Scuze, Coane Iancule! Semnat: Mitică

Este, fără îndoială, un truism să vorbeşti azi despre actualitatea lui Caragiale. Potrivit unora e chiar desuet şi peste-poate de plicticos. Chiar dacă Tipătescu, Trahanache, Caţavencu, Farfuridi, jandarmul Pristanda, Brînzovenescu şi Dandanache sunt mai… unşi, mai fini, mai sofisticaţi, mai amorali, ei sunt departe de modelele actuale de rating… Joiţica şi Veta sunt mai… porno, mai adulterine, mai fiţoase, mai accesorizate azi, ce-i drept, dar tot degeaba! Doar Mitică, „Vocea patriotului naţionale”, ce a mai rămas în picioare şi priveşte de pe margine (sau, după caz, din faţa statuii de la Naţional), în ciuda gerului năpraznic, şi e singurul care mai ţine steagul sus:
” Mitică… şi mai cum?
– E destul atâta: Mitică – de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.”
Noi, rumânii, miticii adică – nu toţi desigur! – fundamental liber-schimbişti, complicaţi şi simpli tototdată, suntem atît de previzibili şi cu prea mici marje de surpriză asupra metehnelor şi dedesubturilor noastre psihanalitice… Dincolo de teatrul zilei, efemer precum o gazetă, independentă sau de partid, un „Cănuţă, om sucit” ne aşteaptă la fiecare colţ de stradă şi „Multe şi de toate a-ncercat el în viaţa lui, ca să şi-o poată cîrpi de azi pe mîne. A făcut, fiindcă şi el era român, a făcut şi politică; a părăsit totdeauna opoziţia, din cauza nemărginitei şi injustei ei violenţe, în ajunul venirii ei la putere, şi s-a alipit totdeauna de guvern, care-n definitiv nu era aşa de vinovat, cu cîteva zile înainte de trecerea acestuia în opoziţie. Şi pe urmă iar aşa şi tot aşa.”
În felul ăsta, „Aurora democratică”, operă a soţietăţii noastre profund şi deplin reformate, îşi flutură steagul peste capetele noastre după vreo 127 de ani, ca şi ieri. Dar ce-s 127 de ani pînă la urmă? Două vieţi de om puse cap la cap, nimic mai mult!
„Simţ enorm şi văz monstruos”, spunea bonom şi tragic, mult-contestatul, la vremea lui, Nenea Iancu. Şi cu tot acest văz, cu dramu-i de naivitate, dînsul mai credea că: „Nu, hotărît, neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă,  nu e pîn-acuma dospit cumsecade.“
„Nene Iancule – aş zice eu, un Mitică de azi, „băiat bun, de-ai noştri, din popor“ – iartă-ne, dar nici pînă acum nu ne-am dospit cumsecade. Ba cred că suntem şi mai rău, semn care mă duce la gîndul că drojdia nu ni-i deloc bună, cu tot ambîţul nostru! Iartă-ne, Coane Iancule!”
„Al dracului Mitică!”, mi-ar veni cred, hîtru, răspunsul, de undeva de dincolo de scenă…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

19 gânduri despre „Scuze, Coane Iancule! Semnat: Mitică

  1. Flavius, eu nu cred că trăim în zodia miticismului şi că nu voim ieşi vreodată din ea; eu nu cred că umoriştii arată adevăratul caracter, cel real, al unui popor…caragialismului „nostru” nu’i dau crezare.

    Apreciază

  2. Dor de Caragiale

    Tu te-ai născut la Haimanale,
    Dar ai plecat demult de-acas;
    Te-ai dus, maestre Caragiale,
    Şi haimanalele-au rămas…
    (Marian Cioacă)

    Caragiale si parlamentarii

    De-ar mai trai Caragiale,
    Cu umoru-i permanent,
    L-ar face de trei parale
    Pe orice ales din Parlament.
    (Alexandru Truţă)

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s