De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Un an începător de ani de bine

Ce vă doresc și ce-mi doresc, pentru anul care vine? Știu, știm, cum a fost cel vechi și cei și mai vechi… Așa că… să avem un an cu „furnizori” de bine, un an fără defecțiuni și reparații majore, un an în care să ne putem privi liniștiți și cu încredere în oglindă. Un an fără ipocrizii, fără egoism, fără patimi și ură, un an mai puțin nervos, fără exclamări și cu „bună ziua, ce mai faci?”, un an cu mai multe cuvinte, dar și cu o memorie mai bună. Știm cum ne-a fost, ne-am mai deșteptat, așadar hai să începem un an, niște ani, cu minte bună. Un an începător de ani de verde, de dimineți și de soare, un an de suflet și inimă zîmbind, un an de timp bun, tihnit, pentru voi și cei din preajma voastră, vă doresc! Așa să vă fie de bine!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

De azi pe mîine, Feedback, Gînduri de-o zi, Texte şi pretexte

De capătul Lumii. Și

Te întîlnești cu un prieten vechi. După vreo 20 de ani. Și nu pe stradă sau în parc, ci „pe facebook”, fiindcă așa se… întîmplă, iar tu ești din cei care spun din cînd în cînd că „măcar din pricina asta e bun și FB-ul la ceva!” Bineînțeles, constați că el e pe undeva pe la… capătul lumii și povestiți, „cîte-n lună și-n stele”, adică atîtea cîte încap „într-o viață de om”, dar croit pe măsura messengerului. Suficient să realizați că, de fapt, prea multe nici n-ar fi de povestit. Îi spui și îți spune: „Ești neschimbat, bătrîne! Numai ramele ochelarilor îți sunt mai… altfel! 🙂 ”, deși amîndoi știți că pozele voastre de… avatar sunt vechi de cînd lumea, iar cele din cronologie sunt departe de a fi gros-planuri. Afli că a divorțat de vreo două ori, că și-a schimbat cîteva job-uri, cum de altfel a schimbat de multișor și țara (ce-i drept, îl știai de „aventurier”) și că mai tînjește la un „Carpați” fără filtru, o votcă, un Kant și-un vinyl, „ca alea de pe vremuri, de la etajul nouă sau zece. Afli și că e tot singur fiindcă „asta e, n-a fost să fie!” și că încă mai citește, iar uneori scrie pentru un sertar (ba chiar într-un blog… vetust!), doar ale lui, și ale unor firimituri și ale unor molii… Și bineînțeles, știi că îi e dor, tare dor. Dor rău. Dar asta nu-ți spune.
Pînă la urmă nici tu n-ai să-i zici mai multe: nimicuri rapid și trist omorîtoare de timp. Nici unul dintre voi nu e din tagma celor cu biografii de luat în seamă, ci mai degrabă a trăitorilor fragili, obișnuiții zilelor una după alta. Și, încet-încet, poate după vreo… două-trei întîlniri virtuale, petrecute de-a lungul a vreo două-trei zile, mirajul se stinge rezumîndu-se la căteva like-uri reciproce pe săptămînă… Și îți dai seama, din nou, că dacă de la o vreme uiți tot mai ușor și tot mai repede asta nici nu mai e așa de alarmant, ba poate fi chiar o binefacere pentru oarece, iată, tristeți… Și ești mulțumit: ți-ai regăsit un vechi și bun prieten, și îți face… bine să-l știi „acolo”, chiar dacă prietenie se va numi – (și) de acum înainte și după… voi, atît cît Internetul o mai exista! – vecinătatea paginilor voastre virtuale.
El, la capătul lumii, tu agățat de capătul ăsta al lumii tale…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte

Sufletul ca o colibă

De mult, îmi plăcea joaca aceea cînd, cu ochii închiși, deschideam o carte la îndemînă și-mi așezam degetul pe un rînd sau paragraf al paginii citindu-l apoi. Am făcut-o și azi, căutînd surpriza de atunci dar și… răspunsul de acum, și aduc rîndurile cu pricina aici, unde mai pot dospi și respira, rezistînd tentației de a le arunca în neant, drept gînd al zilei, într-un bezmetic facebook:…
„12 sept. Un om singur, într-o colibă, care mănîncă grăsime și zeamă dintr-o oală. În unele zile rîcîie cu un cuțit vechi, în altele cu unghiile: cu mult timp în urmă oala era plină cu bunătăți, acum s-a acrit și ca să-i simtă gustul omul își mănîncă unghiile rupte. Și tot așa va face și mîine și întotdeauna. Seamănă cu mine, care-mi caut de lucru în suflet.” (Cesare Pavese, Meseria de trăi, pag.247)

Cesare Pavese - Il Mestiere Di Vivere, Diario 1935 - 1950. (Prima edizione Giulio Einaudi, Torino 1952)
Cesare Pavese – Il Mestiere Di Vivere, Diario 1935 – 1950. (Prima edizione Giulio Einaudi, Torino 1952)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Colțul de hîrtie

