Piatră scîncind

sunt aşteptat…
în curtea în care altădată veneau îngerii să rostogolească
rotundele cuburi pe parchetul din os fin…

iată-mă, urcînd pe aceste pietre ascuţite cu bricegele, de bătrîni,
înfăşurat în vată, în faţa respiraţiei închisă în cuşca de lemn.
cu uşurare urc, lăsînd în urmă pereţii de-a lungul sunetelor cu trup,
printre merele albe din poalele văduvelor fără chip…

am gustat pe tot acest drum din fructele pămîntului,
am urcat mai încet, mai departe.

trupurile îmbrăţişate în voluptuoase amoruri vor fi şi ele pietre ascuţite…
poeţii vor scrie despre întîmplarea asta.

dorinţă, pipăirea înceată a păsărilor peste chipul meu, înainte să mă sprijin
de stîlpul cu aripi de cuvinte, înainte să-mi apropii urechea de piatra încă scîncind.

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s