Convoi de cuvinte cu dinţii de înger

amintind de cuvinte
am dat cavoului drumul pe ape,
l-am lăsat să se ducă împins prin arcele vineţii…

maxilarele purtau încă rîsul, întreg rîul bolborosea în ele de un hohot adînc
şi pierdusem pasărea aceea cu ciocul atît de lung să sting cu ea din ape valul.

un tremur gros plăsmuiau deja copiii-n pîntecele de lemn,
un plîns care pleca de jos din întuneric şi se oprea-n blestemul alăptînd
tulpinile nopţii…

strîngeam lilieci cu mîinile mici,
convoi de cuvinte cu acolade înalt şlefuite-n marmura albă ca dinţii de înger,
locul ferit pentru cuiburi de păsări de noapte…

 

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s