O ţară (ne)terminată. Feeling

Ştiu, o tînguire, un bocet în plus sunt, cel puţin, obositoare. Corul din care fac parte este magistral şi uriaş. Subiectul este deprimant şi, vai, inutil! De lehamitea asta sufăr de mult, încă nu mi-e de ajuns şi, de bună seamă, am o doză consistentă de masochism continuînd să arunc cuvinte peste noţiunea asta, peste cuvîntul ăsta: ţara (în chip de teritoriu locuit aici)! A arunca cuvinte peste alt cuvînt. Seamănă asta cu o înmormîntare. Seamănă cu o scenă de Kusturica.
Nu aş putea fi acuzat că aş fi avut iluzia a altceva. Nu… Ne poate fi iertat, cred, însă dacă posedăm mici oaze de optimism, dacă acesta face parte din media năzuinţelor noastre, aproape de linia realistă a acelui „nimic de cîştigat, nimic de pierdut”. Dar echilibrul dintre linia de plutire intimă şi linia de plutire „comunitară” este tot mai greu de ţinut, barca a luat deja mult prea multă apă.

Privesc „în jur”, mă „informez” (în condiţiile în care, iată, cel mai „citit” ziar din ţară a ajuns să fie foaia de publicitate a unui super-market!), „ascult la ţară” tot mai puţin şi parcă tot mai de departe. Anii s-au aşezat, straturi-straturi, unii peste alţii fără ca, mie cel puţin, să-mi aducă vreo infirmare a faptului că am fost şi am rămas (ce „va fi” oricum nu va mai fi pentru mine, egoistul!) o ţară minoră.
Raportîndu-mă strict la prezent nu pot să nu constat că au trecut patru luni, ba chiar aproape un an, de cînd ultimii răspînditori de planuri, de reforme, de încredere, de onoare, de justiţie, de dat în fapt hoţii, de optimism la o adică, au ajuns şi ei la putere. Şi, după cîte se vede, nimic, da’ nimic, nu lasă să se întrevadă că aş asista la altceva decît la nişte ţipurituri şi hore aproape de caraghios, de băşcălie, ale aproape aceleiaşi Mării cu altă pălărie. După cum au început lucrurile cu revizuirea Constituţiei, cu regionalizarea, cu reformele „noi” ale învăţămîntului şi sănătăţii, cu restructurarea companiilor de stat, a celor energetice sau a birocraţiei, cu bîjbîielile din Justiţie, cu „chestiunea secuiască”  şi „cestiunea Schengen” eu unul nu văd acel „ceva” de care aveam nevoie. Cum nu pot să nu remarc cum toate aceste capitole trec încet şi sigur în derizoriu printr-o constantă şi neobosită breaking-news-izare şi facebook-izare.

Se zice că aşa cum începi un lucru cam aşa îţi e dat să-l şi termini iar din zona asta a stilului nostru autohton caracteristic de neterminare se vede treaba că nu avem cum ieşi, indiferent chiar şi de culoarea celor aflaţi în capul mesei. Nu-i bag în aceeaşi oală, nu e cazul! Culpele şi uneltele (dintre care se detaşeaza de departe cele ale regimului oranj încă dominante!) nu se pot compara şi le-aş lăsa loc unor prezumţii de nevinovăţie şi de timp (răbdare) celor veniţi pe ultimii cai albi, dar am feeling-ul (certitudinea!?) că drumurile-s cam prea bătute!
Ar fi simplu ca, într-un registru în vogă, sa concluzionez „boiaizant” sau pe reţeta fatalismului nostru genetic că „Asta e, n-ai ce-i face!”, dar nu-i de îngăduit cînd vorbim despre acele linii rupte care nu-s altceva decît vieţi reduse la nişte aiuritoare statistici! Şi nu voi spune nimic, iar, nici despre generaţiile sacrificate însă văd cum „reţeta bulgărească” urmează să treacă Dunărea şi cum vîndută pe o ceapă degerată, ţara asta e la un pas de inaniţie. Şi să mă mai întreb încă o dată, retoric: „Încotro cu noi şi cu cei de după noi?” şi de ce trebuie să rămînem neterminaţi şi în genunchi?… Care să ne fie (de)săvîrşirea micimii şi impotenţei?

