O scrisoare pentru Swann

Mă surprind hoinărind cu pasiune printre paginile „virtuale” cu vechituri. Privirea-mi şi memoria caută ba un ceas vechi rusesc, Poljot,  ba un almanah Flacăra, o revista Cutezătorii, ba o broscuţă de tablă cu cheie, ba un Smena, un magnetofon Tesla sau o maşinuţă de poliţie cu baterii Wartburg, ba fie şi doar nişte „vederi” vechi sau clasoare franjurate cu timbre. Şi fiecare astfel de flecuşteţ în parte mi se conectează la sertarul aferent din memorie. Fiecare îmi produce acolo „undeva” un declic. Am impresia că devin, încet-încet o… consignaţie ambulantă sau, mai bine zis, o consignaţie de amintiri şi senzaţii (dacă nu o fi un pleonasm în asta!). Veţi spune că am, probabil, o anume aplecare spre hobby-uri şi că mă încearcă prea tare nostalgiile sau poate că un psiholog m-ar putea dumiri.  Ba chiar că ăsta e, de la un moment dat, un fenomen firesc, dacă nu chiar o formă de reprezentare culturală, un trend, resimţit acut de la generaţia cu cheia de gît încolo. Tot ce se poate. Dar aş fi mai tentat însă să cred că timpul prezent nu-mi mai e încăpător, îmi e ca o cămaşă prea strîmtă şi din pricina asta mă refugiez prin consignaţii şi anticariate reale, virtuale sau sentimentale. E o senzaţie destul de comună, ştiu. Cum ştiu că abia aştept să ajung în „colţul” meu după goana bezmetică a încă unei „zile rapide”: în marele frigider Fram mă aşteaptă o madlenă şi e musai să termin scrisoarea pentru Swann! 😉

P.S.: Apropos, de cînd nu aţi mai scris sau primit o scrisoare? Scrisoare de-aia adevărată, din hîrtie, scrisă cu stiloul, cu plic şi timbru şi expediată cu poşta? 🙂

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

30 de gânduri despre „O scrisoare pentru Swann

  1. E adevarat ca atunci cand deschid cutia postala, constat cu durere ca nu imi scriu decat cei de la gaz, de la lumina si de la telefoane.
    Dar au fost zile, cand, deschizand usita, ma astepta tacuta cate o scrisoare frumoasa, dar sobra, de la un Saint-Cyrian autentic. Aveau parfumul cazon al campurilor de antrenament de la Coetquidan, sau mirosul de mal am malstinilor din Guiana Franceza.Le am si acum.
    Candva, poate ai sa vii sa le vezi.
    Eu sunt tot din Brasov. Si amandoi ne amintim cred de Acea strada numita Republicii, d’antan, de mirosurile ei la vreme de iarna sau primavara, de sasii autentici care se pregateau de Oratoriul de Craciun sau de mers la schi in Acea Poiana Brasov, fara povara parvenitismului arhitectural de acum.
    Scrisoarea ta imi aminteste ca fugeam de la liceu, de la Unirea, sa vad daca a inflorit magnolia de la Cercul Militar. Stiai ca aceea infloreste prima?

    Apreciază

  2. Eu am primit ultima scrisoare… saptamana trecuta. Nici nu e o saptamana, de fapt, ca a fost vineri. De la prietena mea, insotind o carte frumoasa. A fost impresionant, recunosc, mai ales ca noi comunicam virtual aproape zilnic.

    Cand am scris-o eu pe ultima? Nici nu mai stiu. Cred ca sunt 7 sau 8 ani, ii scriam „fostului”. N-a folosit la nimic, a ramas un porc. 🙂

    Apreciază

  3. Salutare!

    Hmmm…nu imi aduc aminte cand am scris ultima scrisoare, nici cand am primit-o pe ultima. Subscriu si eu la ce se scria mai sus: am mai trimis vederi.

    De obicei, imi placa sa frunzaresc cartile mamei sau cele pe care mi le cumparam eu cand eram in generala (chiar daca au trecut numai vreo 15-20 de ani).

    Apreciază

  4. De scris, n-am mai scris de ani de zile, de primit, sper sa primesc curand de la o prietena virtuala ( http://www.de azi-ro.) care si-a propus o pauza de net de 3o de zile si a zis ca-mi scrie 😉
    Mi-a placut cartea „Legendele tarii lui Swann”, desi nu-mi mai amintesc mare lucru de cand am citit-o in copilarie.

    Apreciază

  5. Plecam noi,vin altii.
    S-a schimbat lumea cind au disparut filmele foto.
    Am pierdut bucuria developarii si a pozelor facute noaptea,scurse pe faianta din baie si uscate in cuptor.
    Am primit de Craciun o scrisoare.A fost „sarbatoare” in casa.
    Ei,alte vremuri.
    Ale noastre.

    Apreciază

  6. Da, @Dorule… tare de demult si doare… Si ma gindesc ca „pe vremuri” facusem o „batatura” la degetul mijlociu cu care-mi tineam prea strins stiloul si credeam ca nu o sa treaca niciodata… Desigur, nu de la scrisori, dar… 😉
    Toate cele bune!

