Apele sorţii

Oraşul e mut, paşi se aştern
pe sticla opacă a ochilor de păsări
cu aripile împinse spre cer, eliberînd din obloane alte păsări
mai vii, de cenuşă cu gheare cărnoase din lemn…

De te-ai putea însoţi cu lumina,
să-ţi zvînte obrazul în clipele neştirii care-ţi adulmecă glasul.
Aripi se scufundă în ape, ceaţa-n neştire biciuieşte copacii,
aerul ud ţi se lipeşte de voce
şi-ţi mişună prin sertare şobolani prelungi şi muşte străpung
străveziile perdele.

Te roteşti, şoim, în jurul umbrei tale,
ţi-e pasul surd pe pietrele aliniate rotunde,
ferestrele grele, zidite, huruitul adînc al apelor sorţii
ce-ţi nasc în trup hemoragii de frunze pribege…

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s