Colțul de hîrtie

Foto: www.instagram.com/flavius_io/
Foto: http://www.instagram.com/flavius_io/

Nu mai e demult lesnicios să te locuiești  Apoi, „să-ţi mai și amintești de tine” în fiecare zi, așa cum spunea Borges, e evident și mai greu! Mai ales pentru noi, ăștia, „chirașii” vremurilor de acum, care mai știm cum erau cele de „dinainte” (ale altei ere, zice-se!) : și iarba și cerul și cuvintele și, mai ales oamenii și timpul care făceau din zile zile.  Mă uit la mine, mă uit în jur și lumea pe care o știu (o știam) îmi pare acum, și implacabil, suspendată (definitiv, aproape). Și nu spun ceva nou și o repet realizînd drama inutilității unei chirii mecanice forțate. O lume suspendată, amînată în neantul unor rețele așa-zis sociale (desigur, aceasta „conectată”, oricum într-o accelerată expansiune chiar și dinspre… urban spre rural!). Mă uit la mine, mă uit în jur, așadar… Oameni buimaci care nu mai știu încotro e stînga și-ncotro e dreapta, chiar dacă le desenezi cu vopsea săgețile cu pricina. Ore, zile, memorie șterse cu cîte-un click și cu emoticoane… emoționate. Viteză… Selecție „naturală” rezolvată din cîteva hîrtii și cîteva taste. Spuneam ieri că locuim într-un colț de hîrtie. Da, cei care încă mai locuim undeva (chiriașii)… Și cît de ușor colțul ălă de hîrtie (real sau pe un gadget) poate deveni scrum, se poate mucegăi sau poate fi aruncat la un coș de gunoi! Amalgamul de „socializare” și „realitate”, în loc să ne umple, să ne întregească, ne golește și ne lasă în mijlocul unui surogat de viață ornat pe deasupra cu toate cele… apucături (vezi… DEX online!) exagerat de omenești. Oh da, e minunat cît de frumoși, cît de poeți, cît de îndrăgostiți, nonșalanți și puternici suntem în mirajul suspendat!… Dar…mă uit la mine, mă uit în jur… și mi-e tot mai gol. Și încerc măcar azi să mă întorc la Borges, și poate-n felul ăsta să mai înțeleg ceva și să rup ce se mai poate rupe ca să agăț la loc colțul de hîrtie… Dar… ce contează! Nu?

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

7 gânduri despre „Colțul de hîrtie

  1. Online-ul ăsta ar trebui perceput ca o emisiune TV interactivă de o oră, două, după care „relaxați” gata, să ne întoarcem la…ale noastre.
    Surogat? Hmm..
    Probabil asta devine. Dependență, chiar.

    Apreciat de 1 persoană

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s