci cînd ultimul anestezic e pe terminate? Când a ieșit din producție și toate flacoanele orașului-s goale? Ce mai storci pentru câteva picături? Poate pervazul ferestrei şi geamătul luminii, poate manuscrisele mucegăite, poate genunchii, poate șuruburile cârjelor de lemn? Toate se termină: gîndurile, cuvintele, uitările, lenea, lămîile, somnul, nopţile, ceaiul, diminețile. Și atunci o iei de la capăt cu ce rămîne verde, fără anestezice, fără numărătoarea inversă.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Nod în papură, Texte şi pretexte

Nu vă aplecaţi în afară!

Să vorbim despre cuvinte? În prezența sau în lipsa lor? Chiar, cum ar fi ca într-o dimineață să constați că ai rămas fără cuvinte? Să nu realizezi exact ce înseamnă asta, să ai doar o vagă bănuială, suficientă, cît să te cuprindă un val de panică. Cred că senzația e asemănătoare aceleia a unui om, întreg, voinic, care în niște zori, pe la șase să zicem, are o revelație: că nu va mai prinde următoarea dimineață. Și așa se și întîmplă: după-amiază pe la patru moare. Ce însemnă să te poți pune într-o asemenea stare? Poți? Îți poți goli mintea și să îți imaginezi orele alea? Cu ce, cum le-ai acoperi? Cu disperare? Cu regrete? Cu furie? Cu liniște? Cu resemnare? Sau cu nimic, devenind tabula rasa?
Am spus „să vorbim despre cuvinte” şi uite cum cuvintele nu mă lasă să vorbesc despre lipsa lor ci m-au deturnat să vorbesc despre viaţă şi, într-un fel, despre moarte. Atunci? Nu cumva cuvintele vorbesc despre mine, despre noi? Dacă eu spun sau scriu că ele sunt vii însemnă că asta-i o iluzie, că eu o spun, cînd de fapt ele o fac? Atunci, cum rămîne cu zisa aia a lui Nichita, da, tot a lui, a cui altcuiva (!?): „Eu nu sunt altceva decît o pată de sînge care vorbeşte.”? Ori s-a înşelat şi el ori a fost unul dintre puţinii care chiar s-a ştiut folosi de cuvinte şi nu s-a lăsat folosit de ele, aşa cum constat eu că se întîmplă mai adesea. Excepţiile confirmă regula, aşadar.
Ce vreau să zic? Habar n-am! Scriem, citim, vorbim. Cu entuziasm, cu risipă, inflaţionist, prosteşte, în joacă, doct, preţios, fiţos, prin gazete sau pe pereţi sau pe niciunde, cu un har sau fără… Dar de cîte ori ne gîndim şi la ele, la cuvinte? Or fi vii, ne-or mai atingînd ca nişte degete şi ca nişte palme, or fi moarte şi dacă da cînd or fi murit? Şi de ce atunci cînd o facem ne trimit la viaţă şi la moarte şi eventual, cu ironie, la nişte poze? La ale noastre, nu la ale lor. Atunci? Atunci… pesemne ne-ar prinde bine un sfat sau un citat: „nu vă aplecaţi în afară!” (N-am găsit altă încheiere.Şi nici alt titlu).

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

P.S.: Aici găsiţi mai mult decît nişte cuvinte: CATCHY

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Sex, pîine şi circ. Parfumul

Îl ştiu de ani buni şi îl întâlnesc în fiecare dimineaţă plimbîndu-şi ziarul pe aleea dinspre casă. „Ce faci nea Victore? Ce-ţi mai face piciorul?”, îl întreb dintotdeauna. De la un timp nu-mi mai răspunde. Se uită prin mine. Mă întristează asta. Bătrînul a fost gazetar. Apoi a devenit „Omul cu ziarul”. Demult avea un mănunchi de ziare în mînă dar cu vremea acesta a devenit tot mai subţire iar acum mototoleşte unul singur în palmă. Cred că e „Adevărul”, după desen. Este singur de multă vreme şi-i părea bine că mai făceam schimb de ceva amintiri. Ţin minte că acum cîteva luni l-am întrebat: „Ce mai găseşti în ziare, nea Victore?”. A râs: „Nimic. Doar sex, pîine şi circ! Asta ne e suficient, după piramida lui Maslow!”. „Şi atunci?”. „Îl iau pentru parfum, dragule! Parfumul ăla de cerneală, doar ştii!”… Rămăsese singurul meu cunoscut pe care-l întîlneam cu un ziar în mînă. Au mai fost şi alţii cîţiva dar au dispărut. Şi nea Victor va dispărea într-o zi. Şi cu el şi ziarele. Şi parfumul.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

