A-ţi aminti de tine. Hibernare

Lucrurile se descoperă depănînd amintirile pe care le avem despre ele. A-ţi aminti un lucru însemnează să-l vezi – abia acum – pentru prima dată(Pavese – ” Meseria de a trăi”)

Minte călătorul care pretinde că zi şi noapte se îmbată de descoperirile lui, căci, dacă hula este mai puternică, îl vei vedea vărsînd. (…) Mint aceia ce-şi plîng mortul zi şi noapte. Pentru ce l-ar plînge zi şi noapte, dacă nu-l iubeau zi şi noapte?” (Saint-Exupery – „Citadela”)

Există un cuvînt în spaniolă, bănuiesc că-l cunoaşteţi. Mă întreb dacă se mai foloseşte încă. În loc să spui a se trezi, spui recordarse, adică a-ţi aminti de tine. Mama mea obişnuia să spună: Que me recuerde a las ocho („vreau să-mi amintesc de mine la ora opt”). În fiecare dimineaţă am acest sentiment, deoarece sînt mai mult sau mai puţin inexistent. Cînd mă trezesc, de fiecare dată mi se pare că am fost trădat. Ei bine, iată-mă. Iată acelaşi joc vechi şi stupid care continuă. Trebuie să fiu cineva. Trebuie să fiu exact acel cineva. Am anumite obligaţii. Una dintre obligaţii este să trăiesc ziua pînă la capăt(Borges – „Borges despre Borges”)

Probabil, destinul nu e chiar orb. M-a trimis pe un drum unde defectele mele pot folosi la ceva… (Paler – „Viaţa ca o coridă”)

Recunosc, hibernez de ceva vreme şi mă mint, mai mult ca niciodată, că de mîine vine primăvara. Hibernez (cu tot ceea ce înseamnă asta) recitind cărţi vechi, precum cele mai de sus, şi descoperind mirat sublinierile vechi precum cele mai de sus. Am observat că, de mai mult timp, nu mai am acea relaţie tandră cu cărţile noi pe care o avem cîndva: nu mai mîngîi rîndurile cu acele sublinieri şi nu mai fac însemnări pe margine. În cărţile „vechi” pe care, iată, am început să le (re)citesc ele îmi sar însă în ochi încercînd, parcă, să-mi atragă atenţia asupra ceva, să-mi amintească ceva poate chiar despre… mine. Să fie ăsta un semn cum că am devenit peste poate de zgîrcit, de superficial, refuzîndu-mi, de la un punct, sub scuza puţinătăţii timpului, chiar şi viitoarele amintiri… livreşti? Sau nu numai?…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Anunțuri

34 de gânduri despre „A-ţi aminti de tine. Hibernare

  1. am revenit pt o precizare…nu mă alint când spun că sunt Atehnică…și nu știu cum să fac și unde trebuie să pun linkul acela de la blogul meu 🙂 – nu că ar conta, dar dacă tot exist…;)

    Apreciază

  2. Flavius dragă, nu, tu nu-ți negi amintiri viitoare. Dar, da, te scuzi. Pui un paravan (fărcut, ca la oricare dintre noi, din diverse motive). Sunt prima care pun fericirea copilului meu paravan pervers în fața unor viitoare, foarte posibile amintiri cu happy end…
    Hmmm…karma…dar ține și de o alegere. Destin … dar ține și de un curaj.
    Nimic nu e întâmplător în viață, cu excepția faptului de a nu permite întâmplarea…
    Te îmbrățișez cu drag, livresc dacă vrei 😉
    And LIKE:
    Am anumite obligaţii. Una dintre obligaţii este să trăiesc ziua pînă la capăt” (Borges – “Borges despre Borges”)… fă-o…nu respectând fiziologia respirației, nu mulțumit de sistolele și diastolele clinic sănătoase…
    Nu-ți refuza viețuirea 🙂
    Tot eu 😉

    Apreciază

  3. Cu tristete spui: „nu mai mîngîi rîndurile cu acele sublinieri şi nu mai fac însemnări pe margine.”
    Considera-te fericit pentru ca ai aceste amintiri dragi, care prin recitire-ti vor descoperi intr-o alta lumina, poate, tot ceea ce ai citit acum cativa ani!

    Sunt atatia care nu vor avea amintiri…

    Apreciază

  4. Pe vremuri, probabil cand aveam mai mult timp la dispozitie, in timp ce citeam imi treceam pe niste hartiute gandurile din acel moment , parerile mele despre intamplarile decrise, personaje, decizii, concluzii, notite pe care le plasam la diferite pagini. Acum ador sa le descopar. Si stii ce e ciudat!? Nu ma mai regasesc in acele scrieri.

    Apreciază

  5. bună dimineaţa, flavius.
    eu citesc cărţile vechi, cărţile în care regăsesc amintiri, trăiri de-ale mele ca şi cum mi-ar fi teamă să nu mă uit pe mine. cărţile noi îmi spun despre latura comercială, despre scrierea şi rescrierea pe acelaşi tipar care „merge” ori „se vinde” sau poate că nu mai ştiu eu să le aleg?
    semnul de primăvară mai întârzie puţin la noi, chiar dacă zăpezile de sâmbătă s-au topit. şi poate că atunci vei redescoperi timpul care acum pare că nu mai are răbdare…
    zile bune să ai!

    Apreciază

  6. Iată mai presus de Borges, iertată-mi fie alegerea şi presupunerea; Marele Prinţ (Antoine de Saint-Exupéry provine din aristocraţia provincială, aşa, ca un Pătraşcu de pe la noi).

    „Astfel , din turnul cel mai înalt al cetăţii, am descoperit că nici suferinţa, nici moartea, nici chiar doliul nu sînt de plîns. Căci cel dispărut, dacă memoria sa este venerată, e mai prezent şi mai puternic decît cel viu. Am înţeles teama oamenilor şi i-am plîns.
    M-a hotărît să-i vindec.”

    Antoine de Saint-Exupéry, Citadela, Rao, 1993, II, pag. 11.

    P.S. un nou Zarathustra?

    P.P.S. foarte prezent sunteţi!

    Apreciază

    1. sunt impresionată. Am tot amânat Citadela pentru că nu aveam starea…am să o citesc cu creionul în mână şi Beatles pe fundal…
      Mulţumesc mult pt stropul de frumos 🙂

      Apreciază

  7. Tocmai am auzit ceva interesant( dacă tot vorbim de cărți recitite)- omul citit nu este , neapărat, cel care știe să răspundă la toate întrebările puse de el sau de alții, este cel care, când nu știe, știe unde să caute..
    O seară frumoasă, printre cărți cu parfum de primăvară!

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s