O nevroză de primăvară

Tânjesc, din cînd în cînd, după o frază pentru fiecare zi. Nu doar că tânjesc, aşa… eteric, dar o şi caut. Iau la rînd stive de cărţi căutînd măcar o frază a zilei. Şi ajung să cred că nu mai ştiu unde să caut, că nu mai am răbdare, că nu ştiu ce caut. Poate că neputînd găsi fraza aia mă iluzionez, la un moment dat, chiar că aş putea pînă la urmă să o scriu chiar eu! Imediat după iluzie însă mă întreb: „la ce bun o frază a fiecărei zile? Cu ce te ajută? Nu vezi că sunt doar un simulacru al zilei, şi fraza şi cuvintele?!”

„Mai tîrziu, am revenit la gîndul că viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren…eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar… alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămîn pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri… cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren… în cele din urmă se vor întîlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar şinele se transformă în nisip… în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi…” (Octavian Paler – „Viaţa pe un peron”)

„Dacă pentru tine felul în care ai scris, felul în care sună şi arată e-mailul tău nu sunt importante, atunci înseamnă că nici felul în care te prezinţi în faţa clienţilor şi a colegilor nu este important… (…) Stăteam nu demult de vorbă cu o colegă de la Resurse Umane, şi ea mi-a spus că uneori angajaţii ei sunt nepoliticoşi şi impulsivi în e-mailurile trimise. Aceştia preferă să „împuşte cu e-mailuri”… Unii angajaţi par să creadă că îşi pot elibera furia imediat, apăsînd pe butonul „Trimite” (…) Un e-mail prost nu ajută nici la ridicarea moralului, nici la obţinerea de satisfacţii pe plan profesional. (Shirley Taylor – „E-mailul – codul bunelor maniere”)

Care dintre acestea să fie fraza zilei? Peronul ca viaţă sau bunele maniere? Sau e vorba aici de încă un hobby? Şi fraza şi ziua pot fi, separat sau împreună, un hobby? Sau e vorba de vreo tulburare a voinţei aici, de vreo nevroză? 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

14 gânduri despre „O nevroză de primăvară

  1. „Şi un rapid iluminat, cu un zgomot de tunet, făcu să tremure cabina acarului.
    -Sunt foarte grăbiţi, zise micul prinţ. Ce caută ei?
    – Nici chiar mecanicul locomotivei nu ştie, răspunse acarul.
    Şi un rapid iluminat trecu, zgomotos , în sens invers.
    -Se întorc deja, întrebă micul prinţ?
    – Nu sunt aceeaşi, răspunse acarul. Sunt alţii.
    – Nu erau mulţumiţi acolo unde se aflau?
    – Niciodată nu eşti mulţumit acolo unde te afli, zise acarul.
    Şi afară se auzi tunetul unui al treilea rapid iluminat.
    -Îi urmăresc pe primii călători, remarcă micul prinţ.
    – Nu-i urmăresc deloc, zise acarul. Ei dorm acolo înăuntru sau cască de-a binelea. Doar copiii stau cu nasul în geam.
    – Numai copiii ştiu ce caută, zise micul prinţ.”
    Antoine de Saint Exupery

    Apreciază

  2. De obicei cel care alege să rămână pe peron are maniere, pentru că nu se poate să te proțăpești la fereastră fără să fi călcat în picioare tot ce-ți stă în cale.

    Așadar, să optăm pentru adevărata VIAȚĂ, care ne pune piedici tocmai pentru a ne învăța NOBLEȚEA.

    Apreciază

    1. asa e… ceva ne scapa… 😉 cred ca pana la un moment mai inspirat voi face „lobby” pentru bunele moravuri in folosirea e-mailului! nu de alta, dar cred ca s-ar impune o alfabetizare in domeniu, de la niveluri… impardonabil de inalte! 🙂

      Apreciază

        1. o da… asta in caz ca respectivii se „obosesc” sa raspunda! si daca nu cumva se răstesc inainte sau in loc de o fraza in… gramatica romaneasca, cu „Buna ziua” si „Salutari” si nu au folosit doar… semne de exclamare si intrebare!

          Apreciază

  3. Eu votez cu bunele maniere. Prin eliminare, pentru ca prima fraza prea suna a „desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni!”
    Ori, ceea ce ma face pe mine sa nu fiu o persoana religioasa, nu este faptul ca nu cred in viata de apoi, reincarnare sau alte forme in care diversele religii vad ceea ce se intampla dupa moarte, ci incapacitatea mea absoluta de a ma concentra pe asta in detrimentul vietii pe care o stiu. OK, mi-e perfect clar ca murim cu totii, la un moment dat. Unii mai repede, altii mai tarziu, unii impacati, senini, in patul nostru, altii aiurea. Dar ne e dat sa petrecem cateva zeci de ani aici, si ne putem bucura, putem iubi, putem plange, putem face un milion de lucruri bune, sau rele, fiecare cum poate sau cum gandeste (sau nu gandeste)… Nu pot accepta gandul ca toata viata asta in care am iubit, am plans, am facut un copil, e degeaba, ca nimic nu conteaza, din moment ce oricum vom muri cu toti si in moarte suntem egali.
    Poate ca asa este, in economia Universului, in care noi suntem niste biete gaze, mica noastra existenta patetica, bucuriile si suferintele noastre minuscule nu inseamna mai nimic. Dar pentru MINE viata asta inseamna tot ce stiu eu. Inseamna zile frumoase, zile urate, iubirea, lacrimile, zambetul fiului meu. Nu, pentru mine nu e desertaciune, totul are sens, e viata mea. Poate trenul nu duce nicaieri, dar zau ca nu-mi pasa, din moment ce calatoria in el este fascinanta in sine.
    Asadar, zic, sa alegem bunele maniere. Habar n-am unde merge trenul dlui Paler, dar parca tot mai bine ar fi sa ne purtam frumos cu ceilalti calatori si sa fim oameni de bun simt… 🙂

    Apreciază

    1. Da, @Maria, ai dreptate, viata trebuie vazuta numai si numai ca fiind… „trăibilă” 😉 Mai sunt însă, temporar, şi opţiuni care pot duce la nevroze. Însă trec. Uneori, „produc” cărţi precum această „Viaţă pe un peron”…
      Toate cele bune, si o primavara frumoasa, acolo… la capatul lungului drum al coletelor 😉

      Apreciază

      1. Nu discutam valoarea cartii in sine, ci doar optiunea pentru fraza respectiva ca motto intr-o zi de primavara (da, eu eram aia cu obsesia pt primavara, daca-ti amintesti 🙂 ) E prea deprimanta. Gandul unei vieti traite in bun simt si respect pentru semeni e mult mai reconfortant.
        O primavara frumoasa si la voi! Apropo, iubesc Brasovul, sper sa mai ajung curand pe acolo!

        Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s