Contabilitate. Table Stakes

Mă uimesc oamenii care au timp. Acum ceva vreme, acum ceva trăiri şi eu aveam senzaţia că am timp. Au trecut nişte toamne, nişte veri, nişte ierni, a curs ceva apă pe strada mea de atunci. Nu ştiu dacă voi aţi observat dar azi e luni, mîine e duminică, acum e şapte dimineaţa şi imediat e zece seara, într-un ritm buimăcitor. Parcă ieri a fost Paştele, şi alaltăieri Crăciunul. Şi văd cum iată, mîine-poimîine se-aşează de colinde şi dinspre răspoimîine răzbate o briză dinspre mare, aceeaşi de acum cîteva seri parcă, acelea cu gleznele-n nisipul ud al mării. Iar, între timp, dimineţile-s tot mai scurte, ochii tot mai grei, paşii tot mai grăbiţi escrocînd uşor o oboseală iremediabilă.
Şi peste toate astea, oamenii cresc. Te uiţi într-o parte şi cînd întorci privirea nu-i mai recunoşti. Mă obişnuisem cu acest copac roşu din faţa geamului meu. Era acolo pur şi simplu. L-au tăiat. Se uscase pe dinăuntru. De cîteva zile e o mare pată de lumină-n locul lui. Am avut senzaţia de lipsă preţ de cîteva zile. O senzaţie de hău, de ameţeală. Acum văd că m-am obişnuit… Nu-mi mai lipseşte, ba cred că daca cineva ar monta acolo-n peisaj un copac aş avea disconfortul acela a „ceva” în plus.
Sunt uimit, cum spuneam, de oamenii care au timp. Care se plimbă alene şi rîd. Care nu răspund la telefon sau la email-uri. Care au alte priorităţi. Care nu simt cît de repede a ajuns să fie citită o carte. Cărora zilele li-s nesfîrşit de lungi. Care nu confundă dimineaţa cu seara. Care mai au amiezi… Cărora eu le-aş zice aproape… nesimţiţi! Pe mine timpul, bag de seamă, m-a prins trişînd. Şi nu de ieri de azi. Nu mai joacă poker cu mine. Nu mai joc poker cu timpul… Nu ştiusem că, atunci cînd se usucă pe dinăuntru, copacii se taie! Nu ştiu dacă această învăţătură (alături de toate celelalte!) mă ajută cu ceva, mă pregăteşte pentru ceva, îmi confecţionează vreo atitudine de acum înainte… Nu-mi aduce nici măcar un răspuns, nici măcar acea… consolare cum că şi ceilalţi vor fi scoşi şi ei de la masă. Că vor intra în criză de… timp.  Nu ştiu… dar a venit vremea să aflu.

Contabilitate

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

Marin Sorescu

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

9 gânduri despre „Contabilitate. Table Stakes

  1. E bine si sa ai timp, dar nu e bine ca ti vin ganduri. Multe. Si nu toate de bine. Dar e bine sa imparti timpul asta lejer, de repaos, cu cineva. Si sa te bucuri de el, sa l simti, sa l traiesti. Asa e , numai avem timp pentru ca incercam sa l umplem cu ceva clipa de clipa. Iar daca nu o facem ne simtim vinovati. Oare de ce? Aici este dilema mea :).

    Apreciază

  2. Mi-a spus cineva odata (dar uit cam des parerile care conteaza si sfaturile care trebuie urmate) de faptul ca, odata cu avansul tehnologic si cu inca „ceva” (pe care nu-l mai tin minte) zilele nu mai au acele 24 de ore ci undeva pe la 16, asta fiind o consecinta directa si imediata a comunicarii instantanee (daca retin bine). Recent, printr-o intamplare favorabila mie, am fost nevoit sa petrec aproape 3 luni departe de Bucuresti, fiind acasa, la tara. O mare parte a timpului neavand acces la internet si la cablu tv. Aa fost o perioada magnifica.
    Sambata seara, fiind din nou acasa, conducand un vecin la poarta, mi-a spus: „la tara ai cea mai mare libertate”. Nu stiu daca vesnicia descrisa de Blaga isi mai gaseste locul in zilele noastre dar eu personal o sa fac tot posibilul sa o caut la sat cat mai repede cu putinta.

    Apreciază

  3. Timpul nu mai are dimensiuni pentru mine de mult. Viata contemporana, trepidatia ei au sters notiunea timpului. De aceea avem supermarket-uri deschise 24 de ore, de aceea avem laundromats deschise 24 de ore, cafenele cu internet nonstop… joburi performate 24/7. Nu putem tine pasul vietii si nici timpului. S-au dus vremurile cind ne chinuiam sa „omorim” timpul…. cred ca am reusit de l-am omorit, iar el acum nu mai exista!

    Apreciază

  4. ” Zi de zi eu dau colțurile tuturor străzilor,
    Și de îndată ce mă gîndesc la un lucru, mă gîndesc la un altul.
    Nu mă supun decît din atavism,
    Găsește totdeauna argumente să imigreze cineva care nu-i țintuit la pat.
    De pe terasele tuturor cafenelelor din toate orașele
    Accesibile imaginației
    Observ viața care trece, o urmez neclintit,
    Îi aparțin fără să scot niciun gest din buzunar,
    Și fără să-mi notez ceea ce am văzut pentru ca mai tîrziu să mă prefac că l-am văzut.
    (…)
    Eu am fost educat de Imaginație,
    Am călătorit mereu dus de mîna ei,
    Am iubit, am urît, am vorbit, am gîndit totdeauna doar pentru ea,
    Și toate zilele au dinaintea lor această fereastră,
    Și toate orele par în acest fel că îmi aparțin”

    Fernando Pessoa – Trecerea orelor

    …Nici nu știu de ce mi-a venit fragmentul acesta în minte. Pentru că mi se potrivește așa de bine fiecare vers? Sau poate pentru că nici măcar „Imaginația” nu mai face față?
    Trăiesc ca și tine aceeași mirare că unii oameni au timp. Iar mie îmi este frică de vremea trasului liniei. Negre și groase!

    Apreciază

  5. E adevărat că timpul trece repede… este adevărat că unii oameni au prea mult timp liber… Dar care să fie soluţia? Nu putem să regretăm că nu suntem ca ei, pentru că ne facem rău. Singura variantă ar fi să trăim fiecare clipă aşa cum merită trăită: la capacitate maximă! Şi dumneavostră şi Marin Sorescu aveţi dreptate când vorbiţi despre banalitatea existenţei! Viaţa trebuie trăită!

    Apreciază

  6. Mai exista oameni care au timp ? Astia trebuie declarati extraterestrii!
    Mai in gluma, mai in serios, chiar ai dreptate: nu mai exista timp-ul. Ma gandeam zilele trecute ca timpul se comprima cu adevarat si ca maine dimineata ma voi trezi, voi clipi somnoroasa si cand voi deschide ochii va fi seara. Ce vom face cand valoarea absoluta a timpului va fi zero?
    Cred ca am inebunit.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s