La moartea unui blogger

Parafrazîndu-l pe… „amicul” Bukowski aş zice că fără blogosferă lumea ar fi un infern M-am convins de asta din 2008 încoace, de cînd am descoperit partea asta de lume. Şi aşa e, fiindcă după mintea mea,  blogosfera este un loc-pansament al singurătăţilor, unde nişte oameni se dezbracă de orgolii, se citesc şi se întreabă egal şi senin de sănătate. Mai simplu decît în ingrata literatură şi mai firesc decît în egoistul, solitarul sau autistul, uneori, facebook. Hulită de mulţi (unele voci ale elitei asemuind-o cu o vidanjă, altele cu onanismul!) şi catalogată cu uşurinţă ca aparţinînd subculturii, blogosfera ar fi, spun ei, un spaţiu sărac, ieftin, al frustărilor unei mulţimi de anonimi, în bună parte semidocţi, cărora nu le este permis accesul la „înălţimile” agreate de critici şi asezonate cu lansări, şampanie, cu recenzii şi posterităţi… garantate! Aşa o fi, de la înălţimea ameţitoare a scării lor de valori, dar eu ştiu că aici am găsit atît bijuterii, rafinamente estetice, literare sau de gîndire cît şi, mai ales, viaţă!

Am început însă să întîlnesc şi moarte. Moartea aşa cum e, indiferentă, rece, comună sau ironică şi zîmbitoare invitîndu-te la o cafea. Şi nu vorbesc despre moartea unor bloguri, din varii motive, cum ar fi plictisul, delăsarea sau altceva-ul care-i fac pe posesorii lor să le abandoneze. Este şi aceasta o moarte, tristă, gîndind totuşi cu sufletul aplecat asupra strădaniilor care au născut un blog. Vorbesc despre moartea bloggerilor, a acelor anonimi cu care ajungem să ne petrecem familiar ceva din timp. Şi fac un mic exerciţiu de memorie asupra veştilor triste din blogolume pe care le-am primit în vremea din urmă. Necronologic (şi necrologic!), îmi amintesc de Rebusache, de prietenul Mihai (Mişu „Bera”) Berariu, de Mircea Suman, de poetul Marius Baciu, de Bibliotecarul sau despre cel despre care am aflat în această dimineaţă că s-a dus , Virusache… Şi sunt numai cei pe care eu i-am întîlnit cumva, pe aici!…

S-au dus, ştiu, aşa cum se duce oricine şi aşa cum te ataşezi de un x sau un y şi îi regreţi trecerea în nefiinţă, la fel te poţi ataşa de un x sau y blogger. Ce mare brînză?, veţi spune… Mai ştiu şi că o postare poate dura, poate trăi, un minut sau o zi sau, în mod excepţional, mai multe zile. Şi atunci?  Ştiu, şi poate tocmai de aceea, nu pot să nu mă întreb uneori cîtă e viaţa bloggerului şi cîtă a blogului sau dacă nu cumva aceşti bloggeri nu „trăiesc” un pic mai mult şi după pămînteana lor trecere, aşa cum şi un poet mai trăieşte pînă cînd îi va fi fost citită ultima dată poezia?… Habar n-am cît mai poate trăi un blog după ce autorul lui nu mai este, nu mai are programată, în avans, nicio postare  şi nu-şi va fi lăsat moştenire vreunui urmaş userul şi parola.  Limpede-i că e ceva trist în veştile şi trecerile astea. Am aici în drepta un blogroll foarte lung şi cîţiva dintre ei nu mai sunt şi chiar multe bloguri nu mai duc nicăieri… Nu le-am şters însă.  Nu ştiu nici dacă „ping-urile” de mai sus vor ajunge undeva sau dacă nu cumva, „acolo”, „altundeva” s-au adunat toţi într-un blogroll ceresc, la masa unei posterităţi de invidiat aici pe pămînt. Cum nu am de unde şti nici pe crucea căruia dintre noi va scrie pe lemn sau în piatră: „blogger”.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

42 de gânduri despre „La moartea unui blogger

  1. Nu am pretenții de poet
    Iar blogger… sunt abia copil
    Nu pot sa scriu ceva concret
    Nu am talent și nu am stil
    Am scris un fel de poezie
    Asa cum am putut și eu
    O adaptez, e o prostie?
    Știe doar bunul Dumnezeu

    A dorit să fie BLOGGER
    Şi nu blogger de-omenie
    Pentru care, în vecie
    Zilele să-i fie negre
    Albe nopțile să-i fie
    Şi dușmanii să nu-și știe!

    A dorit să fie BLOGGER
    Şi nu blogger de-omenie
    Moară maine-n nebunie!
    Nici un blogger de-omenie
    Că se duce să nu știe

    Iar de va avea mormânt
    Pe mormântul lui să scrie
    N-a fost blogger de-omenie,
    A dorit să fie BLOGGER

    Apreciază

  2. Am avut bucuria si placerea de a-l fi cunoscut personal acum câtiva ani… de-a ne revedea pâna anu’-trecut… UN OM si-un DOMN, prin definitie si prin excelenta, RIP.
    – – –
    sanatate si numa’ bine, Flavius! cu pretuire si cu gânduri amicale, Mélanie NB

    Apreciază

  3. in plamadire litera de foc si para poate c-ar face mai bine s-aprinda si fara suflet ramasul trup. memoria retine ascensiunea, nu de alta, dar daca tot cu suflet in el trupul nu primeste si altceva decat ne-… nu?
    altfel, fie-i mai bine acolo decat aici! si tie seara faina, Flavius!

