Ceasuri. Asemeni cuvintelor şi ninsorilor

Iarna asta mi-a sosit cu gri şi cu un frig greu. Senzaţia de „toate-s vechi şi spuse”, de lehamite şi hibernare nu mai lasă loc parcă nici măcar nervilor să răzbească pînă la mine. Disting de departe nişte zurgălăi prea grăbiţi şi inoportuni parcă, grăbiţi ca şi mine nu ştiu încotro, în slalom printre zile. Inoportuni ca şi mine tocmai faţă de jaloanele acestor zile. Asemeni sînt şi cuvintele smulse tot mai greu, asemeni şi ninsorile agasante …
Zilele trecute am intrat la un ceasornicar bătrîn din oraşul vechi. L-am vizitat în timpul anilor de cîteva ori. Îmi plăcea că în preţul aşteptării pentru schimbarea unei rotiţe sau a unei baterii ale cîte unui ceas îmi povestea despre ele, îmi spunea „cît fac” şi care sînt „cele ce merită”, prinzîndu-mi slăbiciunea pentru aceste minunăţii cu ace şi cadrane… I-am dus un ceas vechi, rusesc, cu greutate sentimentală, să vadă dacă îl poate urni… Mi-a zis să i-l las pentru cîteva zile. Nu avea chef de vorbă, aşa cum îl ştiam. Atunci am realizat că toate ceasurile care-l înconjurau îmi arătau ore diferite, fără nicio noimă. Nu m-am putut stăpîni să nu îl întreb de ce. M-a privit senin, dar obosit, şi mi-a zis: „Fiecare ceas are ora lui. Fiecare ceas şi-a pornit orele măsurînd ceva al lui. Ora mea nu mai are nicio importanţă. Nu vezi cum trece timpul fără să ne bage în seamă? La ce bun atunci? La ce să le mai stric eu ceasurilor rostul?”… Încerc încă să înţeleg. Ceva îmi scapă, cum ceva mă face să-i dau dreptate, cum ceva mă face să vreau ca Poljot-ul ăla vechi să nu se mai urnească…

Nichita Stănescu
Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Servus, Blogolume!
În ce fel vă mai măsuraţi, oare, voi, dragilor şi dragelor, timpul?: Onu, Carmen, Vania, Andi, Teo, Cristi, Ulise, Camelia, Gabriela, Mircea, Ana Maria, Gina, Cristian, Geo, Angela, Athe, Nea Costache, Manole, Cella, Gabi, Daurel, Rodica, Mirela, Karla, Geanina, Evergreen, Cati, Ion, Allia, Camelia, Dan, Aurora, Călin, Carina, Cristian, Bogdan, Dan, O tipă, Madi, Mihaela, Camelia
Toate cele bune!

31 de gânduri despre „Ceasuri. Asemeni cuvintelor şi ninsorilor

  1. E grava tristetea ceasornicarului…
    Fiecare om (ceas) cu timpul sau, existente paralele intr-un spatiu-timp devenit individual, haotic, hazardat… pesismista viziune!
    Prefer sa-mi reglez ceasul dupa ora comuna… si sa cred pâna la sfarsit ca omul poate birui orice, fie si o variabila atat de incapatânata cum e cea temporala…

    Apreciază

  2. Masor timpul in clipe. Clipe si clipe. Clipe de extaz, binestare si fericire care trec mult prea repede. Clipe de cosmar, de groaza, de rau care par ca nu mai trec. Clipe in care ma pierd cu privirea in neant. Revenirea cu picioarele pe pamant regretand acele clipe pierdute. Si toate imi arata ca viata dureaza cat o clipa. Ca nu trebuie sa pierd ”timpul” numarand clipele, ci traindu-le.

    Apreciază

  3. Mă gândeam zilele trecute că dacă noi, oamenii, suntem aidoma unor uriaşe limbi grăitoare de ceasornic tras o singură dată, la primul ticăit în această lume, atunci trebuie că suntem nişte orologii defectuoase din capul locului, căci nu ştim să măsurăm decât timpul înainte, fără măcar să mai putem fi vreodată date-napoi…

    Apreciază

  4. azi, adică şi azi, dar mai ales azi am doar îngheţări şi taceri şi doar repet de dimineaţă
    nu 13, nu iarnă,
    DA NICHITA, şi mie mi frig tare…
    şi cît pustiu

    „M-am însingurat
    pentru că am simţit că tu nu mă mai iubeşti, –
    lacrima mamei mele de gheaţă era, –
    stăteam şi rânjeam şi o rugam să plângă
    dar iarnă se făcuse în munţi.
    M-am dat de mâncare lupilor
    dar lupii erau friguroşi şi bolânzi.
    Mâncaţi-mă, am strigat la ei, am strigat!
    Noi, nu, mi-au răspuns,
    noi nu mâncăm om îngheţat!”

    Apreciază

  5. Acum fredonez un vechi şlagăr, cântat de Corina Chiriac.
    „Trec anii-n şir grăbiţi,
    Nici nu vezi goana lor,
    Doar când ai ce-ai dorit,
    Fericit ai cânta tuturor
    Opriţi timpul…”

    Dar timpul tace şi trece, vorba românului.
    Putem doar conştientiza mai acut, chiar şi orele care trec. 😆

    Apreciază

  6. Ce frumos! Poate ca lucrand o viata cu „timpul exact”, batranul ceasornicar a inteles ca nu Timpul in sine este cel important, ci acel „Ceva” pe care acesta il masoara. Unic, irepetabil, individual pe care il avem de descoperit si trait fiecare dintre noi. Indiferent cat de lung sau de scurt…
    Si a propos de cuvintele smulse cu greu… de multe ori tacerea face mai mult decat o mie de cuvinte, la fel cum un ceas stricat iti ofera mult mai multa libertate decat unul ce merge la secunda…

    Clipe senine si toate cele bune!

    Apreciază

  7. Timpul trece greu si se masoara in bucati de gheata;e rece timpul si face ceasornicul sa inghete in cadran!L-as incalzi cu un colind si cu o cana de vin…dar astept sarbatorile,sa faca asta in locul lor!

    Apreciază

  8. Cred că avem, fiecare, un ceas propriu, interior, cu el ne măsurăm bucuriile, tristețile, șansele , începuturile și , de ce nu, căderile, dar și ridicările.
    Ceasul meu nu mă trădează, nu rămâne în urmă, nici înainte n-o ia.
    Îmi respectă ritmul..
    O seară frumoasă!!

    Apreciază

  9. Pingback: IntimitateDĂ; «
  10. mă întrebam dimineață, flavius, când vei posta ceva nou. te așteptam. și ne povestești despre timp tocmai astăzi, tocmai în ziua aceasta de 13 decembrie… când timpul poeziei lui nichita s-a oprit.
    nu, nu cred că este o întâmplare…
    ora mea nu mai are nicio importanță. așa cum spui.

    Apreciază

  11. Acum nu ştiu eu dacă e cel mai bun exemplu, dar citind mi-am adus aminte de acel ceas din gara poveştii lui Benjamin Button. Fiecare îşi trăieşte existenţa într-un timp anume, cu propriul tic-tac ce zace în piept.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s