Nu vă aplecaţi în afară!

Să vorbim despre cuvinte? În prezența sau în lipsa lor? Chiar, cum ar fi ca într-o dimineață să constați că ai rămas fără cuvinte? Să nu realizezi exact ce înseamnă asta, să ai doar o vagă bănuială, suficientă, cît să te cuprindă un val de panică. Cred că senzația e asemănătoare aceleia a unui om, întreg, voinic, care în niște zori, pe la șase să zicem, are o revelație: că nu va mai prinde următoarea dimineață. Și așa se și întîmplă: după-amiază pe la patru moare. Ce însemnă să te poți pune într-o asemenea stare? Poți? Îți poți goli mintea și să îți imaginezi orele alea? Cu ce, cum le-ai acoperi? Cu disperare? Cu regrete? Cu furie? Cu liniște? Cu resemnare? Sau cu nimic, devenind tabula rasa?
Am spus „să vorbim despre cuvinte” şi uite cum cuvintele nu mă lasă să vorbesc despre lipsa lor ci m-au deturnat să vorbesc despre viaţă şi, într-un fel, despre moarte. Atunci? Nu cumva cuvintele vorbesc despre mine, despre noi? Dacă eu spun sau scriu că ele sunt vii însemnă că asta-i o iluzie, că eu o spun, cînd de fapt ele o fac? Atunci, cum rămîne cu zisa aia a lui Nichita, da, tot a lui, a cui altcuiva (!?): „Eu nu sunt altceva decît o pată de sînge care vorbeşte.”? Ori s-a înşelat şi el ori a fost unul dintre puţinii care chiar s-a ştiut folosi de cuvinte şi nu s-a lăsat folosit de ele, aşa cum constat eu că se întîmplă mai adesea. Excepţiile confirmă regula, aşadar.
Ce vreau să zic? Habar n-am! Scriem, citim, vorbim. Cu entuziasm, cu risipă, inflaţionist, prosteşte, în joacă, doct, preţios, fiţos, prin gazete sau pe pereţi sau pe niciunde, cu un har sau fără… Dar de cîte ori ne gîndim şi la ele, la cuvinte? Or fi vii, ne-or mai atingînd ca nişte degete şi ca nişte palme, or fi moarte şi dacă da cînd or fi murit? Şi de ce atunci cînd o facem ne trimit la viaţă şi la moarte şi eventual, cu ironie, la nişte poze? La ale noastre, nu la ale lor. Atunci? Atunci… pesemne ne-ar prinde bine un sfat sau un citat: „nu vă aplecaţi în afară!” (N-am găsit altă încheiere.Şi nici alt titlu).

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

P.S.: Aici găsiţi mai mult decît nişte cuvinte: CATCHY

Anunțuri

14 gânduri despre „Nu vă aplecaţi în afară!

  1. Ce frumos! Cuvintele sunt semințe, sunt vii, ele trasează direcția realității care mă va legăna sau zgudui. De aceea, ele, cuvintele ar fi de folos de ar fi impecabile. Până atunci, să ne aplecăm în afară atunci când suntem siguri că nu ne ia vreun stâlp de curent electric sau vreo reclamă capul. În rest, îmi dau mie însămi mereu un sfat: taci cu iubire, vorbește cu iubire… greșelile vor fi iertate și mai rare… și nu aceleași 🙂 Frumos, io, Flavius!

    Apreciază

    1. Camelia… Mea culpa. Nu reusesc sa fiu aici la momentul potrivit si necesar al raspunsurilor si atunci raspunsurile se scriu singure in necuvinte care nu sunt totusi taceri… Toate cele bune.

      Apreciază

  2. Cuvintele dau fiinţă, şi-atunci tăcerea de frânge, se (a)pleacă înfară,mai puţin alea ale tăcerii obstinate, cea în care ele, cuvintele, se înmulţesc, pentru că tăcerea e cea care are cele mai multe necuvinte.
    Şi mai cu seamă le suntem atunci când le spunem, sau altfel, eşti pe măsură ce (te) spui. Trist e atunci când devenim victimele lor, ale cuvintelor.
    Şi ca să închei, viaţa e cuvânt, şi nu e nimic, niciun lucru pe lumea asta care să nu devină unul.