    Apreciază

  4. si Doru Vieru- Xanadu.weblog
    Am sa-mi insusesc cuvintele lui azi ca pe un epitaf scaldat in razele tamplelor tuturor celor care s-au dus sa ne coboare lumina
    „Cel mai mult îmi place că eşti lumina de veghe a tuturor zilelor mele. Până şi Dumnezeu a văzut că lumina e bună. Eu n-am înţeles de prin cărţi decât că se întunecă repede. Dumnezeu nu spune nimic despre întuneric. Spun eu.
    E ca tine, atunci când eşti viu pentru mine, întruna…”
    Blogul? nimic mai mult decat ferastra prin care intra si iese spiritul unui om
    Bloggerul? cel care vantura pe ferestre o eternitate inchisa in trupul de neatins al unei clipe
    Camelia e ideea ta, daca vrei fa un blog deocamdata, unde putem strange facliliile tuturor, iar noi vom intra pe rand si le vom aprinde. cu numele lor…. ne-am putea apoi uni eforturile intr-o carte
    Tu Flavius, om minunat ca intotdeauna

    Apreciază

  5. Domnule Flavius Obeadă, Servus! Am fost onorată de creditul pe care mi l-ați dat dintru început și vă mulțumesc și astăzi pentru aceasta. (Mai) exist ca blogger, în primul rând generozității dumneavoastră discrete. Articolul pe care tocmai l-am citit este unul deosebit, care nu ar fi putut fi scris de nimeni altcineva cum l-ați scris dumneavoastră. Mă bucur că sunteți blogger, că îmbogățiți cu scriitura dumneavoastră lumea aceasta aparte, blogosferică, judecată nejustificat de nedrept, precum spuneați. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească pe cei plecați dintre noi.

    Apreciază

  6. Ce mi se pare mie mai trist, este sa fii blogger si sa mori fara cititori. Daca in urma unora raman manuscrise prin sertare sau poduri, in urma bloggarului ramane doar un nor de electroni efemer pe care un administrator de retea sau un server v-a decide cu rece ratiune sa le trimita in neant. Hai sa avem parte de veselie pane ce ne v-om intoarce paginile in codul sursa.

    Apreciază

  7. Dumnezeu să-l ierte ! 😦
    Am observat însă în text o propoziţie pe care părintele Arsenie Papacioc, unul dintre ultimii mari duhovnivi ai neamului ăsta, a negat-o : „Moartea nu vine să-i faci o cafea. Moartea-i o realitate !”

    Apreciază

  8. ma gandesc uneori… si la moarte… la moartea-mi…
    daca nu ar fi evidenta… cred ca trairea-mi, ar fi mai fara rost… pentru ca nu as apreciea viata-mi…
    asa… incerc sa fac fiecare zi mai frumoasa… mai benefica… tocmai pentru ca realizez, inteleg… peste timp… candva… nu se stie cand… imi va fi ultima zi de viata… apoi… nimic…

    Apreciază

  9. Am aflat de la Monica…
    Apreciez mult articolul şi în egală măsurăî, subscriu ideii lansate de Monica, de a realiza o carte cu materialele existente pe blog.
    Astfel, vor rămâne cu siguranţă şi pe mai departe. Ar fi un semn al aprecierii celor care l-au citit.
    Îmi amintesc că m-am intersectat (aş exagera mult dacă aş spune că l-am citit…) cu el, de câteva ori. Am rămas cu un gust leşios în suflet când am auzit. Spirit de frondă? Poate că e şi asta, într-o anume măsură. Poate că e şi conştiinţa faptului că suntem trecători (persona, ego), într-o lume trecătoare, aflată în continuă mişcare, în continuă transformare.
    M-a dus gândul la „Nossolar”, destul de rapid. Cu siguranţă că dacă aici, cei care au rămas şi l-au citit sistematic vor face ceva, acolo, Sus, va afla şi va aprecia şi sunt convins că va fi alături de cei care vor contribui la asta.

    Apreciază

  10. Poate aduna cineva din articolele lui şi să realizere un fel de carte? Ar fi volumul 1 dintr-o serie de , hai să le zic, „lumânări virtuale”.
    Importantă e lumina… parcă aşa zicea cineva. Am uitat şi cine, că voi mă faceţi să regret că l-am „ratat” pe Virusache… 😦

    Apreciază

      1. Ar fi o bucurie şi pentru urmaşi, căci drepturile de autor se moştenesc.
        După cum se vede, Virtualia e destul de mare. Dimineaţă dau de lacrimile lui Scorpio (mă fac că plouă), la prânz ale lui Cami (încep să fierb), iar seara vii tu… La tine mi-a venit ideea. Am scris ce mi-a trecut prin cap (şi inimă). Tacă tac risc să am coşmaruri la noapte.
        Deci, vorbeşte cu cei care l-au cunoscut şi sugerează-le ideea. E (cred) cel mai frumos gest pe care îl poate face un blogger pentru un alt blogger…. 🙂

        Apreciază

        1. îţi mulţumesc, monica, pentru idee, o vom face. îl vom aşeza în hârtie pentru ca florile lui de gând, de spirit să rămână şi vom râde din nou, aşa cum ştiu că şi-ar fi dorit să ne ştie.

          Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s