Moartea 2 punct 0

Suntem online, vrînd-nevrînd. Suntem dependenţi într-un fel sau altul, că vrem sau nu să o recunoaştem. Suntem… conectaţi şi apriori conectabili. Blamăm virtualitatea uneori, parcă pentru a ne demonstra nouă un soi de normalitate dinaintea erei noastre, pentru ca apoi să realizăm că nu mai e nicio diferenţă aproape între real si virtual. Ridicăm statui offline-ului în online, semn că genetica, matriţa noastră comunicaţională se transformă şi ne transformă neîncetat. Şi nu numai: ne migrează şi sentimentele şi valorile, alunecă, patinează „din o parte în alta” în chipuri şi trăiri care devin tot mai concrete.
Am avut în dimineaţa asta o senzaţie stranie, accentuată privind, răsfoind blogul unui poet, Marius, un tip tînăr cu un suflet şi o determinare în tot ce face extraordinare. Un om care m-a surprins de la început prin francheţe şi căldură. Comentariile, răspunsurile lui acolo pe blog, deşi vechi de mai mult de o lună îmi sunt foarte prezente, actuale. Apoi am intrat şi pe pagina lui de facebook de curiozitate să văd ce mai face, pe unde mai umblă, să-l întreb ceva aşteptîndu-mă să-mi răspundă. O pagină în regulă: gînduri, muzică, versuri, discuţii. Acolo, o postare de acum cîteva zile: „Mi-e tare dor de tine!„. M-am gîndit că o fi plecat undeva, acum cînd mai toată lumea e dusă prin concedii. Am mers mai jos printre comentarii căutînd mai bine nişte date şi nişte ore, şi aici şi pe blog, pentru a realiza, după atingerea unei bănuieli de o secundă, că omul a… murit undeva la începutul lunii!… Senzaţia despre care vorbeam a fost aiuritoare: el este, el… era aici totuşi, în acele pagini! Acele pagini nu au fost „închise” de nimeni (faţă de altele devenite mormînt, odată cu „stăpînul” lor!) după plecarea lui şi îşi respiră existenţa nesinchisite. De aici impresia cu nod în stomac a prezenţei „aici” a celui despre care ştii că nu mai e, de aici impresia că Moartea 2.0 (sau Viaţa 2.0!) nu este de fapt… moarte. E un miraj sau o înşelăciune…
Mă întreb dacă ar fi o glumă sinistră sau un sacrilegiu (din partea unui „intrus” interpus) ca la un moment dat să ajungi să comunici cu un obişnuit de departe (amic, confident, iubită sau iubit… virtuali) fără să ştii că acesta de fapt nu mai… este? Să nu afli niciodată că de fapt acel „intrus” vrea să-ţi ţină în Viata 2.0 prietenul şi asta nu din o patologie macabră ci chiar din respect, dragoste, dor şi rebeliune împotriva convenţiilor, timpului şi spaţiului?… Da ştiu, e ciudat, aşa că mă duc să mă plimb prin… „matrix-ul” meu… 😉

Anunțuri

37 de gânduri despre „Moartea 2 punct 0

  1. Cât despre virtual, acestă ultimă frontieră a imaginaţiei, pentru mulţi este o hiperealitate…să îi spun astfel…una narcotică adeseori…pentru unii o lume alternativă, nu ştiu însă dacă nu şi artificială.

    Apreciază

  2. Cineva de la revista Phoenix Arizona, revistă în care Marius îşi publica poeziile, mi-a lăsat, la o zi după înmormântarea lui, un mesaj pe blog…se întâmpla în 16 septembrie…nu voi uita vreodată; în 15 ar fi fost ziua lui de naştere…ziua în care trupul lui s-a întors în ţărâna din care ne-am născut. Am simţit că alte suflete ar fi vrut să o ştie…i-am spus Agathei şi altora…câtorva. Am trăit atâta tristeţe în acea zi, Flavius..moartea, da, ştiu…începe odată cu viaţa şi nu este decât o altă întâmplare a ei…suntem un fir de praf, dar ne strigăm acestei vieţi cu vocea fiinţei noastre şi de multe ori cu toată disperarea din noi.
    Sufletul lui Marius nu va muri, ci doar a plecat undeva, un undeva neştiut de cei rămaşi în urma lui, sfârâmaţi. Pentru cei ce l-au trăit, nu va exista uitarea de el.
    Fie-i ţărâna uşoară!