    Apreciază

  7. Immm, nu se mai scriu scrisori. SI adevarat ca generatiile viitoare nu vor stii ce e o scrisoare. Am scris sute…..stau marturie, celelalte sute pe care le-am primit. Si nimic nu ma va face sa mai traiesc fericirea ce o simteam cand gaseam cate una, in cutia postala. Imi amintesc ca imi ramasase cheia de la cutie, pe inelul de chei al mamei ( care era la serviciu), si m-am chinuit zeci de minute, cu penseta, rigla si etc sa scot scrisoarea – nu mai aveam rabdare…… Ce vremuri !

    Apreciază

  8. Hai ca m-ai impins spre nostalgie. Sunt pe marginea butoiului. Acum vreo 2 saptamani ne-am adunat cu niste prieteni sa facem saramura de peste (la aragaz , aici , departe ) . Am recitit retetele minune Sanda Marin , mirosind foile ingalbenite, regretandu-le atingerea, am rasfoit almanahuri vechi cu tot feluri de sfaturi practice si bancuri profunde . Si tare mi-am dorit sa fi pastrat si eu o bucatica din fiecare. Din pacate va trebui sa dau o tura prin consignatii cand voi trece prin Romania…

    Apreciază

  9. Flavius, eu ma intreb daca scrisoarea pe care am putea sa o primim ar avea, de fapt, acelasi impact in sufletul nostru ca cel pe care il avea cand forma asta de comunicare nu lasa loc altor forme mai practice. Cred ca si noi ne schimbam, nostalgia asta ramane mai mult teoretica la un moment dat, pentru ca preferi viteza, invatat ca altfel realitatea te scoate din carti …

    Apreciază

  10. Excelentă întrebarea din finalul articolului! Chiar, de când n-am mai primit o scrisoare, din aia, pe hârtie normală pe care s-o poți pipăi sau îmbrățișa?! Aș plusa și-ntreb: de când nu v-ați mai văzut cutia de scrisori (nu plină) , cu o scrisoare măcar în ea? În afara facturilor curente și-a pliantelor demențial aruncate acolo, ce mai pot găsi? Câte vreo felicitare de la vreun nostalgic al scrisului de mână din familie, rar câte o vedere din lumi îndepărtate și cam atât. ,,Generația cu cheia de gât”cum îi spui tu, mai simte câteodată mirosul de hârtie proaspăt desfăcută dintr-un top, ori al hârtiei scoasă dintr-un plic, mai are nostalgia creionului și-al ascuțirii lui, numai vorbesc de…radieră . Nu, nostalgia(dacă stau și mă gândesc bine și nostalgia poate fi un hobby) te acaparează, ci dorința de a opri timpul în loc. Cu bune cu rele, timpul acela ,,de-atunci”, a revistelor ,,Cutezătorii”(eram abonată în școală), ori,,Piff” pe care le răsfoiam nerăbdători pe sub bancă, a avut parfumul lui suav, așa ca parfumul lăsat în trecerea fugară de o distinsă elegantă, DOAMNĂ. Vremea, se cheamă acea doamnă, în mare tandrețuri c-un veșnic june prim; TIMPUL se numește tânărul cu pricina. Da, ei vor dăinui pe-aceste locuri și nimeni nu-i va-ntreba de ce nostalgia ne tulbură mințile, de ce amintirea ne zdruncină sufletul.

    Apreciază

    1. Poate nu e atit dorinta de a opri timpul cit a avea siguranta, am zis certitudinea, ca in transformarea aceasta ce ne atinge pe majoritatea, ramine bine pastrata…. „calitatea” aceea ce o aveam…
      Pina la urma e mai mult decit copilaria noastra, cheia la git… sintem noi cu adevarat. Iar acel „noi” razbeste si dainuie prin toate cele ce au venit si vor fi sa vina.
      E vorba nu de noi, ci de sufletul nostru, de valori.
      Superbe cuvinte Nicolette… de aceea am simtit sa las un raspuns.
      Merci

      Apreciază

  11. Această consignaţie de amintiri şi senzaţii cum îi spui tu așa de frumos, mie mi-a creat în timp repere și mi-a conferit un sentiment de apartenență la ceva….sentiment pe care astăzi nu-l mai întâlnesc:(
    …partea cu scrisoarea a durut!:(…rău!!!!

    Apreciază

  12. Într-o cutiuță- reală, am câteva scrisori, de fapt, mai multe- unele mi-au fost trimise da tata, când eram studentă, două /trei sunt de dragoste- hârtie colorată, un poem, îl recitesc cam o dată la câțiva ani, am și felicitări primite de la copiii mei și de la nepoțel, multe de la elevi- toate laolaltă sunt mica mea comoară de suflet.
    De când n-am mai scris o scrisoare adevărată? de cam prea multă vreme..m-ai pus pe gânduri..

    Apreciază

  13. Am mai scris felicitări şi le-am trimis prin poştă. Unora li se pare atât de ciudat… cică sunt „învechită” 🙂
    Dar o scrisoare n-am mai scris de câţiva ani…

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s