P.S. – Muzichia n-are nicio treabă cu asta. 😉

De azi pe mîine, Feedback, Nod în papură, Texte şi pretexte

Gînduri troiene. Scanări

Toată seara am pîndit după viruşi asistînd la îndelunga scanare a computerului meu. Am găsit vreo doi cai troieni pe care i-am aruncat la coş, după ce, inutil am încercat, în urma unor sumare interogatorii, să le aflu scopul şi durata vizitei… Nu ştiu şi dacă operaţiunea va fi avut vreun efect. Poate erau doar nişte… gînduri troiene… Voi afla peste scurt timp, cînd voi da un restart aparatului. Dacă Alzheimerul cumputericesc se va fi vindecat înseamnă că crunta bătălie nu a fost degeaba… Ah da, uitasem să vă spun: de cîteva zile, în fiecare dimineaţă la repornire unealta asta a meşteşugurilor mele virtualo-dependento-blogheristice este precum un nou născut. Virgină, curată, fără urmă de vreo anterioară folosire. E ca şi cum, peste noapte, cineva, ceva i-ar şterge memoria. În fiecare dimineaţă, calculatorul meu se trezeşte buimac fără să recunoască ceva din ce am „produs” împreună cu cîteva ore înainte. E adevărat, mă întreb însă şi dacă nu cumva nu memoria lui ar fi cea afectată ci a mea?… Poate eu sunt cel cu ochii şi gîndurile spălate… Cel uitător. E adevărat însă, din cîte ţin minte ACUM, şi eu am fost scanat de cîteva ori, din cap pînă-n picioare: prin nişte aeroporturi, pe la intrarea în nişte tribunale, prin nişte cabinete medicale… Ba mi-a fost scanat chiar şi actul de identitate… de cîteva ori… Şi… Hmmm… unde-i norocu’ ăla?! 😉 Dar, poate, vă spun mîine… Dacă nu, înseamnă că voi fi uitat!
Servus! Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Viaţa bate blogul

În fiecare zi. Şi tot cu fiecare zi rămîn tot mai puţine poveşti de spus. Tot mai puţine mărgele de risipit. Tot mai puţine „dezvăluiri” sau „revelaţii” de ascultat. Tot mai puţine minciuni de acceptat. Tot mai puţine răgazuri. Tot mai puţine gesturi de încredere. Tot mai puţine bunăvoinţe. Tot mai puţine bune-credinţe… Tot mai puţine veghi în linişte… Şi multe, multe altele în loc… grele… Nu, nu e din pricina ninsorii ăsteia de primăvară din clipa asta care-mi bate în geam, nici din cauza asteniilor care, nu mă mai scuză de mult…
O seară liniştită să aveţi.
Bună dimineaţa…