    Apreciază

  3. In aceste cazuri parerea mea e ca se „inchide” mediul online al persoanei ….nu de alta dar chiar ai senzatia de Matrix…..Sau mai bine spus – se inchid comentariile si se lasa eventual un subiect pentru….gandurile celor care l-au cunoscut…………
    Dzeu sa il ierte

    Apreciază

  4. eu nu îl ştiam, am aflat de la dagatha… am intrat cu paşi mici şi am citit… ajunsesem prea târziu şi m-am întristat! 😦
    şi uite, flavius, în momente ca acesta, mă gândesc că în virtualul nostru ar trebui să găsim răgaz să ne întindem mâinile şi offline, până nu e prea târziu…
    trebuie să ne gândim la asta, acum, neapărat…

    Apreciază

    1. da, asa trebuie. si eu cred ca online-ul si offline-ul pot fi totuna si ca trebuie sa-si intinda mina firesc… mereu nu e timp, mereu nu e momentul, mereu se iveste altceva si ma acuz pentru asta… da, ar fi pacat sa fie altfel! 🙂

      Apreciază

  5. Ai facut un gest frumos pentru sufletul frumos care a fost Marius Baciu. Sper ca el sa poata ierta lumea asta care nu i-a raspuns mereu idealurilor si sa plece luminos mai departe in acea alta lume careia a stiut mereu ca ii apartine.

    Apreciază

  6. E dureros… şi înfiorător totodată să „vorbeşti” cuiva care nu mai este, dar să răspundă altcineva în locul său…
    Ai dreptate blamăm virtualul, tocmai noi „virtualii”… poate din disperarea de a afla, de a cunoaşte sufletele din spatele cuvintelor…

    Apreciază

  7. Buna Flavius …

    E cutremurator ce citesc aici la tine. Eu nu am stiut de-aceasta tragedie… I-am citit toate poeziile. Ultimul clip cu vocea lui, i l-am ascultat… fara sa exagerez aproape in fiecare seara de cateva ori de cand a fost postat… atat de tandru-n glas si-acum s-a dus sa le vorbeasca ingerilor…
    Nu pot sa cred…
    Nedreapta poate fi viata asta, cu oamenii care mai au atatea de oferit !
    Doamne cat de mult regret plecarea acestui om minunat… 😦

    O noapte linistita iti doresc Flavius…

    Apreciază

  8. Ce trist!
    Am citit și n-am putut să plec fără a-mi însemna regretul.
    E atât de rapidă, neașteptată, subită trecerea asta și totuși atât de marcantă, dificilă, inacceptabil de grea pentru cei ce rămân.

    Apreciază

  9. Pingback: Moartea 2 punct 0
  10. Da, @Ionut… nu prea invatam… insa de la un moment dat incepem sa ne obisnuim cu gindul… @Dagatha… asa e fiindca vorbim totusi de singura pierdere pe care realizam ca e ireparabila si care conteaza astfel…

    Apreciază

  11. Infiorator scenariul de final, si pe cat de infiorator pe atat de plauzibil intr-un viitor nedorit dar tot mai credibil.. In final suntem ceea ce suntem si pana in clipa cu pricina acelasi vers eminescian ne alunga teama de sfarsit , crezand continuu ca nu vom invata „a muri vreodata”.

    Apreciază

  12. Pentru mine a fost un bun prieten, omul care ”mi-a dat aripi sa scriu”. Imi spunea tot timpul: „Elena, poti!!!” De la aflarea tristei vesti, de pe data de 11 august, nu am mai reusit sa scriu nimic pe blog, sunt in continuare in stare de soc si imi este foarte greu sa accept ca nu mai este. Cei care doriti sa fiti alaturi de familia lui si vreti sa-i lasati un ultim omagiu o puteti face aici:
    http://www.legacy.com/obituaries/rosevillept/obituary.aspx?n=marius-viliam-baciu&pid=153066326&fhid=6330
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    Apreciază

  13. Si eu refuz, categoric, @Cella… Era doar un gind, o senzatie… Sau poate o posibilitate si mai sofisticata pentru cindva cind tehnologiile de acum vor fi fost de mult depasite…
    @Roxana e fara cuvinte de trist…

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s