Aşchii, cicatrice. Sanatoriu

Nervoşi, angoasaţi, deprimaţi, obosiţi, bătrîni, crizaţi, cărînd drame, tragedii, ameninţări şi resentimente după noi… Era o reclamă a nu ştiu cărei bănci cu nişte indivizi înhămaţi la fel de fel de chestii pe care le trăgeau după ei… Asta e imaginea despre care vorbim – chiar muţi fiind! – şi pe care o vedem pe stradă dar şi în locuri strîmte, intime, familiare. „Băi, nu mi-e bine”, „am probleme”, „mă doare din nou chestia aia veche”, „nu mă simt bine”, „e aiurea, nu e în regulă deloc”, „lucrurile merg rău, din rău în mai rău”… Astea-s mesajele, disimulate cel mai adesea, nespuse, care se zăresc asemeni unui subtitraj aplicat imaginilor de mai sus. Unii le recunoaştem pînă la urmă, ajungem să le strigăm în gura mare, să le aruncăm în spatele lumii – ca pe nişte vini independente de noi pentru care cerem „dreapta” răzbunare! – încercînd astfel parcă să ne lepădăm de ele; alţii ni le purtăm solitari, dar se văd pe faţa noastră cicatricele de la aşchiile din suferinţa lumii. Cei mai mulţi încercăm însă să ne minţim în spatele unor măşti vesele sau indiferente – cei care nu am trecut încă de la… nimburile presimţirilor spre…  miejii resemnării. O vreme ne iese chestia asta. Parte din noi suntem născuţi aşa, trişti; restul ne-am îmbolnăvit, ne-am contaminat mai tîrziu şi mai ales în anii din urmă. Se poate vorbi chiar despre o periculoasă epidemie!
Ştiu, veţi spune, sfătoşi şi solidari, pentru asta îţi trebuie un relaş, sfatul unui psihlog, al unui prieten, un sanatoriu ceva, refugiul la pieptul familiei sau să citeşti o carte despre gîndirea pozitivă, o revista glossy măcar, să nu te mai uiţi la Badea şi la Sinteza zilei, ba chiar să descoperi şi să te abandonezi micilor voluptăţi ipocrite ale unei Românii pozitive! Dar ştim toţi, nu-i aşa? – că-i încă o frecţie la un picior de lemn! Atunci?, zic… (întreb şi eu aşa) 😉

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!…

Anunțuri

24 de gânduri despre „Aşchii, cicatrice. Sanatoriu

  1. mă întreb dacă fiecare îşi face treaba, la locul lui şi dacă, în paralel cu munca pentru care e plătit, se mai străduieşte un pic pentru societate. poate par stupidă… dar nu vreau să accept că sunt astfel, dacă propun voluntariatul, pe lângă salariu, în locul plânsului de milă propriu şi al televizorului.
    când nu mi-a convenit ceea ce se întâmplă cu societatea, în domeniul meu de activitate, m-am întrebat cu ce pot ajuta şi am devenit voluntar în domeniul respectiv. nu pot să spun că mut munţii, dar măcar urnesc nişte bucăţele, apoi mă simt utilă şi cel puţin am conştiinţa împăcată că sunt un om care-şi face bine treaba şi la muncă şi-n timpul liber.
    retorică, neretorică, întrebarea ar trebui pusă pentru a se urni ceva, măcar în noi înşine, dacă la alte stadii 🙂 nu…
    spor-t şi mulţumesc pentru vizită.

    Apreciază

  2. Ieri m-am dus in targul de vechituri sa imi caut o carte pe care nu am gasit-o la anticariat. Acolo vindea carti un fost elev de-al meu. Era inghetat bocna! Nu vanduse nimic! M-a salutat voios copilul de altadata din el, dar se vedea ca e cel putin necajit, daca nu cumva total nefericit. Mi-am cumparat o carte a lui S.Maugham, desi o mai aveam, am rememorat cateva clipe fericite de pe vremea cand era scolar, apoi ne-am despartit, nu inainte de a cumpara si o fata de masa cusuta de sotia sa. Doamne, ce se intampla cu tinerii nostri care nu reusesc sa plece la Sorbona sau macar la capsuni?

    Apreciază

  3. Ca bine le zici , mastile astea ne omoara autenticitatea. Ca n-ar fi chiar rau uneori sa ne molipsim cu ceva unde de veselie , dar asa , pentru totdeauna si nu doar de dragul lumii .

    Apreciază

  4. ….sau mai bine zis „ceva nu se întâmplă în ţara asta”…nu acum! 🙂
    eu cred în imn, e acolo lângă noi trezirea, la distanţă de-un gând, doar că nu ne gândim ca la cel semn clar…dar o să-i vină vremea! Toate cele bune, Flavius şi bun regăsit! 🙂

    Apreciază

  5. Eu cred ca asta e atitudine generala doar la romani. Nu am vazut tara care sa se planga atat de mult. Si nu e neaparat ca o ducem rau, ci ca ne place sa ne plangem. Daca apuci sa intri in vorba pe strada cum vreo batranica, primele lucruri pe care ti le zice sunt cat de bolnava este, faptu ca n-are bani, etc. „Crizati”, un cuvant care se potriveste foarte bine cu o scena vazuta ieri. Un „nenea” coborand din ratb injurand si scuipand (nu stiu ce l-a putut enerva asa tare). „Nervosi”, lumea pur si simplu ma impinge in fuga spre ratb…Ceva se intampla in tara asta.

