Oraşul personal

oraşul. oraşul personal. sunt dintre cei care nu pot avea mai multe oraşe. care nu au cum să se mute dintr-unul în altul fără a resimţi asta drept o invaliditate. oraşul precum nişte mîini urîte, butucănoase sau oraşul precum nişte mîini fine de pianistă tînără. oraşul ale cărui străzi le ştii pe de rost, dar în fiecare dimineaţă ţi se par noi. oraşul în care ţi-ai însemnat ultimile halte. oraşul al cărui cimitir îţi e atît de familiar, ca un un deja-vu. oraşul în care crezi că-i cunoşti pe toţi şi toţi te cunosc. oraşul procesiunilor acceptabile. oraşul genunchilor zdreliţi. oraşul cutremurelor previzibile. oraşul ipocriziilor ignorate. oraşul ferestrelor deschise. oraşul ștrudelelor. oraşul scrisului greu şi al poeziilor uşoare. oraşul săruturilor amnezice şi al despărţirilor aproximative. oraşul saloanelor de spital ştiute. oraşul parţial. oraşul scurtăturilor şi al ieşirilor secrete. oraşul acestor frunze. oraşul acestor ziduri şi al acestor bănci. oraşul tristeţii acceptabile. oraşul flirturilor complice. oraşul cu ochii întredeschişi. oraşul îngăduitor. oraşul promisiunilor terfelite şi al minciunilor tăvălite. oraşul verde, oraşul galben, oraşul alb. oraşul fără virgule. oraşul subiectiv. oraşul tandru.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Anunțuri

21 de gânduri despre „Oraşul personal

  1. Binecuvântaţi cei cu un oraş personal. Fericiţi cei ce iubesc Braşovul. Norocoşi cei cu amintiri păstrate sub Tâmpa. Îmbogăţiţi cei ce poposesc printre aceste cuvinte… Mulţumesc, din plin!

    Apreciază

  2. asta e o arta sa poti vedea noul locurilor …tine de spiritul contemplarii care sa avem pardon lipseste cu desavarsire omului modern..ati privit vreodata un copac cu atentie ptr un minut baremi?…sa fim sinceri,nu…deci cuvintele mint….

    Apreciază

  3. Orasul… meu e foarte personal… aici e podul dupa care m-asteapta taramul de dincolo… stejarii si alunii uriasi, parcul… eiii fantanile… aleile unde mi-am zdrelit genunchii nu ca, copil, ce-i drept.. ci undeva dupa treizeci… crezand ca inlineskating-ul e adevarata mea vocatie… this sommer… 🙂
    Punct ochit, punct lovit, Flavius… 😉

    Apreciază

  4. oraşul patimii şi al buchiilor desluşite în băncile mici.
    oraşul cu plete albe, de iarnă şi cu geruri npărasnice.
    oraşul cu căuşul lui de munţi.
    … şi o singură iubire.
    mulţumesc flavius.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s