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte

Pe drumul cel bun. Somn uşor…

Andrei Gheorghe (pe… „probleme” de comunicare), Dan Bitman (pe… „probleme” de imagine) sunt doi… şoumeni aproape angajaţi pentru o nouă emisiune la… Finanţe. Ei vor fi, carevasăzică interfaţa dintre Fisc şi popor, conducta prin care trece… fiiidbacu’. Vedetele îi vor consilia pe funcţionarii de la „percepţia fiscală” să se poarte frumos cînd ne vor suna la uşă cu fonciirea. Iar pe dom’ ministru îl vor antrena să joace duios şi lăcrimos cînd ne va mai înfige cîteva impozite năstruşnice sub coaste în aşa chip încît să privim asta ca pe o binecuvîntare, să percepem măsurile mai puţin… dramatic. Oameni din popor, „actorii” se vor plimba apoi printre noi, o să ne pupe, o să ne îmbrăţişeze şi o să ne scrie scrisorele de dulce. Din cînd în cînd, ne vor lua pulsul şi vor raporta stăpînirii cum mai stăm cu dispoziţia, dacă nu cumva „suntem muci” sau sau dacă moţăim. Fiindcă acestea sunt informaţii vitale atunci cînd te pregăteşti să mai strîngi cu o gaură cureaua naţiunii sau să mai ajustezi un pic… Codul Fiscal! Domnul ministru Vlădescu a făcut o achiziţie deşteaptă şi sinceră. Astfel el recunoaşte implicit atît că e destul de paralel cu viaţa de jos cît şi că armata-i de funcţionari nu-i e suficientă ca să… exprime ce şi cum face ministeru’ cu pricina pentru cetăţeanul alegător şi plătitor. Cu siguranţă, faţa… bănească a ţării va fi mai chipeşă de acum, iar partea asta a crizei ne va fi cel puţin… demidulce. Asemeni şi executările silite!
M-aş aştepta ca exemplul să fie preluat şi implementat în fiecare minister în parte. Vedete avem destule, slavă Domnului, strategii la fel! Atunci nimeni nu va mai putea zice că guvernanţii nu au şi nu iau măsuri anticriză. Ce măsuri mai bune de atît? Aş crede chiar că, într-un fel sau altul, aşa se va şi întîmpla iar slăbiciunea supremă a rumânilor pentru spectacol va fi satisfăcută şi ea gratis şi la cote tot mai înalte la ore de audienţă maximă, instituţional, din studioul televiziunii… libere de moguli OTV! Şi cum sunt sigur că toată gîndirea asta vine în urma unor studii sociologice temeinice care exprimă întocmai nevoile acute ale poporului, sunt convins că suntem pe drumul cel bun. Acesta-i de acum cursul lucrurilor. Statul îşi face datoria! 🙂
După ce voi închide noaptea tîrziu televizorul încîntat de noul reality-show voi putea dormi, în sfîrşit, liniştit – mai liniştit oricum decît Moromete! – convins că dimineaţă o să văd pînă şi luminiţa aia de la capătul tunelului. Şi, prin urmare, ca efect imediat al noilor strategii de guvern şi de stat, nimeni nu o să mai aibă neobrăzarea să-mi spună că vreau minuni sau că am apucat-o în sens invers, singur pe drum! 😉

Feedback, Poezia de azi, Texte şi pretexte

Ispită pentru iarnă. Din gol de cuvinte

Iarna asta încă nu seamănă cu iarna mea, aşa cum o ştiam: cu fulgi mari şi blînzi şi aproape calzi, cu pătura moale de zăpadă în care să desenez ce vreau, cu bulgării rostogoliţi pînă la forma întreagă a omului de zăpadă, cu zbenguiala ore în şir trăgînd în urmă sania Inei, cu bradul mîndru din faţa geamului meu, în haina lui nouă şi albă… O aştept, încă, să vină asemeni unor iepe albe în galop… libere… cu muzica lor veche. Pesemne acum îi e teamă de ceva, se ascunde pe sub vreo scară… pe undeva. O chem. Dar nu ştiu cuvintele azi. Şi pe acestea le smulg cu greu, ca pe nişte rădăcini din pămîntul îngheţat, ca să acopere tot golul de cuvinte despre orice… Aşa că o chem, încerc s-o ispitesc lăsîndu-i peste noapte, la geam, EseninVîsoţchiCe altceva?
Noapte bună! Bună dimineaţa!

Serghei Esenin

Pe-ntâia zăpadă păşesc în neştire,
Cu agere doruri şi-avânturi duium.
Şi seara albastră cu steaua subţire,
Încet luminează hoinarul meu drum.

Lumina sau umbra a prins să se cearnă?
Prin crânguri cocoşii sau vântul dă glas?
Nu ştiu, pretutindeni pe câmpuri e iarnă,
Sau stoluri de lebede mute-n popas?

Tu albă minune, tu limpede seară!
Fierbinţi mi-s obrajii de gerul din crâng.
Răchitele zvelte cu sânii afară,
Îmi vine deodată la piept să le strâng.