Foto: www.instagram.com/flavius_io/
Foto: http://www.instagram.com/flavius_io/

Nu mai e demult lesnicios să te locuiești  Apoi, „să-ţi mai și amintești de tine” în fiecare zi, așa cum spunea Borges, e evident și mai greu! Mai ales pentru noi, ăștia, „chirașii” vremurilor de acum, care mai știm cum erau cele de „dinainte” (ale altei ere, zice-se!) : și iarba și cerul și cuvintele și, mai ales oamenii și timpul care făceau din zile zile.  Mă uit la mine, mă uit în jur și lumea pe care o știu (o știam) îmi pare acum, și implacabil, suspendată (definitiv, aproape). Și nu spun ceva nou și o repet realizînd drama inutilității unei chirii mecanice forțate. O lume suspendată, amînată în neantul unor rețele așa-zis sociale (desigur, aceasta „conectată”, oricum într-o accelerată expansiune chiar și dinspre… urban spre rural!). Mă uit la mine, mă uit în jur, așadar… Oameni buimaci care nu mai știu încotro e stînga și-ncotro e dreapta, chiar dacă le desenezi cu vopsea săgețile cu pricina. Ore, zile, memorie șterse cu cîte-un click și cu emoticoane… emoționate. Viteză… Selecție „naturală” rezolvată din cîteva hîrtii și cîteva taste. Spuneam ieri că locuim într-un colț de hîrtie. Da, cei care încă mai locuim undeva (chiriașii)… Și cît de ușor colțul ălă de hîrtie (real sau pe un gadget) poate deveni scrum, se poate mucegăi sau poate fi aruncat la un coș de gunoi! Amalgamul de „socializare” și „realitate”, în loc să ne umple, să ne întregească, ne golește și ne lasă în mijlocul unui surogat de viață ornat pe deasupra cu toate cele… apucături (vezi… DEX online!) exagerat de omenești. Oh da, e minunat cît de frumoși, cît de poeți, cît de îndrăgostiți, nonșalanți și puternici suntem în mirajul suspendat!… Dar…mă uit la mine, mă uit în jur… și mi-e tot mai gol. Și încerc măcar azi să mă întorc la Borges, și poate-n felul ăsta să mai înțeleg ceva și să rup ce se mai poate rupe ca să agăț la loc colțul de hîrtie… Dar… ce contează! Nu?

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Răbdarea cuvintelor cu noi

Bine-ar fi să ne citim… Să ne mai citim cuvintele, rîndurile, întregi, şi gîndurile. Pornind de la faptul că ele există! – ar spune scepticul de serviciu… Dar sunt, vă zic eu că sunt, chiar dacă nu le vedeţi scrise sau credeţi că nu-s gîndite. Şi de-am face-o ca-n vremurile alea-n care fugeam acasă, avînd destul timp ca să nu ne măsurăm tihna, ci rarele scrisori ronţăite de bucuria găsirii. Eşti nostalgic, îmbătrînit în gînduri! – ar zice zeflemitorul de serviciu. Tot ce se poate! Şi atunci asta ar înseamna că de fapt lucrurile stau invers? În inversul acelor ceasornicului iluziei adică? Şi că ne sorbim cuvintele, că şedem, ne ascultăm gîndurile şi le scriem, că nu alergăm, că nu gonim, că nu urlăm, că nu suntem jivine turbate şi că atunci cînd ne privim nu ne uităm prin sticlă? Că nu-i doar filantropie şi „a te face că”, ci înţelegere, aşezare şi îngăduinţă? Dacă aşa-i, aşa să şi rămână atunci, şi pentru mine aşa să fie pornind cu anul cel nou încolo!
Dar prea am văzut cum e să te usuci pe dinăuntru atunci cînd te laşi uitat de sine – alergînd după te miri ce „misiuni” – şi cînd primele senzaţii sunt nescrisul şi necititul, uitarea celorlalţi. Am văzut cum e să atîrni doar în nădejdea singurătăţii, şi singurătatea să obosească, să nu te mai ţină, aproape să te scape, şi ştiu cum e. Dar vă întreb (unii din voi puteţi răspunde!): cum e să rămâi aşa, la nesfîrşit, ca într-o cameră fără margini? O cameră fără uşi, ferestre, pereţi, infinită, a ta, desigur, pe care o crezi plină de suflet şi-n care nu ajunge de fapt nimeni? Cioran vorbea, cred, despre o „aparentă sociabilitate”, cu mult înainte ca lumea să devină o precară aglomerare globală şi virtuală atît de… familiară. Dar azi, când aproape că nu mai suntem dacă nu ne dovedim a fi si virali, când chiar daca ne vedem nu suntem?!… Ştiu, viaţa-i pe cont propriu, ba chiar e o cursă, pentru care antrenamentul asiduu a devenit obligatoriu, în aşa fel încît în colbul Colosseumului („amfiteatrul Flavian” 😉 ) să rămână destui, suficienţi sclavi (sau nu) striviţi în picioare. Dar parcă ajunge! Hai să ne aşteptăm, să ne trăim, să ne scriem din nou şi să ne citim. De acum înainte – câtă vreme or mai avea răbdare cu noi şi ne-or mai recunoaşte de fraţi, cuvintele. Pe îndelete. La gura sobei. Ce ziceţi, mai încercăm o dată?…

Servus, Blogolume şi La mulţi ani!
Toate cele bune! 🙂

Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte

1 Decembrie. Prima pagină

Pînă nu de mult, de 1 Decembrie, pagina întâi a ziarelor româneşti era şi o pagină de istorie şi arăta (fără teama de a cădea în desuetudine) cam aşa: sus „pe manşetă” tricolorul iar jos, în restul oglinzii paginii doar Rezoluţia pentru Unirea Transilvaniei cu România, citită de Vasile Goldiş în sala Cazinei ofiţerilor din Alba Iulia la 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 şi/sau altele anterioare şi ulterioare începând sau sfîrşind cu Decretul-lege de Unire a Transilvaniei cu vechea Românie emis de Regele Ferdinand în 11/24 decembrie 1918.
Nu mai e mult pînă ce România va împlini 100 de ani şi sper să nu fim atît de vechi încît să uităm să revenim la vechile şi bunele noastre obiceiuri…

Alba Iulia
Alba Iulia, 2015

LEGE
asupra
UNIREI TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRIŞANEI, SĂTMARULUI ŞI MARAMUREŞULUI CU VECHIUL REGAT AL ROMÂNIEI.

ART.UNIC.) Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, Decretul-Lege No. 3631 din 11 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No.212 din 13 Decembrie 1918, privitor la unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:

F E R D I N A N D . I

PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ

REGE AL ROMÂNIEI

LA TOŢI DE FAŢĂ ŞI VIITORI SĂNĂTATE.

Asupra raportului Preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri sub No. 2171 din 1918, – Luând act de hotărârea unanimă a Adunarei Naţionale din Alba-Iulia,

AM DECRETAT ŞI DECRETĂM:

ART.I) Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunarei Naţionale din Alba-Iulia Dela 18 Noiembrie 1918, sunt şi rămân de-a pururea unite cu Regatul României.

