Cîine îmi sunt

e prea puţin gîndul meu despre lucruri.
fiinţe obscure, desigur, mai ascund în gînduri…

încet se scufundă în nori plopii vineţi
atunci cînd şuvoaie de apă inundă chipul,
foşnitoare frunze tăiate se lipesc de lumină.

prelins peste ziduri, un sunet greu deschide mormîntul,
muzică ce sparge cu degete line scheletul.
cuvîntul e ascuns în pămînt
şi tot mai tăcut sunt, cu tălpile groase călcînd peste pietre.

din peisaje astfel închipuiri se înşiră
oprind răsuflarea şi totul se stinge,
pe degete, aripi de fluturi…
de-ar fi clară lumina şi liniştea verde,
am desenat pe pămînt ceva ca o palmă tăiată în două,
cu degetele răsfirate rotund înspre rouă.

dar gîndul şi preţul au lăsat să pătrundă mistere
şi cîine îmi sunt de cînd aici n-a mai rămas decît lanţul…

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s