Ce-am făcut cu cuvintele?

foto: gofree.ro
foto: gofree.ro („Secretele de plumb ale Clujului”)

Fotografia uitării? Cum e o poză fără… poză? Adică numai rama ei agăţată pe perete? Vorbim tot mai mult în fotografii (şi nu mă refer aici la inflaţia de foto-artişti), indicăm chipuri şi peisaje, le arătăm cu degetul, zîmbim eventual şi trecem la alt frame. Şi după primul pas rămîne acea ramă pe un perete. Asta mă face să mă întreb ce neuroni ne mor şi ce ni-i ucide de cuvintele nu ne mai pot fi ele fotografii? Habar n-am dacă ar fi vorba aici despre o paradigmă a comunicării sau de una a amneziei, însă din avalanşa de cuvinte nu rămâne nimic, din cea de fotografii ramele rămîn.
Mă întîlnesc zilele trecute, pe stradă, cu o cunoştinţă de demult. Şi vorbim şi vorbim. Dar ştiţi senzaţia aia de cuvinte care nu se lipesc de nimic? La un moment dat îmi zice: „Stai că acum ştiu de unde să te iau! Faţa ta… Nu te-ai schimbat deloc! Dă-mi adresa de facebook să îţi trimit o poză ca să vezi!” Şi rămîn interzis. Hai să zicem că în situaţia dată, cu insul respectiv nu aveam nu ştiu ce amintiri importante, deşi ceva vreme am avut cîte ceva de împărţit pe vremuri. Dar… dar nu ni se întîmplă oare chestia asta şi în apropierea unor apropiaţi? Memoria fotografică o întrece pe cea a cuvintelor, de asta nu mă îndoiesc. Şi atunci care ne e soarta cuvintelor? Mai de mult, prin paginile astea şi aiurea mă revoltam că de ce o miercure fără cuvinte, doar cu poze (selfie…)? Era un început de modă. Uite că acum am senzaţia tuturor zilelor fără vorbe, în ciuda inflaţiei de cuvinte care ni se succed ameţitor din toate gadgeturile. Unde-s cuvintele, ce am făcut, ce aţi făcut cu ele? Voi le citiţi, voi le auziţi, voi le înţelegeţi – înainte să le însemnaţi cu un like? Dar pe oamenii care le nasc? Poate că mi se pare mie, poate de aceea preţuiesc colţul de hîrtie scrisă şi colţul ăsta de… „blogolume”. Aşezate, singuratice, statornice. Bănuiesc că la început a fost cuvîntul, dar mă întreb, din nou, după… ce-a mai rămas?

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

16 gânduri despre „Ce-am făcut cu cuvintele?

  1. Ha! Este una dintre temele pe care le ”răsucesc” prin drafturile blogului meu. E fascinant studiul asocierii dintre cuvinte-sunete-imagini, cu efectele aferente asupra psihicului nostru. Eu sunt unul dintre cei nervoși pe ideea ”pozei care face cât o mie de cuvinte”. Mă lasă, efectiv, fără cuvinte! 🙂

    Apreciază

  2. CUVANTUL a fost iubirea mea secreta, atat de secreta incat uneori nu vreau s-o impart cu nimeni…Fiindca eu il simt intr-un fel iar ceilalti mi-e teama ca l-ar intelege altfel.Si atunci le dau lor tacerile fiindca pe acelea chiar nu-mi pasa cum le-or interpreta…

    Apreciază

  3. oricum ar fi, si cuvintele trec. eu sunt de parere ca ramane mereu o stare anume, o stare care se degaja din comunicarea cu cel din fata, fie ca e vorba de comunicare prin vorbe, poze sau gesturi. fie ca e vorba de comunicare palpabila sau virtuala. starea e cea care ramane. iar despre stare putem sa vorbim foarte mult. 🙂

    Apreciază

  4. cuvântul celuilalt, rămâne, flavius. 🙂 trecerea… clipa. bucuria unei virgule.
    cei care au iubit şi iubesc cuvintele sunt mereu prin preajmă, indiferenţi la orice … frame.

    cele bune, prietene.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s