Să pot respira

mă părăsesc aşchii ascuţite din lemn
cum tîmpla de nisip mi-a fost lovită
de unghia-ntoarsă spre semn…
îmi împrejmuiesc stihii ochii
subţiri născînd lunecătoare, limpezi, cîmpii…

ce verzi urme pe pereţii lucioşi,
cum se scurg dintre faguri stoluri ce-ascund
feţele minciunii.

desfrunzit îmi ascund între palme de noapte spirale barbare,
îmi cresc prea albe, prea adînc, rădăcinile, să pot
respira din aerul rece sub perdeaua de nisip şi de ură…

 

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s