    Apreciază

  6. hm, nu prea am incredere in „gandirea pozitiva”: te face sa nu vezi gropanu’ din carosabil si sa te trezesti cu masina tandari in mijlocu’ drumului! in rest, fiecare are dreptul sa-si spuie păsul cand are chef… ca-i blogolume, nu slujba cu simbrie!

    Apreciază

  7. Servus, dragelor si dragilor…
    @Soare, ;), @Cella, @Doru, @Camelia… eu nu vreau altceva decat sa (re)intalnesc oamenii aia care la intrebarea „Ce faci?” sa-mi raspunda pe bune: „Bine, măi, foarte bine!”. Şi să fiu convins de asta! Mie nu-mi iese! (nici să-i găsesc nici să am eu însumi răspunsul cu pricina!)
    Toate cele bune!

    Apreciază

    1. Buna tuturor,

      Bună observație (în articol) ! Și sunt de acord că oamenii cară tristețile după ei, cam prea multe și cam prea grele…dar..
      A fost un moment în care atât de tare mă dureau toate de la atâta cărat (și la propriu și la figurat) încât a trebuit să decid dacă rămân sau plec..
      Și dacă am hotărât să rămân, odată cu asta am hotărât să fac totul (100%) ca să înțeleg de unde vine tristețea și ce vrea ea ..(scuzați formularea, dar prea s-a potrivit)
      Și am dăruit ultimii ani unui studiu personal intens până am înțeles. Din acel moment, perioadele de „minus” au început să scadă ca „dimensiuni” iar intervalul de „plus” dintre ele a început să crească. Nu am să spun mai mult…deoarece azi mi s-a întâmplat ceva:
      Era vorba tot despre tristeți într-un alt „loc” virtual, iar eu, bucuroasă că pot să ajut cumva, m-am gândit să ofer o sursă (o video-conferință) care pe mine m-a ajutat mult în vremurile de care vorbeam mai sus. Nu are rost să spun ce s-a întâmplat, dar pot să spun ce am învățat (sper eu, definitiv, încât să nu mai ofer nimic înainte de a mi se cere).
      1. Există oameni care au făcut din tristețe o identitate la care nu vor să renunțe pentru că altfel le e teamă că nu ar mai putea atrage atenția familiei, prietenilor, cunoscuților, etc.
      2. Unii cred chiar că fără tristețe nu s-ar mai naște opere de artă (de parcă tristețea ar fi unica sursă de inspirație..)
      3. Unii sunt dependenți de suferință, sau altfel spus „cine ar fi ei fără acea poveste tristă” ? (ghilimele deoarece am citit-o într-un loc, nu mai știu unde). Chiar dacă nu vă vine să credeți e un fapt adevărat și studiat în psihologie.
      În astfel de cazuri, dacă spui “Bine, măi, mă simt foarte bine!” e ca și cum ai jigni, pentru că, pentru ei tristețea/suferința sunt valori (!) și e ca și cum bucuria ta ar lua în râs aceste valori.
      Evident, nu toți oamenii triști vor să rămână în suferință, sunt și mulți care ar vrea să iasă din ea. Pentru aceia dintre ei există și soluții. Dar în primul rând e nevoie de voință, de voința de a ieși din starea respectivă.

      Și da, mă simt foarte bine! (mai „risc” o dată să o spun :)))
      Dar am fost dispusă să încerc orice metodă pentru a ajunge la starea asta de bine.

      Seară plăcută tuturor >:D<
      p.s. Flavius, mi-au plăcut muuuult fulgișorii ăștia mici pe care i-ai pus pe site…o să mai trec..și scuze că am scris așa mult..

      Apreciază

  8. …atunci ne vom desena alte măşti vesele şi alte motive să ne ascundem în spatele lor.
    va mai fi vreodată un zâmbet autentic, asemeni unui măr roşu, în ochi şi pe buze? nu ştiu… de fapt mă şi tem să răspund.

    Apreciază

  9. De multă timp privesc cu atenţie feţele oamenilor cu care mi-e dat să mă întâlnesc şi de la o vreme din vreme observ atent „colţurile” gurii acestora care, cu timpul, se lasă nu convinse ci învinse, la din ce în ce mai mulţi, indiferente la frecţiile alese, de gravitaţie …
    Astea sunt însemnele cicatricelor exterioare, semn al talmeş-balmeşului interior …

    Apreciază

  10. e retorică, da ? 😉
    doar aşa ca să zic ceva
    au ăia pe History o rubrică în care arată evenimentele importante petrecute în lume într-un an cu bune şi cu rele. nu ‘ne-am văzut’, încă, acolo aşa că putem face proiecţii

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s