E timpul care rupe rotunzi genunchi în aşchii

de visul se va sparge
în sunetul de clopot, cum
mîna-ntinsă timpul în fire de nisip,
mă-ndepărtez de graţii, cuvîntul e în zid
şi simt cum pumnu-mi moale uitarea o sfărîmă,
sălbatică dorinţă în sînge-ndreptăţită să treacă
mai departe stîrnind din jungle tigrul –
e timpul care rupe rotunzi genunchi
în aşchii şi ochii ce se scurg scrîşnind
în lemn statui mai goale decît chipul clepsidrei
strînse-n braţe ce umplu caldul aer cu străzi
pline de ape, cu aspre feţe arse de nebuni.

 

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s