În care vorbele au timp

Drumurile, aceleași, doar mai strîmte și mai albicioase parcă. Casele, le recunoști venite parcă la vale din „acele” timpuri, doar unele fardate pe ici-colo, cele mai multe cu ochii încercănați și gurile căzute ca după niște accidente cerebrale. Curtea pe care o alergai și o știai pe de rost îți pare acum junglă, îngrămădind, ferecînd ușile și ferestrele. Iar camerele, camerele, pereții cu pozele care te duc exact acolo de unde memoria ți s-a rupt și te sfidează vrînd să-ți spună vezi că noi nu ne schimbăm? Pentru asta, de data asta, și tu le faci cîte o poză. Oamenii… oamenii îi zărești din viteză. În grabă, de departe, îți arunci privirile peste ei, parcă ferindu-te să te prindă cu privirea sau să remarci diferențele și să-ți amintești numele lor. Oamenii, da, îți par, straniu, aceiași, neschimbați pe bolovanii lor de la poartă. Sau așa vrei tu să îi vezi? Inclusiv umbrele celor ce nu-și mai sunt pe prispă de ani mulți? Așa te-or vedea și ei, te întrebi sau nici măcar nu mai știu al cui ești? Probabil nu te recunosc sau te confundă cu un altul dintre ai tăi, cu fratele, cu tatăl, cu vărul sau cu unchiul din o cu totul altă vreme.
Doar foamea și setea sunt mult mai mari târându-se pe brânci, pe ulițe, prin curți. „Uneori şchiopătând, alteori târându-se pe brânci, viaţa merge înainte”, zicea Zaharia Stancu. Dar peste toate te șfichiuie o vorbă care, în locul ăsta, are destul timp, are răbdare: „Offf, dar greu mai vine moartea asta!”.


Servus, Blogolume!
Toate cele bune.

Anunțuri

8 gânduri despre „În care vorbele au timp

  1. Drumuri..purtatoare de amintiri.Atunci cind iti revezi un fost coleg de scoala ,la un interval de 20-30 ani ,amintirile sunt cele care intervin primele. Ele il proiecteaza in ochii nostri ,pe cel de odinioara .Ca sa faci trecerea de la amintire la realitate ,iti trebuie timp.Daca-l gasim ,s-ar putea sa-l revedem efectiv pe “acela ” ,dincolo de o expresie faciala schimbata. Sau poate sa cunoastem un cu totul alt om.Daca nu ne gasim timp sa ne intersectam drumul cu al celorlalti,atunci drumul devine rece,strimt,precum zici. Abia de incape si umbra noastra.
    Iar daca reusim sa simtim in drumul nostru ” umbra celor care nu mai sunt pe prispa de multi ani ” ,atunci drumul devine mult mai cald.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s