ART.II) Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a Decretului-Lege de faţă.
. . Dat în Bucureşti la 11 Decembrie 1918.

F E R D I N A N D . I

PREŞEDINTELE
CONSILIULUI DE MINIŞTRI
ŞI MINISTRU DE EXTERNE, Ion I.C. Brătianu

Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.

Această lege s-a votat de Senat în şedinta dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.

Foto: Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Sala Unirii
Foto: Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Sala Unirii

La Mulţi Ani, România! La mulţi ani, români!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte

Oraşul pe-al cărui umăr poţi să plîngi…

Înainte să fie capitală culturală europeană (demers ambiţios asupra căruia ne aplecăm cu entuziasm dar şi cu o oarecare suspiciune acum), Braşovul rămâne capitala anotimpurilor noastre. Bineînţeles că sunt subiectiv dar nu ştiu alt oraş care să se aşeze atât de bine în orice anotimp. În toamna asta, de pildă. Nu ştiu alt loc mai fotogenic şi care să îmblânzească atât de magic culorile, ca Braşovul. Luaţi-vă o oră de respiraţie şi aruncaţi o privire de la Tâmpa până peste Cetăţuie şi veţi fi convinşi încă o dată. Dar, mai presus de toate, Braşovul este oraşul anotimpurilor noastre interioare. Că e toamnă, vară, primăvară sau iarnă, ele merg ca unse cu oraşul acesta. În suflete şi gînduri, însoţirea noastră cu toate întîmplările aici ni se petrece mai uşor. Şi nu voi aminti nici de bucuriile sau amărăciunile noastre concrete, pe care ni le ştim cu toţii (toate, desigur, atât de grele, cât omenescul poate duce), dar parcă Braşovul e oraşul pe-al cărui umăr poţi plânge, ca pe al niciunuia altuia…
P.S. – text venit în întâmpinarea „Braşovului, oraş magic”, cu titlul „Capitala anotimpurilor noastre”, a priori celui „stîrnit” de efemerul dosar de candidatură „Brașov 2021 – Capitala Europeană a Culturii.”

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Dor de blogolume

(Foto: http://concentredebonheur.unblog.fr/)
(Foto: http://concentredebonheur.unblog.fr/)

Bloguri… bloggeri… draga blogolume. Țin încă, aici pe dreapta, un blogroll bogat, nețesălat din vremuri imemoriale. Și o bună parte din el, văd, e ca un insectar (sau fluturar?) în care au mai rămas doar boldurile, ace de oțel lucitoare. Nu știu de ce le mai țin, atîta timp cît ele nu-mi mai spun mai mult de: „… is no longer available.”, „blogul a fost eliminat” sau „blog protejat” sau „not found”… Și sunt destule. Ar fi ușor să le șterg, dar… Era o vreme, nu-i așa?, cînd blogosfera respira, cînd în ciuda subțirimii mijloacelor acesta era „locul” de tihnă și povești, de grație cu parfum de viață și amiciție. Și mă refer la blogolumea asta liberă, nefeliată de corporații, „specialiști”, vînzători, lideri de tot felul sau… influenceri. „Cealaltă” e altceva, doar un mall cu vitrine și instrumente, măsurabil în trafic și profit. Dominația like-ului asupra cuvintelor și sufletelor va fi fiind, mai devreme sau mai tîrziu, lovitura finală dată acestei blogolumi. Probabil de aceea tot mai mulți vom fi… „no longer available”, probabil de aceea mi-e tot mai dor de blogolume.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte

Versus flori de cîmp

Bărbătisme şi feminisme. Sunt şarmante confruntările astea „de pe net”, din reviste, ale posesorilor de peniţe inspirate din cele două „tabere”. O luptă corp la corp, în cuvinte mai mult sau mai puţin drăgăstoase, mai mult sau mai puţin arţăgoase, tandră, incitantă, oricum. Ce-i drept, se face rating pe subiect, de cînd lumea, ba i se pot pune şi coperţi şi opera-i gata! E „glamour” în virtual şi de o estetică rafinată la un punci. În „realismul virtual”, sub o umbreluţă, cu un fum „slims” între degete şi un pai de cocktail subţire între buze, dă bine şi, pesemne, şi PR-ului şi „agenţilor” le prieşte. Lesnicios succes de budoar, cu public fix şi dedicat, după reţetă.
Nu ştiu de ce însă eu cred că viaţa-i, desigur, altfel (cu tot cu toate ingredientele de imaginaţie aferente). Mai simplă, mai anostă, mai înverşunată, mai de pe-o zi pe alta, mai de… bucătărie. Viaţa nu prea-i despre amantlîcuri şi acuplări, cît e despre supravieţuiri şi supravieţuitori. Nu prea-i despre diferenţe, despre segregări şi sexisme. Nu prea-i de citit, nici de televizor şi nici despre literatură nu-i (absolut, veţi zice, e o chestie de gusturi, de stilistică şi genuri!).
Nu ştiu de ce, dar viaţa-i despre jug – era să scriu pe nedrept „jeg”, fiindcă rufele se spală foarte bine şi fără zgomot şi „aici” – şi despre reportaj. Un jug singular sau la plural. Cel puţin în lumea mea, pe strada mea, în alte zone de „audienţe” şi de alt parfum. Şi nu circul cu autobuzele prăfuite ale realismului socialist, vă asigur. Ceva flori de cîmp mai sunt şi pe aici. 😉

P.SGraţie Catchy!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

De azi pe mîine, Feedback, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Fără. Împrimăvărare

Ce faci cînd ultimul anestezic e pe terminate? Când a ieșit din producție și toate flacoanele orașului-s goale? Ce mai storci pentru câteva picături? Poate pervazul ferestrei şi geamătul luminii, poate manuscrisele mucegăite, poate genunchii, poate șuruburile cârjelor de lemn? Toate se termină: gîndurile, cuvintele, uitările, lenea, lămîile, somnul, nopţile, ceaiul, diminețile. Și atunci o iei de la capăt cu ce rămîne verde, fără anestezice, fără numărătoarea inversă.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Ce-am făcut cu cuvintele?

