Manopere la speranţă. La Urgenţe

„La Urgenţe”. Dacă ajungi să te familiarizezi cu locul ăsta, urmare mai multor vizite, la toate orele zilei, nopţii sau dimineţii, începi să… vezi lucrurile şi poate să le înţelegi. Adică să realizezi cît contează aceste Urgenţe, cît de fragil poţi fi, că viaţa este aici, aşa cum este, neîncăpător de mizerabilă, faţă de poleiala buimacă de afară.
„CT, urgent, că îl pierdem!”, a strigat la un moment dat o asistentă îmbrăcată în roz, trezindu-mă din moţăiala în care mă pierdusem privind spre un televizor suspendat pe care rulau monoton de zeci de minute aceleaşi „informaţii utile”. Vreo trei sau patru brancardieri au ţişnit din separeul unde făcuseră o bisericuţă abandonîndu-şi paharele de plastic cu cafea de la automat. Imediat din salonul larg al urgenţelor, cu uşa hîrîind pe o şină, a ieşit în viteză şi a dispărut pe coridoare patul pe roţi cu un suferind în inconştienţă ataşat la un monitor ticăind… Momentul a redus la tăcere toată nervozitatea, toate văicărelile cozii de oameni „triaţi” din faţa uşilor Urgenţelor. Pentru cîteva clipe…  Da, pare-se că asistasem, potrivit acelei vînzoleli, la un o secvenţă mai gravă decît cele obişnuite…

Un bărbat se plînge că a avut un accident cerebral acum trei luni şi că acum resimte aceleaşi simptome. O tînără palidă îi spune tipului care o însoţeşte că îi vine să verse. Tipul, îngrijorat, îi zice „Sper să nu fie meningită!…”, continuînd: „Cum naiba se întîmplă acum şi aici, sâmbăta, nu puteam sta naibii liniştiţi la Bucureşti?!”. Dintr-un salon „de supraveghere” o femeie plînge în hohote, extrem de sonor, iar cei ce au adus-o, cărora înţeleg că le este şefă, evaluează situaţia pe hol. Femeia se retrăsese în toiul unui chef „corporate” petrecut la o cabană din zonă şi ameninţase că îşi taie venele şi că dă drumul la gaz…
Un bărbat întins pe o targă, acolo pe hol, cu o împunsătură în burtă care-i înroşeşte progresiv maieul înjură printre dinţi, fără ţintă. O femeie adusă în pijama şi papuci de acasă, se vaită şi se leagănă în scaunul cu rotile sub ochii bărbatului neajutorat, soţul sau fiul. Se vaită cînd înăbuşit, cînd aproape ţipînd: „Mă doare tare, cînd oftez aşa tare, mă doare foarte tare”, zice, parcă încercînd să se scuze… Un tînăr grăjdar din cine ştie ce colţ de judeţ apostrofează de departe echipa de gardă: „Nici la puşcărie nu aştepţi atîta! Poţi să şi mori aici!…” şi înţeleg că aşteaptă de vreo două ore să fie chemat înauntru. Acolo, în salonul de la Urgenţe, în spatele usilor translucide un individ urlă: „Vă omor ticăloşilor, lăsaţi-mă în pace! Ce ştiţi voi!”. „Băi tîmpitule, taci din gură că te dau afară în şuturi! De ce ţi-ai scos sonda, uite ce ai făcut aici!”, îi răspunde cu o voce de bariton medicul de gardă. Şi îl vedem adus afară pe „eroul” beat mort, într-o cămaşă de noapte albastră. Probabil va mai sta ceva „la recuperare” pînă-şi vor fi făcut efectul spălăturile la care a fost supus. Încă doi indivizi aproape în comă alcoolică îşi aşteaptă rîndul într-un colţ… Se mai aude o sirenă de Salvare… Apare şi un poliţist…

O bătrînă perfuzată ia şi ea calea culoarelor neştiute spre spital. Un bărbat bandajat la cap este pus sa aştepte la uşa radiologiei… Un altul, gemînd, este dus şi el în viteză spre Internări, cu scaunul cu rotile, în vreme ce nevastă-sa aleargă după el cu nişte plase în mîini. O ţigăncuşă numai că nu-şi ridică fustele-n cap smiorcăindu-se: „Don’ doctor, numai o pastilă să-mi daţi şi plec acasă!” iar doctorul îi reproşează: „Aşteaptă femeie acolo! Şi să ştii că ambulanţa nu e taxi!” „Aparţinători” îngrijoraţi aşteaptă efectul micilor manopere de la Urgenţe şi mai ales veşti, sentinţe… Gardianul, din cînd în cînd, îi mai numără, îi mai alungă. Uneori îmbulzeala e mai rea ca la coada de la cratiţele gratuite.

