Orele triste ale femeilor

Am găsit printre aforismele lui Teodor Mazilu, două în măsură să răspundă singure gîndului meu de acum şi de aici: „De obicei la partidele de deznădejde participă numai femei; ele au, într-un grad mai înalt decât bărbaţii, vocaţia nefericirii.” Şi: „Genială femeie. Ea se hotărâse să răzbune pe pielea mea nedreptăţi pe care nimeni, niciodată, nu i le făcuse.”  La ce mă gîndesc? Privind în jur, la partea feminină a făpturilor şi întîmplărilor care mă înconjoară nu pot să nu observ doza crescută de nefericire care le învăluie asemeni unui halou de noiembrie. Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar ele în bună parte a comunicărilor lor (verbale şi neverbale), comunicări oricum din belşug, au ca subiecte mai tot ce vine din… greutatea lumii. Mai mereu sunt grave, mai mereu dezbat ore-n şir, telefonic sau faţă-n faţă, fie despre bolile lui X sau Y, fie despre neajunsurile unei rude sau prietene, fie despre neputinţele sau nenorocul copiilor sau despre propriile iubiri dezvăluite, secrete sau înşelate…
Este de înţeles de ce, astfel, acestei „vocaţii a nefericirii” ele îi contrapun, formal uneori, feeria unor imagini şi propoziţii pozitive, aproape roz, toate tocmai despre fericirea pe care vor s-o vadă musai… concretă! Texte inspiraţionale, poze ale unor paradisuri pierdute, pânze eterice devoalînd identităţi ambigue, fantasme tînjind după o erotică subînţeleasă vin parcă să ascundă – mai ales… online decît offline, ce-i drept! – sub pudră şi ruj tînguirile zilei. Şi n-aş vrea a se înţelege că le-aş face pe ele plîngăcioase, neajutorate sau ostentativ deprimate. Nici vorbă! Strecuraţi-vă însă printre femei şi priviţi numai spre orele lor şi veţi vedea (dacă n-aţi făcut-o deja!) cît şi cu ce sunt încărcate. Şi comparaţi-le cu orele noastre… bărbăteşti, genetic uşor diluate, epicureice, deseori resetate de conceptul abstract de fericire şi de orice altceva decît cele ce ţin strict de noi!
De aici şi pînă la fireasca circumstanţă atenuantă pe care eu unul o acord tuturor Fefelegelor şi Vitoriilor Lipan de azi pentru cel de-al doilea aforism citat mai sus este un pas normal, cred.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

P.S. – Crochiu, de la bun început, citibil în CATCHY.

 

Anunțuri

12 gânduri despre „Orele triste ale femeilor

  1. Am uitat ce era mai important: Extrem de inspirat titlul!
    Ore triste … pentru ele …
    Ore epicureice … pentru ei … Cu reset ( a reinstala, a reincadra) , totusi, la conceptul abstract …

    Apreciază

  2. Ce sa mai spun eu, care m-am nascut sub auspiciile lui moiembrie … 🙂

    Ok, acum, dincolo de glumă, este normal să dobândească vocaţia nefericirii cele care au construit o vocaţie pentru subiecte din … „greutatea” lumii. Contrapunerea este consecinţa … cum bine ai remarcat.
    Nu cred insa ca este dreapta generalizarea … exista destule femei care s-au ridicat deasupra vocatiei nefericirii si nu doar că abordeaza subiecte si idei cu greutate ci trairea lor vorbeste despre feminitatea la superlativ …
    Inspirata asocierea … Fefelegele si Vitoriile Lipan … 🙂

    Apreciază

      1. MARIA.

        Ieri am privit lung iuresul frunzei
        galbene ca sufletul ce mai are doar un picut
        sa aluncece si el in spirala vremii
        Azi cu privirea-mi ruginie
        Ma uit la copacul din fata ferestrei
        Aproape gol …privindu-si sufletul
        ce i s-a asternut aramiu la picioare
        Ce e mai greu pentru mine…este
        Ca maine ,cand voi privi spre tine…spre timp
        Voi fi incetosat de ganduri: grijile mele de zi si nopate
        O sa adorm sub timpul meu oxidat.

        Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s