Visul tîrziu

M-aş întoarce de mi-ar fi oasele întru-totul de albe,
de glasul nu mi-ar fi fost surghiunit de noapte.
Am slujit la curtea rostirilor fără de veghe,
scutier cu armura de muşchi argintat,
cînd pe lîngă coloanele zvelte tineri paji se îmbătau în cuvinte…

Eu peste toate fără de somn,
nectar le turnam să le fie iubirea beţie prelungă şi
peţit-am săruturi adînci în timpuri trecute,
atît cît cuvintelor le-a fost îndeajunsă menirea…

M-aş întoarce, de respiraţia nu mi-ar fi fost strivită de surda lor chemare,
fiindcă le-am rupt din poemul rostirii
visul tîrziu de frig şi de negru, mereu neterminat…

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s