foto: gofree.ro
foto: gofree.ro („Secretele de plumb ale Clujului”)

Fotografia uitării? Cum e o poză fără… poză? Adică numai rama ei agăţată pe perete? Vorbim tot mai mult în fotografii (şi nu mă refer aici la inflaţia de foto-artişti), indicăm chipuri şi peisaje, le arătăm cu degetul, zîmbim eventual şi trecem la alt frame. Şi după primul pas rămîne acea ramă pe un perete. Asta mă face să mă întreb ce neuroni ne mor şi ce ni-i ucide de cuvintele nu ne mai pot fi ele fotografii? Habar n-am dacă ar fi vorba aici despre o paradigmă a comunicării sau de una a amneziei, însă din avalanşa de cuvinte nu rămâne nimic, din cea de fotografii ramele rămîn.
Mă întîlnesc zilele trecute, pe stradă, cu o cunoştinţă de demult. Şi vorbim şi vorbim. Dar ştiţi senzaţia aia de cuvinte care nu se lipesc de nimic? La un moment dat îmi zice: „Stai că acum ştiu de unde să te iau! Faţa ta… Nu te-ai schimbat deloc! Dă-mi adresa de facebook să îţi trimit o poză ca să vezi!” Şi rămîn interzis. Hai să zicem că în situaţia dată, cu insul respectiv nu aveam nu ştiu ce amintiri importante, deşi ceva vreme am avut cîte ceva de împărţit pe vremuri. Dar… dar nu ni se întîmplă oare chestia asta şi în apropierea unor apropiaţi? Memoria fotografică o întrece pe cea a cuvintelor, de asta nu mă îndoiesc. Şi atunci care ne e soarta cuvintelor? Mai de mult, prin paginile astea şi aiurea mă revoltam că de ce o miercure fără cuvinte, doar cu poze (selfie…)? Era un început de modă. Uite că acum am senzaţia tuturor zilelor fără vorbe, în ciuda inflaţiei de cuvinte care ni se succed ameţitor din toate gadgeturile. Unde-s cuvintele, ce am făcut, ce aţi făcut cu ele? Voi le citiţi, voi le auziţi, voi le înţelegeţi – înainte să le însemnaţi cu un like? Dar pe oamenii care le nasc? Poate că mi se pare mie, poate de aceea preţuiesc colţul de hîrtie scrisă şi colţul ăsta de… „blogolume”. Aşezate, singuratice, statornice. Bănuiesc că la început a fost cuvîntul, dar mă întreb, din nou, după… ce-a mai rămas?

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

În care vorbele au timp

Drumurile, aceleași, doar mai strîmte și mai albicioase parcă. Casele, le recunoști venite parcă la vale din „acele” timpuri, doar unele fardate pe ici-colo, cele mai multe cu ochii încercănați și gurile căzute ca după niște accidente cerebrale. Curtea pe care o alergai și o știai pe de rost îți pare acum junglă, îngrămădind, ferecînd ușile și ferestrele. Iar camerele, camerele, pereții cu pozele care te duc exact acolo de unde memoria ți s-a rupt și te sfidează vrînd să-ți spună vezi că noi nu ne schimbăm? Pentru asta, de data asta, și tu le faci cîte o poză. Oamenii… oamenii îi zărești din viteză. În grabă, de departe, îți arunci privirile peste ei, parcă ferindu-te să te prindă cu privirea sau să remarci diferențele și să-ți amintești numele lor. Oamenii, da, îți par, straniu, aceiași, neschimbați pe bolovanii lor de la poartă. Sau așa vrei tu să îi vezi? Inclusiv umbrele celor ce nu-și mai sunt pe prispă de ani mulți? Așa te-or vedea și ei, te întrebi sau nici măcar nu mai știu al cui ești? Probabil nu te recunosc sau te confundă cu un altul dintre ai tăi, cu fratele, cu tatăl, cu vărul sau cu unchiul din o cu totul altă vreme.
Doar foamea și setea sunt mult mai mari târându-se pe brânci, pe ulițe, prin curți. „Uneori şchiopătând, alteori târându-se pe brânci, viaţa merge înainte”, zicea Zaharia Stancu. Dar peste toate te șfichiuie o vorbă care, în locul ăsta, are destul timp, are răbdare: „Offf, dar greu mai vine moartea asta!”.


Servus, Blogolume!
Toate cele bune.

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Prin genunchiul anului trecut

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2013 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 32,000 times in 2013. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 12 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte

Scrisoare pentru Moş

Ce să-i scriu eu respectabilului Moş Crăciun, că doar i-am promis?… Numai de bine şi numai de sănătate. Despre dorinţele-mi de linişte, de minţi limpezi, de gînduri blînde, de fereală la şocuri. E suficient, cred, şi bunul Moş va proceda în consecinţă pentru noi toţi.
Apoi m-aş întoarce la trecutul an şi la trecutul sfert de veac. Ştiţi, circula o vorba, undeva imediat după 1990: „Ce-ai făcut mă, tu în ultimii cinci ani?”, ca un reproş la adresa celor care n-au mîncat salam de soia în anii regimului sucombat. De aici aş fi îndemnat să pornesc la vale şi sunt sigur că fiecare dintre noi ne putem scrie scrisorile privind (şi) din acest unghi. Ba cred că chiar şi numai întrebarea e suficientă în locul nu ştiu cîtor sincere şi inutile confesiuni.
Aruncînd un ochi pieziş peste 2013 aş zice că a fost unul chinuit şi alunecos, peste poate de repede obositor şi rupător de gînduri ceţoase şi de nervi. Aruncînd cu aceeaşi parte de ochi peste anul trecut suprapus ca un şablon peste România mi s-a părut un an pus pe rele şi care s-a dat al naibii de greu de dus. Fără răgazuri, fără cuvinte întregi, fără înţelegeri şi acceptări. Şi un an cu multe, parcă centimetric calculate pierderi de nume şi de suflete. De uitări. Pe ici pe colo doar am întrezărit frînturi din tot… restul. Aşa că dute-n pace, 2014! N-am a te regreta!
Sfertul de veac de aproape privindu-l, pe lîngă chipu-i asemănător unui gînd din zilele trecute, parcă ar fi vrut să se împăuneze, să-şi pună capac cu acest 2013. Dar văzîndu-l aşa ştiu că ar fi nedrept să fie lăsat pe mîna acestui an. Nu, frînturile alea bune au fost si vor fi destule-n sfertul veacului ăstuia. Şi ca depeşa să fie cît de cît întreagă voi zice că anul ce vine musai va fi cel al „restului” acoperind cu bine veacul, timpul şi întrebările de mai sus. Asta o să-nţeleagă Moşu’ din scurta-mi scrisoare.

