Unghiuri de fugă. (Re)Capitulări

Cum spuneam, scrisul traieste uneori cu… mine. Unii zic că a devenit trist şi că şi-a pierdut umorul. Alţii, că s-a plictisit de mult. Unii spun că trăieşte bine. Eu le spun să nu se bazeze pe asta. Eu zic că oricînd mă poate părăsi.

În fiecare seara la 21.40 fix, zăresc un bărbat undeva la etajele superioare de peste drum, cum face cîteva mişcări de gimnastică, apoi îşi face două cruci mari după care stinge lumina, singurul bec din acea casă cred şi probabil se culcă… Nu îl urmăream, dar nu am putut să nu observ cît de punctual poate fi…

Şi-au dat capete în gură, şi-au sfîşiat afişele electorale, după ce ne-au servit o reformă la tavă, ne-au tăiat de pe ici şi colo, ne-au „scos” din criză, ne-au oferit şansa ieşirii naturale din sistem, ne-au oferit panseluţe, giratorii, agent termic şi borduri pe datorie, ne-au dat cît nu putem duce, apoi au pus mînă de la mînă de cîte-o furăciune şi s-au dus să se cinstească cu una mică. Nu, nu-i merităm. Ei ne merită!

Aţi observat superioritatea, dispreţul cu care omul puternic îl priveşte pe cel aflat pe marginea prăpastiei înainte să-i aplice ultimul bocanc? Aţi asistat la vreo astfel de scenă? Ştiu, „bogatul nu crede niciodată celui sărac, nici sătulul celui flămînd.” Dar… viceversa aţi întîlnit-o?

Unghiul de fugă… Sunt unghiuri „în habitaclu” din care un om sau umbra unui om în fugă nu pot fi zăriţi, mai ales dacă eşti cu gîndurile aiurea. Este foarte lesne să atingi, să calci acele umbre, acei oameni. Ca şi cum nu ar exista?…

Îi invidiez pe cei al căror timp este precum gumilasticul. Dar au pretenţia ca şi pentru noi, ăştilalţi să fie la fel!

”Într-o ierarhie, fiecare salariat tinde să urce până la nivelul lui de incompetenţă”, zice celebrul Principiu al lui Peter (Laurence Johnston Peter). Principiul a fost publicat prin 1988 în „Urzica”! Abia acum pricep de ce! 😉

Încă mă amuz de nedumerirea Inei: „Tati, de ce-mi tot scrie mie mailuri nenea ăla, Mailer Daemon?!”. Sincer, şi eu mă întreb! Cred că ne e o cunoştinţă comună! 🙂

Facebookul ucide, precum picătura chinezească, bloggereala şi ştim asta. Văd că ucide şi mai repede pinterestul devenind o bună colecţie de fotografii. Oamenii nu mai pun vorbe pe pereţi, pun fotografii. Frumos, colorat. Deseori găsim adevărate creaţii fotografice. Oamenilor le este mai uşor să… citească fotografiile şi să le dea like. E de înţeles de ce „miercurea fără cuvinte” devine „lunea, marţea, miercurea, joia, vinerea, sîmbăta, duminica fără cuvinte”!

Ieri am găsit o rădaşcă, moartă, în curte. Un exemplar frumos. Nu am mai văzut de ani buni, buni. Ţin minte cele trei insectare şi cum în fiecare dintre ele aveam cîte o rădaşcă. Şi fluturi mari. Nu-i cumpăram şi nu-i dădeam la schimb. Şi acum cred că fluturii nu se pot da la schimb. Ţin minte şi cele cîteva clasoare cu timbre. Coliţe, serii neştampilate… Cu acelea făceam schimburi. Unde-or fi zăcînd?

„Mixul de canale potrivit in brand activation”. Sună bine asta. Ah, cît de savanţi, cît de scobiţi şi socializanţi suntem! Cum ştim noi să inventăm mersul pe bicicletă! 🙂

„Toată lumea vorbește despre moartea presei scrise, dar nu i-am simțit fiorul rece până când am răscolit 10 sate fără să găsesc un singur ziar. Măcar unul plin de slănină sau îmbrățișat cu un borcan de murături. Nimic.” (din TheIndustry.ro) Mi-a plăcut fraza asta. Mă întreb, în schimb, cum naiba în mai toate reportajele din Grecia de azi apar în imagini tarabe pline cu ziare?

