Buruieni. Cînd se termină neamurile…

Era o vreme cînd mergea o dată la două zile la cimitir. Răsădise şi cîteva rînduri de flori, după sezon: stînjenei, trandafiri bătuţi, panseluţe, gladiole, crizanteme pitice. De regulă smulgea beldiile cu palmele bătucite ca de pămînt, întorcea brazda cu o săpăligă, o uda din bidonul de apă… Aprindea o lumînare şi cobora dealul spre casă, împăcată. De sărbători sau la pomenirile din calendar se îngrijea, la fel, de toate cele. De cînd cu arşiţele astea, vara asta, nu a mai fost însă. De ceva timp se şi simţea tot mai slăbită, abia de mai reuşea să-şi care în casă, dimineaţa, găleata de apă pe care i-o lăsa băiatul vecinilor la poartă, da’ să mai urce pînă la cimitir! Acum îi veni în minte şi o vorbă de demult a bărbatului ei (lui şi maică-sii le îngrijea acum mormintele): „Măi femeie, tu ai început să mergi mai des la cimitir, decît să ieşi pe uliţă! Ce te bate gîndu’ să te obişnuieşti cu drumu’?” Vorbă spusă cu asprime, mai în glumă mai în serios, acum mulţi ani… Nu ştia de unde-i veni acum gîndul ăsta… Era aprig bărbatul ei, îi ştia de frică.
Azi şi-a adunat puterile şi a urcat iar la cimitir. A găsit buruienile cît un stat de om, uscate şi groase precum beţele de mărar: ambrozie, pălămidă şi pir uscat. Nu mai văzuse pămîntul aşa de crăpat de cînd era tînără, de putea scăpa jumătate din coada săpăligii prin despicăturile negre. A reuşit să smulgă tot, pînă şi trandafirii puşi în primăvară şi acum arşi i-a scos, a răvăşit pămîntul, a încercat să îndrepte un pic crucile de fier căzute într-o rînă… O usturau palmele şi îi dăduse sîngele. Locul mormintelor era acum curat de parcă abia îngropase pe cineva acolo… „Poate ar fi bine să pun pe cineva să acopere pămîntul cu un pietriş, cu ceva, să nu mai pună flori, să nu mai fie atîta de muncă mai apoi”, se gîndea aprinzînd lumînările… „Poate aşa n-o să le mai năpădească buruienile”, îşi zise  potrivindu-şi broboada neagră pe cap. O luă la vale spre casă. Pe la jumătatea dealului privi o clipă în urmă: buza cimitirului, cu cele două morminte lipite de gardul dărîmat urca parcă spre cer…
„Vine o vreme cînd nu mai are cine să aibă grijă de niciun mormînt, cînd se termină neamurile”
, îşi zise, imaginîndu-şi ceva, (re)văzînd buruienile de acolo, de cu o oră-două în urmă sau de peste… un timp, mari cît un stat de om…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

19 gânduri despre „Buruieni. Cînd se termină neamurile…

  1. Nu stiu ce ne sperie mai tare pentru marea trecere. Nefiinta ori uitarea. Ori poate amandoua in elaga masura. Cred ca nu mai suntem cu adevarat atunci cand am murit in constiinta tuturor ori nu mai e nimeni sa isi aduca aminte de efemera noastra calatorie pe pamant. Frumoasa scriere. Bunica mergea des la cimitir, in ultimii ani. Cumparase 3 locuri de veci si le ingrijea. Spunea :”Ma duc in cimitir sa ma relaxez. E atata veselie acolo cand ciripesc pasarele si canta greierii”. Mie imi suna nefiresc. Acum o inteleg. Se pregatea pentru marea liniste.

    Apreciază

  2. Servus, Doina…
    Da, „după” nu va mai avea ce si cum să fie. Însă „acum”, acum e un pic trist… Dar, pesemne, nici măcar „acum” nu conteaza după cum nu ne îndreptăm în urmă. Nici gîndurile, nici micile gesturi, nici un pahar cu apă peste pămîntul uscat…
    Cele bune!

    Apreciază

  3. Offtopic: Flavius, nu mă prea impresionează voce lui Kempes din melodia asta. E doar senzaţia mea? Mă gândeam să îl onorez cu prezenţa mea la concertul din sept., dar melodia asta m-a pus pe gânduri.

    Apreciază

    1. Cumva offtopic am si postat aceasta piesa. Este totusi o piesa de studio si am inteles ca in prezentele live de pina acum s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Ramane de vazut. Cred ca sunt multi cei ce-l asteapta de ceva ani chiar si dincolo de voce ! 😉

      Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s