Unde ni-s majoretele? Purificare

Am zărit nişte magnolii rebegite de frig şi smulse de vînt. Avuseseră impertinenţa să coloreze un petic de cer plumburiu. Pentru îngropăciunea lor a început să ningă…
Un Dan Puric ne recomanda mai ieri să nu luăm seama la întîmplările superficiale care ne împuţinează acum ci să căutăm ţara profundă… Să fim senini, adică. Da, dacă stau bine şi mă gîndesc ceva detaşare şi ceva veselie ne-ar prinde bine, dacă vrem să mai rămînem citovi la minte… Instinct de conservare, s-ar zice? Seninătatea călugărului sau hohotul clovnului? Avem libertatea alegerii în tăvăleala noastră… lascivă cu realitatea.
Realitatea unei ţări care nu mai suportă cuantificări şi grade de comparaţie pe scara grotescului, cinismului, prostiei, umilinţei. Ah da, să nu fiu înţeles greşit, nu am nimic cu Ţara ca şi concept eteric, ci cu ea ca organism care funcţionează prin combustia şi voinţa populaţiei şi „elitelor” sale alese.
Aşadar ţara care a atins apogeul degenerării sale şi în care au devenit fapt divers următoarele:
– închiderea spitalelor şi alungarea doctorilor
– părăsirea în deznădejde şi în moarte a nevoiaşilor bolnavi, pe marginea şanţului
– închiderea şcolilor, urgisirea profesorilor şi batjocorirea cărţii
– siluirea culturii
– strivirea speranţelor copiilor şi bătrînilor
– exilarea tinerilor
– uciderea în masă a cîinilor fără ajutor
– ridiculizarea dreptăţii şi… constituţionalizarea hoţiei
– purificarea prin foame şi prin selecţie naturală (a se citi: ieşirile naturale din… sistem)
Să fiu mai optimist, mai surîzător, mai creativ, să consemnez mai cu sîrg, mai des şi mai cu umor, mai cu inspiraţie, îmi spunea cineva reproşîndu-mi neimplicarea, prezenţa… diluată şi recursul la şabloanele realităţii… cotidiene.
Da, respectivul are dreptate. Sunt prea sumbru şi sunt… meteodependent şi nostalgic. Dar, parol, aş fi mai motivat şi mai vesel dacă toate astea s-ar petrece mai cu voioşie, mai cu viaţă. Şi mai am şi un defect, recunosc: nu văd de ce climaxul disoluţiei acestui stat ar avea vreun chichirez, la scara istoriei în care artizanii ei de azi se iluzionează că ar fi intrat! Apoi mi se pare fundamental tristă şi plictisitoare reforma şi modernizarea statului fără majorete!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 😉

P.S. – Azi, o muzichie căreia unii i-au găsit valenţe mediatice… pozitive. Cum altfel ar fi un requiem dacă nu dătător de speranţe? 🙂

Anunțuri

31 de gânduri despre „Unde ni-s majoretele? Purificare

  1. Pingback: Ea « lunapatrata
  2. ai perfectă dreptate Flavius și m-am deprimat/enervat citind lista aceasta lungă a plăgilor ce au fost aruncate asupra acestei națiuni.

    dar requiemul națiunii nu ar putea să fie compus de hienele astea, dacă poporul ar demonstra barem niște vână. au tăiat salariile? – pac, (vorba lui Caragiale) 100.000 de oameni în stradă! au tăiat pensiile? – pac. 200.000 de bătrâni în fața prefecturilor! au încălcat Constituția? – pac toată suflarea în piața Universității! au închis școloi și spitale? AICI nu-i de joacă… ia să facem și noi la fel cu prefecturile și cu sediile paramentarilor care le-au susținut legea… le baricadăm, ca să facem o economie, la fel ca și la spitale. dacă se făcea așa ceva pe vremea lui Iliescu, la scară națională, transversal pe toate categoriile sociale, cum ar fi explodat țara? acum de ce n-o face?

    Apreciază

  3. Intradevar Flavius, suntem niste magnolii rebegite de vant in contextul in care ,am ajuns sa fim condusi de niste oameni, carora nu le pasa ne noi si de nimic decat de propriile buzunare, niste indivizi care, indiferent de coloratura politica se perinda succesiv la putere.

    Apreciază

  4. Ar fi câteva doamne care si-au ratat vocatia de majorete; toate Monici:
    Pop, Tatoiu, Columbeanu…
    Imi cer scuze, dar imi vin in minte versurile:
    „M-ai facut din om, neom
    Monica, Monica
    Când ma piş, ma ţin de pom
    Monica, Monica…”

    Apreciază

  5. La noi nu prea există umorul pentru că suntem un popor care păşeşte încet şi asta mereu, indiferent de ce ar fi vorba. Tu vorbeşti despre „degenerarea ţării”, iar cum lucrurile merg greu şi pe această parte, avem fericirea de-a ne bucura de dramă. Într-un fel sau altul, suntem un popor de masochişti.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s