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

21 de gânduri despre „O ţară (ne)terminată. Feeling

  1. Pentru mine, un trăitor oarecare pe meleagurile Mioriţei, politica de după „revolutie„ constituie un mister de nepătruns. Ce anume ne împiedică sa fim în stare să propulsăm oameni cărora să le pese de ţară, aşa cum le păsa în vremuri apuse, domnitorilor noştrii. O fi ADN-ul nostru de vină? O fi suferit mutaţii atât de dramatice?
    Altfel nu se explică de ce – oricine ar lua frâiele puterii în mânuţe ( căci mâini nu le pot numi), se dovedeşte la fel de nevolnic precum cel de dinaintea sa?

    Apreciază

  2. @ Buna seara !
    Lasand metafora deoparte si privind cu atentie in jurul nostru,
    intr-adevar,
    Suntem o TARA TERMINATA !!!
    De ce ?
    Simplu :
    Era o vreme cand …………
    aveam de toate si mai bune, si mai rele .
    Insa acum, avem doar rele !!!

    Aliosa.

    Apreciază

  3. Oh,da! chiar pare o scena de-a lui Kusturica. Piesa lu`Goran Bregovic, picata la tanc, sa mai indulceasca situatia, n-o facem chiar satira. Personal, aia cu”asta e, n-ai ce-i face”, la fel ca pe”las`ca-i bine”, o detest putin cam..mult… categoria care foloseste expresii de genul, e din fericire(vazand partea plina a paharului), cea care are ca lectura pagina de ziar din supermarket(la care as adauga eu Libertatea, sau Cancan), asadar gasim, pac-pac, si cate-o scapare(morala)!

    Apreciază

  4. Nu vreau sa intervin in discutie dar articolul citat mai sus, Pilotii orbi, face parte din cele cinci articole publicate de Mircea Eliade in ziarul legionar Buna-vestire, cert este ca el a declarat mai tirziu ca i-a fost coafat de cei din redactie, din acest motiv nu-si asuma pe la 80 de ani toate acele afirmatii, de altfel nici Cioran nu a fost mai breaz, are si el asemenea derapaje ideologice prin publicistica de tinerete, pe care nu si le-a mai asumat dupa aceea. Multa bafta!

    Apreciază

  5. Deși sunt off topic… nu pot să nu întreb… ce e cu melodia asta? Tot mai mulți o promovează… e veche totuși, cum de mai bine de o lună e pusă și pe blog-uri și pe facebook… eu unul… nu mă prind!

    Apreciază

  6. Nu, nu e inutil sa te plangi. Doar ca terbuie sa o faci atent si cu argument ca sa fie util. Si cand spun atent, inteleg ca nu, nu sunt toti la fel ( si cei de acum, si cei dinaintea lor, si cei de si mai dinainte). Exista diferente. Si sunt mai importante si mai periculoase decat se observa la suprafata. Linkul pe care te trimit acum nu-i o gluma, E o realitate. Si vine. In forme debusolante. Si se va extinde nu doar pe baza de prostie si ignoranta ( e multa ), ci si de lehamite si pasivitate. http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-inapoi-la-lenin-1027861.html
    In concluzie: nu, nu e deloc inutil sa te plangi. Important e sa o faci consecvent si sa lovesti la miez 🙂

    Apreciază

  7. Într-adevăr, suntem o ţară mică, deşi la propriu suntem mare. Revolta interioară şi indignarea este o caracteristică a poporului, doar soluţiile pentru a intra în normalitate nu reuşesc să se închege. Parcă suntem blestemaţi, deşi eu nu cred în blesteme, ci doar în mentalităţi eronate.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s