Servus, Blogolume,
cu La mulţi ani şi mulţam că eşti!

De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Poşta (mare) a redacţiei

Dragi prieteni şi prietene, stimaţi tovarăşi, recunosc cu autocritica pe inimă că am neglijat profund cutiuţa poştală de reclamaţii şi sesizări din dotare. Recunoaştem, am zădărnicit amarnic constantele eforturi ale lui Google de a răspunde gravelor şi temeinicelor probleme ale lumii înconjurătoare. Cu alte cuvinte, Departamentul nostru de Comunicare a cam tras mîţa de coadă! Cu scuzele de rigoare, împreună cu colegii, îndreptăm azi această stînjenitoare situaţie, veche de mai bine de un an, încercînd să respectăm întocmai tematicile în ordinea succesurilor lor. Declar că vom fi dedicaţi de acum înainte ratingului pentru ca acest blog să se ridice la înălţimea aşteptărilor Dumneavoastră. În răspunsurile de mai jos vom fi scurţi şi concişi: după fiecare căutare vom pune o liniuţă (cratimă), urmată de răspunsul sau, după caz, constatarea de rigoare. Mulţumim pentru înţelegere!

azi zorile sunt linistite – aşa-i. acest gînd ne-a mînat în această anevoioasă întreprindere.
diferite afectiuni ale geniunchiului – suntem decişi să rebrenduim acest blog cu sfatul ortopedului.
urzica buna pentru genunchi – de bună seamă!
rusul care vindeca genunchi – promitem să-l căutăm.
genunchioul lumii – nu răspundem pentru modificările de sintaxă.
genunchiul vinului – merită o marcă înregistrată.
chimioterapie genunchi – sperăm să nu fie totuşi atît de grav!
roadere de genunchi – se poate rezolva cu o genunchieră ceva mai lejeră.
durere ascutita in genunchi – de regulă aşa se întîmplă, staţi liniştită.
durere ascutita genunghi – cu unghiul se rezolvă!
ciocu genunchiului – depinde cît de mic e!
soareci la genunchi – inevitabil, da!
www obeada .flavius blog de blog – mulţumesc frumos, mă onorează!
bărbat boncăluieşte cerbii femeie – ce să facă şi el?!
lumea e in letargie – am spus-o şi noi de mai multe ori.
ce an este lxxvi – credem că 76.
cum iese decontul la taxi brasov– iese bine.
nevastuica si babuin desene autobiografia – să fie vorba despre un fel de autoportret?
poeziea iarna cu cuvinte repetate – corect, repetiţia e muma învăţăturii.
biscuim maria ta – biscuiţi, oştenii mei!
frumoasele sălcii cu șolduri de lemn… – absolut. bine că nu-s femei!
ferma de melci florian vaideanu – bănuim că e pe profit.
chit lemn pret – vreo 8 lei punga de 200 de grame?
,muzica de dor acompaniata de ciripitu pasarilor – concert de balustradă.
femei care povestesc cum îș înșală bărbați – de regulă n-o fac!
femei vorbind vulgar – de acord, da’ sunt excepţii, totuşi!
senzatia de arsura la muribunzi – nişte Carbocit nu ajută?
pareri vin garboiu – bun! îl recomandăm.
tentatiile lumii – nişte capcane, dom’le!
peretii lumii – sigur sunt albaştri!
biblioteca nastase sapte case de manon marinescu – o bibliotecă la şapte case? ni se pare puţin.
cotorul de chitante – nu l-am zărit.
un text despre oameni daca au nevoie de animale si plante – omnivor?
cum poate fi colindul – oricum, numai scurt să fie!
ati fost la teatrul de papusi arlechino? – da, cînd eram mici.
michelemore cine-i mai bolnav omul sau sistemul – cine-i michelemore?
poezie despre stari amare – cred că dl. Bacovia vă poate răspunde la asta.
poezii despre cei disparuti timpuriu – ferpare.
poze cu sticle aruncate – încercaţi la un fotograf. sunt pe toate drumurile.
truisme celebre – invidia adevărurilor, ştim…
compuneri prelungul drum al lumii – nu avem decît pentru prescurte.
frumosu cristina mihaela articole aparute – din păcate secretarul de redacţie nu le-a dat bun de tipar.
imagine cu moromete – ne gîndeam la John Lennon.
ilie moromete naiv – n-am zice, dar vă respectăm părerea!
morometii la masa – uneori se întîmpla chiar şi sub căruţă!
comentarii fragment in care ilie moromete obisnuia sa vorbeasca singur – deh!
stricnina medicament – cu toată încrederea!
bunai vinul la vecinii – pe bune, tocmai ce s-au întors de la moşie!
mustele si motani desene animate – din păcate de la vremea asta au murit toate muştele!
baiat bun haiku – şi cuminte!
lucruri frumoase din plastilina – vă putem face o ciupercuţă.
google/ce autor si cum se numeste poezia era intuneric.ploaia batea departe afar – credem că Arghezi.
caut un text literar despre haiduci cu multe peripeti – avem ceva, dar cu puţine!
poezii la 60 de ani – tot ce-i vechi e bun.
copil cu bobul pe derdelus in comuna vatra moldovitei – nu, nu l-am văzut.
cum sa fii hamster – ne întrebăm şi noi deseori!
poezie niste tarani – la Cărtureşti aţi încercat?
lectia furnicei text – avem numai jpg.
jocurierotice – nu acceptăm decît propuneri patriotice.
cele mai frumoase poezii de la multi ani – am văzut cîteva modele la cofetărie.
melodie matrix reclama digi cu voce soprana – cu voce de bariton mai găsim!
poezii toparceanu ooo si ahh – Oh!
uscaturile si lorena lupu – ştim, pădure fără uscături…
moleculele si lorena lupu – un laborator autorizat vă poate ajuta cu siguranţă.
comentariu literar al poeziei plopul de ioan alexandru – nu am ajuns încă la litera P.
ce inseamna mon cher – dacă puneaţi un semn de întrebare vă puteam răspunde.
gazeta de perete de anul nou – nu cred că mai apare!
ruleta cu cuvinte – sună bine dar o preferăm pe aia rusească.
