Timpul odată

ascunsesem
ceva în mine,
cum ar fi o broască ţestoasă.

incertă, tandră, lipicioasă.
mi-am zis:
îi e bine acolo,
morţii vin şi se rostogolesc…

printre cuvinte
se rostogolesc
ca nişte castane fierbinţi, cînd le scapi
din mînă, năclăite,
toamna

nicicînd nu fu mai frumoasă.
e cald, şi-i adînc
e împreunarea firească şi scurtă
făcută să te aducă-napoi,
să te umbrească
fiindcă timpul, odată…

 

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s