La coada asta nimeni nu ştie de ce nu se intră „la rînd”, de ce „ăia” sînt „mai urgenţe” decît ei. Doctorii, triajul, ştiu, aşa scrie pe hîrtiile lipite de pereţi… Chiar dacă, da, am văzut şi o maşină neagră, cu „număr mic”, care a trecut de poartă şi a cărei „urgenţă” era „mai urgentă” decît asta a noastră, a oamenilor… obişnuiţi! Cum am văzut, prin crăpătura uşilor pliante şi momente de relaş, de sporovăială, de „stat la poveşti”, de lehamite, ale echipei medicale, chiar cu preţul isteriilor celor care par a fi uitaţi afară cu orele. Pe moment, nu pricepi multe, apoi începi să vezi şi să înţelegi rostul… Îţi pot părea nesimţiţi, sictiriţi, nervoşi, neputincioşi, îţi vine să îi înjuri… Cînd ieşi de acolo însă, „reparat” şi ştii că mergi acasă, nu ştiu cum, de multe ori, le-ai spune „Mulţumesc!”… Apoi realizezi că aici, da, poate fi doar un „triaj”, o „haltă” spre un salon cenuşiu şi înghesuit şi fără aer, de spital. Spre o „soluţie” – poate singura, ultima – incertă şi tot mai scumpă la propriu şi la figurat… Cînd te pocneşte gîndul ăsta te rogi să fi fost printre cei ce au spus „Mulţumesc!” şi-ţi zici că nu-l vei mai lua pe Dumnezeu peste picior, că ai priceput ce şi cît cîntăreşte speranţa! Între timp, inşi cu capetele crăpate, cu picioarele rupte, femei şi bărbaţi în infarct sau horcăind sau livizi şi abia ţinîndu-se pe picioare, tăcuţi sau vociferînd, intră şi ies fără oprire, singuri… de la Urgenţe.

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!…

P.S. – Cântecul n-are nicio legătură…

Anunțuri

38 de gânduri despre „Manopere la speranţă. La Urgenţe

  1. Realismul romanesc al secolului XXI. Trist, disperat, anemic, spasmodic. Ca ne place, ca nu ne place, ca avem alergie sau nu la el, din cercul acesta nu avem cum sa iesim…

    Apreciază

  2. Uneori, am impresia ca in spitalele noastre te poti duce sanatos, avand toate sansele sa te imbolnavesti acolo, de nervi, mai ales.
    Am petrecut din pacate ceva zile pe acol si stiu cum este. Cand ajungi acasa ti se pare raiul pe pamant.
    Ieri am colindat prin spital si am avut din nou impresia ca toata suferinta din lume se aduna in acel loc.
    Si oamenii au nevoie de o speranta, dar de o altfel de speranta, dincolo de circumstante, una transcendenta.

    Apreciază

  3. Flavius, pentru ca in ultimii ani s-au tot facut seriale pe tema, la noi si aiurea, revin si eu la metafora cinematografica: filmul tau e cu adevarat emotionant, o pagina vie de cine-verite! Emotionant!

    Apreciază

  4. O povestire de tip descriere simpla destul de realist prezentata…ceea ce, din punctul meu critic amator de vedere nu poate fi decat de bun augur. Eu urez autorului sa poate sa inceapa in curand sa fie publicat pe hartie pe bani adevarati, nu pe blog(uri) gratis sau aproape gratis. Daca eu as fi redactor sef de publicatie de hartie as oferi 100 (una suta) lei (noi) pt dreptul de a publica aceasta poveste….hai, negociabil, ca vin sarbatorile, 150 lei. (Pana acum suma maxima teoretica pe care am put-o oferi vreunei productii literare artistice originale de pe vreun blog cu intentii literare in lb romana, o poezie, a fost 25 lei.)

    Apreciază

  5. Trist!…poate n-au făcut rău că au închis spitale, dacă spital înseamnă „triaj” şi „urgenţe” precum le-ai descris, dar nicio noutate pentru noi, atunci…să murim în patul nostru, mai bine, decât umiliţi.
    De când e lumea(oare de-atunci?) e aşa…şi nu-i putem da de leac nicium.

    Apreciază

    1. Ideea de a inchide spitale mi se pare … ODIOASA !
      Daca „sistemul” e bolnav ar trebui insanatosit nu …eutanasiat!
      Acte medicale de calitate , contracte de achizitii corecte si sanctiuni aspre pentru toti aceea care nu isi fac treaba …!

      Apreciază

  6. Traim vremuri halucinante … cu reforme care mai de care …. Dar …dincolo de „sistem”, te lovesti de indiferenta oamenilor …(din punctul meu de vedere … inexplicabila). Lehamitea vecina cu dezumanizarea … e revoltatoare. Atitudinea face diferenta …a lor …a noastra. „Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” ar trebui sa devina cuvintele de capatai… !

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s