jurnal de bordel.ro – vom trimite pe cineva în documentare şi revenim.
nod in papura sinonim – anuradhapura.
neincaput propozitie – speram să încapă totuşi!
pomi din alte zone ale lumii – nu răspundem pentru ce nu am văzut.
ce se poate face dintro cutie de carton – o masă, o casă…
flori pitice pentru mormant – vă recomandăm o placă de ciment!
ce inseamna crochiu – o să căutăm în DEX şi vă comunicăm.
crochiuri cu rochii lungi – încercaţi cu minijupe!
crochiuri barbati – toţi bărbaţii au ceva crochiuri.
crochiuri umane – nu pot fi altfel, după cum se vede mai sus!
crochiurile caselor de moda – cred că-s un gen literar nou!
poezii cu pinguini – avem din belşug, Slavă Domnului!
poezii cu rinoceri – reveniţi mai la vară, vă rugăm!
aforisme despre alint – ceva cu puiul mamii merge?
omul si in inchisoare este liber sartre – vorbiţi din propria experienta, şi mai vorbim!
usi interior melamicu geam – cunoaştem problema!
flaviu obeada adresa mail – vă rugăm lăsaţi o cerere la poartă.
urzici si stevie pentru engros – am livrat ultimul transport la Selgros.
bani cu sacu pentru amenda – trist, cunoaştem senzaţia!
starile ale albinei din poezia – nu înţelegem aluzia!
trubadurii din transilvania cumpara disc – chiar mai au cu ce?
trubadurii stii la noapte cine vine – pe frigul ăsta nu vine niciun trubadur!
noul tractor – nu avem decât de import, din păcate!
lămuri- bogatul nu crede niciodată celui sărac,nici sătulul celui flămînd. – Amin!
de ce imi este frig de la genunchi in jos – aţi încercat cu indispensabili?
poezii despre garou – mai avem cîteva despre bisturiu!
ontrebuintarea nodului 2 simplu – nu facem noduri marinăreşti.
buzura verdict virtual – dânsul a fost informat?
anticariat.ce.pret.poate.avea.un.covor.de.perete.cu.taierea.capului.lui.andrei.batori – trebuie să fie foarte scump!
prietenii animalelor si plantelor – Greenpeace!
vocea a venit in genunchi – strigător la cer, zău!
cate octave ridica vitas – dacă mai merge la sală, destule!
omul care atinge opt octave – trebuie să fie cel anterior amintit.
cine ridica cele mai multe octave – idem!
fata lumii – fata sau faţa?
geamantane cu violetta si jurnale – am văzut cîteva la biroul de obiecte pierdute.
sex in tramvai – vara mai treacă-meargă!
http://www.sexi milf.ccxi milf – adică?
cintece xxx – nu avem pe mărimea asta, dar suntem decişi să nu mai utilizăm cifrele romane!
xxx zemuiala – vă recomandăm soluţia antiigrasie igrastop.
stabilimente in romania – 2-3 mai ştim şi noi?
sex cu capre – Ghiţă ştie!
fabrica de clopote de oi din – puţin cam complicat, dar se rezolvă!
cautator decaiete – cunoaştem un detectiv ieftin şi bun.
noi te plingem draga mama versurila inmormintare – preotul o să vă îngraşe nota de plată!
constantin toiu a murit – Odihnească-se-n pace!
mihail krug ultimul drum – a fost o înmormîntare frumoasă, ştim…
cum repar ceasul cu cuc – cu mare atenţie, e obiect de patrimoniu!
psihotehnici – pentru astea trebuie să veniţi personal.
airinei ioan ing.silvic – i-am zărit pe undeva pe aici cartea de vizită.
ma las locuit de nichita stanescu – dacă v-aţi înţeles la chirie e în regulă!
nichita stanescu imediat dupa lacrimi si ploaie – nu l-am văzut niciodată aşa.
figuri de stil din si-aud gemand amorul meu defunct – cred că le găsiţi în Kamasutra, ediţia revăzută şi adăugită.
cel mai urat om din lume – din punct de vedere subiectiv, da!
bancuri cu nepotisme – bancuri.ro
pe genunchi porno – la sex-shop aţi încercat?
deseneaza-mi lumea …poezie – să se încălzească un pic şi se rezolvă şi asta.
eminescu este un fapt intim – nu suntem totuşi împuterniciţi în chestiuni de viaţă personală!
ariciul lecuitor – aricii i-am terminat, mai avem cîteva ventuze.
un text cu cuvintele roua,vioara,pleaca,piatra,greier – simplu ca bună ziua!
compunere cu cuvinte: toamna, fum, suflet,frunzare, trist – poetul nostru de serviciu e în concediu medical. reveniţi!
ce inseamna instanta morala – stricto sensu e o întrebare retorică.
surcele de stele explicataie din poezia rasarit – ce-i drept îs cam scumpe!
stricnina joc – vă rugăm nu încercaţi acasă!
pretexte ca sa iesi fara iubit – o durere de cap ajunge.
nită stănescu poetul că şi soldatu – bietul niţă!
nichita stanescu va sa zica 21 – 21, cert!
nichita stanescu atata sa nu uitati ca el a fost un om viu – promitem să nu uităm!
nichita stanescu el a fost om viu…viu,pipaibil cu mana! – indubitabil, după cum s-a văzut şi mai sus.
constitutia jenunchului – Curtea Constituţională e ultima soluţie!
flavius calau – vă putem oferi numărul de telefon, în privat!
caut o melodie si in videoclip apare o fata care sta in genunchi si totul e albastru – ştim unul pe roşu.
fagaras barul bronx de 8 martie – atenţie, rezervările se fac din vreme!
am cautat astazi un pulover,sa ma imbrac,am zarit acolo in colt,langa ultimul – aţi căutat şi în şifonier?
un hoit baudleaire youtube – s-ar răsuci în mormînt!
bocancii lui simion cristian – sigur era încălţat cînd a plecat!
poezii despre pitipoance – ceva proze nu merg?
actorii din abisul pasiunii – mult prea îndepărtaţi, ştim!
cat costa un bilet de tramvai – 4 lei.
imbecilitat de senzatie – cred că găsiţi la prima farmacie.
de ce romanii de azi sunt mai timpiti decit romanii de ieri – asta ne întrebăm şi noi!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Cel singur printre ştiri

