Nu eşti Dumnezeu

Poţi şterge dintr-un condei sau dintr-o ştampilă o viaţă. Nu-i deloc greu să afunzi un om în umilinţă, sunt mulţi sclavi şi de ce nu ţi-ai mai adăuga şi tu cîţiva la panoplie? Poţi să-i iei viaţa unui om fără să clipeşti, pe negîndite. Desigur, asta e, îşi merită soarta, sunt vietăţi predispuse şi pînă la urmă, de ce nu? Selecţia naturală cerne şi firea şi furia omului la fel. Da, dar nu-i aşa că îţi şi place să te crezi un dumnezeu şi tu să-i dai bobîrnacul ăla fatal?
Ştiu, citeşti destule citate inspiraţionale pe tema asta sau, în fine, tragi cu ochiul spre ele cu grimasa aia „bleah!” a inşilor alfa, aşa că hai să îţi spun altfel…
Iubeşti cumva? Ai pe cineva care te aşteaptă acasă sau, poate, undeva într-un loc secret, adică acolo unde te descalţi în voie şi îţi arunci hainele zilei pe duşumea? Savurezi atunci un pahar de vin, îţi aprinzi, poate, o ţigară şi prin unda de fum îţi odihneşti privirea în privirea altei fiinţe care, ştii, probabil te adoră? Sau dacă nu, ochii ţi se opresc cumva pe umbra pînzei de paianjen din colţ? Fie şi aşa… Sau ai un copil care te aşteaptă să vii cu buzunarele pline cu bomboane şi să alergaţi apoi împreună prin parc, în soare? Şi parcă-ţi creşte inima? Adică îţi e dor de cineva? Nu? Dar dimineaţa? Dimineaţa cînd deschizi fereastra, îi zîmbeşti cumva noii zile? Parfumul after-shave-ului (un Fahrenheit, cred) sau după caz, al apei de colonie (un Rasasi, pesemne) urmat de cel al aburului de cafea îţi prieşte? Dar să apeşi pedala pînă la fund şi să nu răspunzi la telefoane, zîmbind? Dar fluturii îţi plac sau un apus ieşit din iarbă sau din mare? Dar o masă liniştită pe o terasă la înălţime? Sau să băntui prin oraş cu bicicleta, să mergi la sală, să faci shopping după care să bei o bere sau un ceai în faţa televizorului, la un film (poate chiar la Bruce Almighty, de ce nu?) îţi place? Dar să socializezi aiurea pe facebook? Mă îndoiesc că nu!… Cred totuşi că adormi uşor şi satisfăcut, la miezul nopţii, cu zîmbetul pe buze în ciuda atîtor altor nebănuite (de plebe) dureri de cap, atîtor probleme importante rezolvate ale zilei neştiute de moluştele ingrate, nerecunoscătoare, din jur.
Atunci, dacă zilele ţi se scurg oricum previzibile şi ipocrite din mîine în mine, de ce nu-L laşi pe Dumnezeu în treaba Lui şi pe mărunţii ăia care ţi-au apărut în cale, să-şi aibă o viaţă, cu greşelile şi puţinele ei şanse? E greu, al naibii de greu, nu-i aşa?

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

P.S. – Nu doar un… (pre)text pentru CATCHY.

Anunțuri

6 gânduri despre „Nu eşti Dumnezeu

  1. Ma intreb cine-i mai sclav aici ? Cel pe care se exerseaza ‘jocul ” de putere sau cel care de buna voie si-a cedat actiunile indreptandu-le spre rau ,devenind prin manifestare zilnica un viciu ? Asta ,la figurat ,vorbind. Desi ,in viata,totul se simte accentuat ,la propriu.
    Iubirea ,in formele ei de manifestare fata de tot ceea ce ne inconjoara si pe care atat de frumos o descrii ,e capabila sa inalte un suflet. Dar ,el,acela a ales directia inversa ,lasandu-se sa coboare f. jos. Si atunci ,cine-i mai de compatimit ?
    Rspunsul e cu tacere ..si durere.

    Apreciază

  2. Ce am de spus?
    ..doar incertitudini( si, printre ele, mici bucurii, se mai gasesc, trebuie doar sa ai norocul sa te afli in calea lor)

    Sa ai o zi fara (prea multi) nori!

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s