    Apreciază

  3. ce-am de spus?!… ca postu’ tau e genial, ca de-obicei, Flavius, cu sfârsit-concluzie(morala?!) „pleonastica” – intentionata… viata pare un joc de cuvinte si ne place sa ne jucam cu ele… oare sa fi fost „inventate” tocmai în acest scop?!… 🙂 P.S. am preferat mereu versiunea italiana celei franceze(incorecta!): e pericoloso sporgersi… 😉

    Apreciază

    1. mi-am reamintit de-o definitie a cuvintelor folosita drept „motto” într-un post de-anu’-trecut:
      “Les mots sont comme les glands… chacun d’eux ne donne pas un chêne, mais si vous en plantez un nombre suffisant, vous obtiendrez sûrement un chêne tôt ou tard.”(William Faulkner)
      * * *
      “Words are like acorns… every one of them won’t make an oak tree, but if you just plant enough of them, you’re bound to get an oak tree, sooner or later.”(William Faulkner)

      Apreciază

  4. Cuvântul scris, cuvântul gândit…oare care prețuiește mai mult, oare care cântărește mai puțin? Cuvântul ca formă de comunicare, cuvântul ,,unei pete de sânge”stânge în el ideea încercând s-o redea aproapelui în cea mai sensibilă formă. Pentru că el, cuvântul la rândul său construiește, cizelește, curios, chiar…cuvântă! Sensul lui e dat uneori de inflexiunea vocii, alteori, forma sa scrisă permite chiar să-l „citești” printre rânduri. Și, ciudat pe fiecare rând înflorește câte un copac. De cuvinte.

    Apreciază

  5. Sursa prostituării cuvintelor :înlănţuirea
    infernală a abstracţiunii prin abstracţiune .
    A nu face dragoste decât prin mental .
    Corpul uitat, sentimentele uitate .
    Cuvinte moarte .

    Gândirea virgină este gândirea fără cuvinte .

    Cuvintele încep să capete un sens , aşadar
    o viaţa, când sunt legate de experienţa
    ştiinţifică şi de experienţa interioară .
    Sensul acesta nu este, în general ,
    acela al dicţionarelor .

    Cuvinte podoabă – bucuria comuniunii.
    Cuvintele vii sunt condiţia
    necesară, dar nu şi suficientă
    a unei limbi universale .

    Prostituarea cuvintelor
    este arma absolută a modernităţii .

    Lumea e plină de zgomotul cuvintelor,
    mai redutabile decât armele .

    Nu-i inţeleg pe cei care spun
    că vorbele sunt inofensive , ca el nu muşca .
    Nu muşca, dar au ucis pâna astăzi
    milioane de oameni.

    Excrementele cuvintelor îi fericesc
    pe profeţii neantului.

    Adoratorii şi negatorii lui Dumnezeu
    au ceva în comun :vorbesc .
    Orice cuvînt spus pentru a nu spune nimic
    e un cuvînt blestemat : hrană pentru neant.

    Bâlbâiala zeilor –
    logoreea oamenilor.

    Sensul nu începe acolo unde se opresc
    cuvintele , ci acolo unde cuvintele sunt
    în echilibru cu celelalte facultăţi ale omului.

    Teoreme poetice -Basarab Nicolescu

    Apreciază

  6. Felicitari pentru constructia ”chiar s-a ştiut folosi(T) de cuvinte”… De fapt nu cuvintele par a fi marea incercare a multora ci insiruirea lor… Cum ar fi ca cineva sa intelega ca a pierdut o astfel de proprietate? Insiruirea cuvintelor, daca nu e economica si eficace, daca nu e, prin contrast, prost gust ori palavrageala goala, e ”sculptura”, arta, muzica, uneori poezie… e logos!

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s