„Breaking News!”,”Lovitură”, „Bombă”, „Incredibil”, „Excepţional!”, „Exclusiv”,”Nu ai să vezi aşa ceva!”, „Scandalos!”. Ştiri de carton, despre oameni de carton, despre întîmplări de carton. Ştirile de carton galben nu au nicio legătură cu viaţa ta. Cu vînturarea copacilor. Cu moartea. Cu spitalul. Cu kilu’ de cartofi. Cu şcoala. Cu liniştea de mîine a copilului. Ştirea despre viaţă e căzută ireversibil în desuetitudine. „Nu o lua în nume personal”, ţi se spune. „Numele personal” nu există, el doar loveşte decisiv în ce a mai rămas din tine. Şi-ţi vine să te duci, să-ţi sugrumi cuvintele şi să dormi prea-scurtul somn şi să ceri în zori un pluton de execuţie. Fără procurori, fără miliţie, fără judecători, fără avocaţi. Ştirile, reportajele despre tine, cu tine, pentru tine, pot avea permis cel mult orgoliul unei căutări de-un minut şi doar atunci  cînd vin de la morgă, din canale sau de la o defenestrare. Nu-ţi fă iluzii, cînd tu te citeşti nu te citeşte nimeni. Vrei un sfat? Ia-ţi o oglindă, fără conexiune la Internet, şi petrece-ţi seara în faţa ei, ca să nu fii singur, după cum îşi zicea şi Pavese într-o cameră din hotelul Roma din Torino.

Lo steddazzu*

Omul cel singur se scoală când marea e încă în beznă
Şi stelele pâlpâie. O adiere ca o boare caldă
Vine de pe ţărm unde e matca mării
Îmblânzind răsuflarea. Este ora când nimic altceva nu se
Poate petrece. Până şi pipa-ntre dinţi
Atârnă stinsă. Noptatec blândul zbucium al valurilor.
Omul cel singur a aprins de-acum un foc mare de crengi
Şi se uită cum înroşeşte pământul. Marea, şi ea,
În curând va fi precum focul, înveşmântată-n văpăi.

Nu-i lucru mai amar decât zorii unei zile
În care nimic nu se poate petrece. Nu-i lucru mai amar
Decât să te simţi zadarnic. Atârnă de cer ostenită
O stea verzuie, surprinsă de zori.
Zăreşte marea încă în beznă şi tufişul de foc
La care omul, ca să-şi facă de lucru, se-ncălzeşte;
Se uită şi cade de somn printre munţii posomorâţi
Unde e un pat de zăpadă. Trecerea molcomă-a timpului
E nemiloasă cu cel care nu mai aşteaptă nimic.

Merită osteneala ca soarele să se înalţe din mare
Şi ziua cea lungă să-nceapă? Mâine
Se vor întoarce zorii călduţi cu lumina lor străvezie
Şi totul va fi ca şi ieri şi nimic altceva nu se poate
petrece.
Omul cel singur ar vrea numai să doarmă.
Când ultima stea se stinge pe cer,
Omul îşi pregăteşte pipa domol şi-o aprinde.

Cesare Pavese – 1935
„* în dialectul din Brancaleone Calabro (Calabria), unde poetul a fost exilat în 1935 şapte luni de regimul fascist, înseamnă stea mare, verzuie, nume atribuit planetei Venus.”  (din Orizonturi Culturale Italo-Române)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Nod în papură, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

La moartea unui blogger

Parafrazîndu-l pe… „amicul” Bukowski aş zice că fără blogosferă lumea ar fi un infern M-am convins de asta din 2008 încoace, de cînd am descoperit partea asta de lume. Şi aşa e, fiindcă după mintea mea,  blogosfera este un loc-pansament al singurătăţilor, unde nişte oameni se dezbracă de orgolii, se citesc şi se întreabă egal şi senin de sănătate. Mai simplu decît în ingrata literatură şi mai firesc decît în egoistul, solitarul sau autistul, uneori, facebook. Hulită de mulţi (unele voci ale elitei asemuind-o cu o vidanjă, altele cu onanismul!) şi catalogată cu uşurinţă ca aparţinînd subculturii, blogosfera ar fi, spun ei, un spaţiu sărac, ieftin, al frustărilor unei mulţimi de anonimi, în bună parte semidocţi, cărora nu le este permis accesul la „înălţimile” agreate de critici şi asezonate cu lansări, şampanie, cu recenzii şi posterităţi… garantate! Aşa o fi, de la înălţimea ameţitoare a scării lor de valori, dar eu ştiu că aici am găsit atît bijuterii, rafinamente estetice, literare sau de gîndire cît şi, mai ales, viaţă!