"...de parcă aș trece pe lângă un sicriu deschis"
„…de parcă aș trece pe lângă un sicriu deschis”

Am „prins” ultima păpădie. I-am suflat puful şi s-a dus. „Papadia este o planta originara din Grecia si a fost numita Taraxacum Officinale, adica “Remediu oficial pentru boli”.” Plantă miraculoasă, zice-se. A mea era ultima care scăpase coasei unui ins „de la primărie”. I-am suflat puful şi s-a dus. S-a întors, pesemne acasă, în Grecia…

Sunt încă fascinat de Strada Sforii. Strada fără de numere. Fără uşi. Fără porţi. O poţi şi strînge în braţe. Viaţa pe sfoară… O fi marcă înregistrată?

Cimitirul Eroilor de aici de sub Tîmpa e plin de veveriţe…

Am ajuns ca, din cînd în cînd, să fac (re)capitulări. Ştiu, deja, sunt bătrîn. Urmează capitularea.

O vreme voi lipsi şi de p-aci. Fără blogolume, fără genunchi, fără tv, fără tranzistor, fără telefon (chiar!), fără e-mailuri fără răspuns, fără alte de-alea. ASAP! :))

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

36 de gânduri despre „Unghiuri de fugă. (Re)Capitulări

    1. Bun găsit! 🙂
      Plecările pot fi pauze mai lungi sau mai scurte… Despre plecările definitive nu mai vorbesc cei care pleacă şi nici nu mai ţin cont despre cele spuse în urma plecării lor ;)… Cu tot dorul, chiar…
      Toate cele bune!

      Apreciază

      1. Eiii, nici nu ma asteptam la o plecare foarte lunga… la cat a construit aici, si la ce frumuo ti-a iesit sigur te vei intoarce… curand :-), pentru ca altfel ti-ar fi prea DOR

        Apreciază

  1. mai bine Flavius foloseai timpul asta de libertate pe blog sa mai scrii iar cand intra in vigoare Big brotherul plecai. fara e-mailuri si telefon sunt morti :))
    nu fii trist, viata e ca naiba oricum important e sa faci pasii largi, apasati sprijinindu-te de umarul vreunui prieten si apoi sa te indepartezi râzand si pocnind din degete

    Apreciază

  2. să fii bine, flavius şi să îţi fie bine. tihnă să ai. restul le-om găsi la fel. şi, cred eu, cât cuvântul o să ne mai doară, o să ne mai mistuie, bloggereala nu se va stinge în noi.

    Apreciază

  3. E un nedrept pentru cuvinte, evident!
    Reabilitarea Strazii Sforii a fost cuprinsa in Proiectul MV 01- Mostenire vie, in care am fost partener si faptuitor. Imi vine sa postez imagini de atunci, din 2002, 2004 si de la fiecare editie de Novemberfest! Acele fotografii sunt documente! 🙂

    Apreciază

  4. Good for you. Ca vei lipsi din lumea blogurilor. Lumea-i virtuala oricum. Absentele tot virtuale ;). Afara-i vara , cald si frumos ( cel putin la Bucuresti- mie-mi place caldura) Prin alte parti/ tari, la fel. Asta-i real. De asta avem a ne bucura. Eteru-i cam rece si neprietenos 🙂
    Sa-ti priasca.

    Apreciază

  5. Eu zic ca….traieste bine.Prea bun, prea ca la Flavius !
    O sa ne lipsesti…. Sper sa te citim curand…daca nu, eu ma apuc de recitit. Merita !
    Toate cele bune !

    Apreciază

  6. „Inima cea buna, gandul cel frumos !” – este un mesaj ascuns in acest vechi indemn la lupta, acum pierdut, care te face sa te ridici indiferent de numarul ‘bocancilor’ primiti.
    Concediu placut !
    Nu ocoli Manastirile din N Moldova daca ai ocazia … sunt aureolate cu un har deosebit, nemaintalnit …

    Apreciază

  7. Să-ți fie bine și zile liniștite să ai!…curajoasă decizie, de-aș putea s-o iau și eu: fără televizoare, tranzistoare, calculatoare, telefoane! …și la mine ar fi timpul pentru o „curățenie” strașnică!
    …toate cele bune să se adune ca mărgeluțele pe sfoara străzii!:)

    Apreciază

  8. Cimitirul eroilor si-o casa veche din lemn, pe una din strazile inguste ce urca inspre cimitir, mi-au devenit si mie singurele… refugii din oras. E ciudat cum nu demult, admiram Brasovul de la distanta, gasindu-l un loc deschis si primitor. Acum ca locuiesc aici, descopar ca are aceeasi raceala si detasare a oraselor mari. Probabil ca locurile, ca si cartile, isi dezvaluie de fiecare data alte arome si… interpretari, in functie de ce cautam la un moment dat…

    Numai bine, Flavius, si zile linistite!

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s