O, codrul ce-n pâclă cinchit piroteşte!
O, ninsele lanuri sub teafăr îndemn!
Îmi vine în braţe s-apuc voiniceşte,
Frumoasele sălcii cu şolduri de lemn.

1918

De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte

Ziua, pînă la capăt. Cu Borges

Este o zi mirabilă azi: aflu că prin această zi de 24 august sunt legaţi prin data de naştere atît Jorge Luis Borges, argentinianul, cît şi Paulo Coelho, brazilianul (şi cu blogul lui aici). Seamănă această întîmplare cu acel 12 iulie, ziua naşterii lui Noica şi a lui Steinhardt. Şi pe aceea o numisem „mirabilă”. Peste două zile, în 26, se va putea vorbi la fel despre Julio Cortazar, alt mare sud-american, argentinian… Şi desigur vor mai fi rămas columbianul Marques sau argentinianul Llosa, primăvăratici de martie… Ori alt argentinian, Ernesto Sabato. Poezie, proză, realism, suprarealism, texte „motivaţionale”, uşurele, sau mustind de mister, sau cutremurătoare…  Cărţi, pagini care au lăsat urme în mine… Au fost vremuri cînd dacă spuneai că citeşti sud-americani riscai să fi considerat „fiţos”, era o modă. Acum subiectul a căzut în desuetitudine, rumânii au… evoluat. De fapt literatura e desuetă, eşti un „ciudat” dacă te afişezi cu asemenea preocupări. Sunt lucruri mai importante „la ordinea zilei”, lumea e preocupată de alte… gadgeturi, desigur mai scumpe, care-şi fac mai uşor de remarcat posesorul decît o discuţie despre „ce citeşti”.
Este o zi mirabilă, cum spuneam, de huzur, de lenevire ştergînd din nou praful din bibliotecă. Încerc să nu mă las afectat de altceva. Chestie care rar îmi iese. Dintre toţi „sud-americanii mei preferaţi”, cel mai apropiat îmi este Borges, aşa îl simt azi sau în perioada asta doar, poate… Astăzi o să-i rezerv, o să-mi rezerv (!) puţin timp. Prima frază pe care mi-au căzut ochii azi a fost asta, din „Borges despre Borges”:
„Există un cuvînt în spaniolă, bănuiesc că-l cunoaşteţi. Mă întreb dacă se mai foloseşte încă. În loc să spui a se trezi, spui recordarse, adică a-ţi aminti de tine. Mama mea obişnuia să spună: Que me recuerde a las ocho („vreau să-mi amintesc de mine la ora opt”). În fiecare dimineaţă am acest sentiment, deoarece sînt mai mult sau mai puţin inexistent. Cînd mă trezesc, de fiecare dată mi se pare că am fost trădat. Ei bine, iată-mă. Iată acelaşi joc vechi şi stupid care continuă. Trebuie să fiu cineva. Trebuie să fiu exact acel cineva. Am anumite obligaţii. Una dintre obligaţii este să trăiesc ziua pînă la capăt. După care văd toată rutina din faţa mea şi – natural – toate lucrurile mă obosesc. Bineînţeles, cînd eşti tînăr nu simţi aşa ceva. Simţi: ei bine, sunt fericit că m-am întors în lumea asta minunată. Dar eu nu cred să fi simţit vreodată asta. Nici chiar în tinereţe. În special în tinereţe. Acum m-am resemnat. Acum mă trezesc şi spun: trebuie să înfrunt încă o zi. Las lucrurile aşa cum sunt. Presupun că ceilalţi oameni simt altfel decît mine pentru că mulţi dintre ei se gîndesc la nemurire ca la un fel de fericire, poate pentru că nu-şi dau seama. (…) De faptul că, dacă ai continua la nesfîrşit, ar fi – hai să spunem – îngrozitor…”
Şi nu este doar o frază…

PS: Jean Michel Jarre, are şi el „o legătură” cu ziua asta. I-am ascultat „Oxigenul” pe un vinil, de mult. Îmi aduc aminte: o „placă” din cele scumpe, nepreţuite, cadou de… contrabandă în vremurile alea. Pare ciudat dar muzica lui merge şi în… contextul ăsta. 🙂