Am început însă să întîlnesc şi moarte. Moartea aşa cum e, indiferentă, rece, comună sau ironică şi zîmbitoare invitîndu-te la o cafea. Şi nu vorbesc despre moartea unor bloguri, din varii motive, cum ar fi plictisul, delăsarea sau altceva-ul care-i fac pe posesorii lor să le abandoneze. Este şi aceasta o moarte, tristă, gîndind totuşi cu sufletul aplecat asupra strădaniilor care au născut un blog. Vorbesc despre moartea bloggerilor, a acelor anonimi cu care ajungem să ne petrecem familiar ceva din timp. Şi fac un mic exerciţiu de memorie asupra veştilor triste din blogolume pe care le-am primit în vremea din urmă. Necronologic (şi necrologic!), îmi amintesc de Rebusache, de prietenul Mihai (Mişu „Bera”) Berariu, de Mircea Suman, de poetul Marius Baciu, de Bibliotecarul sau despre cel despre care am aflat în această dimineaţă că s-a dus , Virusache… Şi sunt numai cei pe care eu i-am întîlnit cumva, pe aici!…

S-au dus, ştiu, aşa cum se duce oricine şi aşa cum te ataşezi de un x sau un y şi îi regreţi trecerea în nefiinţă, la fel te poţi ataşa de un x sau y blogger. Ce mare brînză?, veţi spune… Mai ştiu şi că o postare poate dura, poate trăi, un minut sau o zi sau, în mod excepţional, mai multe zile. Şi atunci?  Ştiu, şi poate tocmai de aceea, nu pot să nu mă întreb uneori cîtă e viaţa bloggerului şi cîtă a blogului sau dacă nu cumva aceşti bloggeri nu „trăiesc” un pic mai mult şi după pămînteana lor trecere, aşa cum şi un poet mai trăieşte pînă cînd îi va fi fost citită ultima dată poezia?… Habar n-am cît mai poate trăi un blog după ce autorul lui nu mai este, nu mai are programată, în avans, nicio postare  şi nu-şi va fi lăsat moştenire vreunui urmaş userul şi parola.  Limpede-i că e ceva trist în veştile şi trecerile astea. Am aici în drepta un blogroll foarte lung şi cîţiva dintre ei nu mai sunt şi chiar multe bloguri nu mai duc nicăieri… Nu le-am şters însă.  Nu ştiu nici dacă „ping-urile” de mai sus vor ajunge undeva sau dacă nu cumva, „acolo”, „altundeva” s-au adunat toţi într-un blogroll ceresc, la masa unei posterităţi de invidiat aici pe pămînt. Cum nu am de unde şti nici pe crucea căruia dintre noi va scrie pe lemn sau în piatră: „blogger”.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Metehne româneşti, Nod în papură, Texte şi pretexte

Marfă de contrabandă

Ceea ce ne-a fost dat să îndurăm (celor care îndură, desigur!) în ultimile zile, dinspre o covîrşitoare parte a presei mioritice, s-a rotogolit de pe culmile ignoranţei, analfabetismului, puţinătăţii şi decăderii. Ăsta-i rezultatul tabloidizării, manelizării, mogulizării, like-izării, deprofesionalizării pînă la umilinţă şi al vînzării pe doi lei a ceea ce a fost o dată media-n ţara asta. De fapt nu mai contează. O analiză în adîncime ne-ar spune ce? Ceea ce ştiam deja de mult. Mirosul dospirii a ieşit în aer în toată „splendoarea”-i fetidă mai curînd decît m-aş fi aşteptat. Şi a împuţit tot, damful mînjind pînă şi puţinele oaze de bun-simţ care mai rezistă pe ici-colo. Cine, ce concluzii trage, cine şi cum priveşte în jur şi înainte? Nici asta nu contează. Fiecare după propria-i înţelegere sau după interes. Pînă şi deschiderea subiectului ţine de o suspectă şi condamnabilă desuetitudine dacă nu chiar naivitate. Pînă la urmă e doar începutul noii noastre… normalităţi informaţionale!
Ne ţinem un pic de nas, ne îndesăm capetele între umeri şi trecem „mai departe”. Ne îndesăm şi CUVINTELE şi opiniile în buzunare. Sunt prohibite, cum prohibit ar deveni, prin deducţie, şi acel articol 30. Marfă de contrabandă.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

P.S. – Muzichia n-are nicio treabă cu asta. Şi, din fericire, nu poate fi înlocuită cu o poză!

Crochiuri Cotidiene, De azi pe mîine, Feedback, Texte şi pretexte, Şi totuşi...

Capacul din carton verde

Era verde. Un capac din carton, verde, ramas de la o o cutie mare în care primise acum mulţi ani nişte mere verzi. Nu mai ştia cine i le dăruise, dar parcă simţea parfumul lor şi le revedea întocmai. Mai ţinea minte cînd în capacul ăla îşi stivuise toate scrisorile, foile, „manuscrisele”, pozele vechi. Se gîndise că verdele ăla aprins va fi uşor de zărit cînd va avea ceva de căutat prin hîrtii.  Ei bine, acum îi veni să arunce o privire, să frunzărească nişte imagini de hîrtie şi nu îl zărea. „Parcă îl văd, era aici”, îşi spuse. De cîte ori nu aţi avut senzaţia asta: „Parcă îl văd”?, senzaţie însoţită de panica leşinătoare, electrocutantă, a unei certe şi iremediabile pierderi? Nu, el nu intră în panică. Privi un minut în gol înspre fundul ăla de şifonier. „Asta e. Şi pînă la urmă ce mare lucru aveam de văzut printre hîrtiile alea?!” îşi zise, gîndind că, poate, dacă le-ar fi căutat mai de mult le-ar fi găsit şi poate ce era acolo chiar ar fi avut vreo utilitate cîndva.  Negăsirea îi tăie cheful căutărilor. Instantaneu. Nu era nici resemnare, nici tristeţe, nici lene, nici măcar interogarea dispariţiei, era doar un… chef. Şi era la o vîrstă în care multe, multe începeau să nu mai conteze, să nu mai fie utile. Cu atît mai puţin un capac de carton verde cu amintiri. Se aşeză în fotoliul lui de la geam privind spre grupurile de jos care treceau care-ncotro precum cuvintele. O zi ca toate celelalte.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!