Mirabila Doamnă. Tiroliene

De vreo două-trei zile am început să mă-mprietenesc cu toamna, să-i dau bineţe dimineaţa şi să-i sărut mîna cu parfum de gutuie de cîte ori ni se încrucişează paşii, drumurile, în restul zilei…  Asta după ce, recunosc, atunci cînd i-am sesizat sosirea, acum ceva vreme, am cam tratat-o cu un soi de indiferenţă urîcioasă şi nervoasă ca pe o iubită renegată dintr-un moft… Matură şi generoasă (aşa cum o cunoaştem toţi) dânsa n-a avut nimic a-mi reproşa, nu m-a pedepsit, ba dimpotrivă s-a prefăcut a fi o ingenuă uitucă jucînd magistral piesa eternei prime întîlniri – asta, desigur, după astenicele mele… avansuri.  Dar nu, să nu credeţi că ar fi vreo uşuratică din pricina asta! O nu, cum spuneam e matură şi generoasă iertătoare a ingratitudinilor mele (aşa cum, nu-i aşa?, ne place nouă bărbaţilor să ni se… ignore, tandru, vinovăţiile!). Şi cum să nu mă las fermecat şi să nu uit, prezente sau trecute remuşcări – a cîta oară? – cînd o văd cum îşi pregăteşte cu poalele de frunze-n brîu, tocitoarele, cum mîngîie ciorchinii aurii de struguri, cum face culcuş în rouă castanelor?
Şi toată emoţia asta a-nceput acum cîteva zile cînd, zgribulit de-un vînticel răzleţ, i-am dat bineţe, cum ziceam, şi i-am cerşit un pic de soare. Şi razele mierii au apărut pe nesimţite, ceea ce m-a făcut să las oraşul în urmă şi să dau o fugă pînă-n pădurea de brazi de peste drum cu gîndul de a-i căuta odăile şi busuiocul din poartă. Ei, Doamnei mele, Toamna! Le-am şi găsit şi ăsta a fost doar un pas pînă la a mă lăsa înhămat şi ridicat în corzi, scripeţi şi tiroliene, purtat în mirabile jocuri copilăreşti pe lanţuri şi punţi din scîndură de-o palmă, la înălţimi de bufniţă! Iar ăsta-i, de bună seamă, doar începutul! Mustul încă nu i se prelinge pe coapse, castanietele încă nu-i acompaniază viorile, frunzele brumării încă nu-i dezvăluie ghitările, culorile încă-i mai stau strînse-n şuviţe… Şi, pînă la urmă, ce altceva mai bun aş avea acum de făcut decît să mă-mpac cu mine şi cu lumea genunchiului zdrelit într-un flirt prelung cu ea? 😉

Această prezentare necesită JavaScript.


Servus, Blogolume!
I-am zărit, cuminţi, departe de cuvinte, aşteptîndu-şi picătura de adrenalină în buza toboganului pe: Camelia, Vania, Ion, Călin, Daurel, Gabriela, Gina, Cella, Manole, Karla, Evergreen, Angela, Cristian, Brush, Cody, Ana, Andi, Cammely, Camelia, Teo, Dumitru, Onu, Madi, Mirela, Carmen, Deea, Camelia, Mircea, Ştrumfiţa, Oana, Athe, Cati
Toate cele bune!

Anunțuri

28 de gânduri despre „Mirabila Doamnă. Tiroliene

  1. este bine ca ne bucuram de toamna anul asta…pentru ca anii dinainte a sarit vara direct in iarna…
    cat de curand o sa le povestim copiilor si nepotilor ce este o toamna…pentru ca ei nu o sa mai prinda un asemenea anotimp

    Apreciază

  2. Pingback: Lumina « M's blog
  3. Ei, Flavius! Desi eu sunt mai carcotasa cand vine vorba de toamna – nu pot sa spun ca nu-mi place dar nici nu ma omor dupa ea – citind ce ai scris tu am inceput sa am remuscari… cum sa nu-mi placa un anotimp despre care cineva a scris ceva atat de frumos…

    Apreciază

  4. Must…gust…coapse…remușcări…flirt…Ai gânduri mari cu zâna melopeelor!
    Știi, n-are rost să-mi placă foarte acum, pentru că-mi plăcea foarte când eram elevă și studentă. DAR…, daruri sunt culorile ei de chihlimbar, miere, frunze arămii și struguri care, după ce au adunat toată arșița și aroma verii, se dedau desfrâului de must și vin promis. Păi da, culori ca ale toamnei mi-au inspirat cele mai frumoase lucrări de artă. Nu pot să nu… Sunt culorile mele.
    Dar poeții…Les sanglots longs…Des violons…De l’automne…poeții… ”Şi cum să nu mă las fermecat ” ? Lasă-te!

    Apreciază

  5. mie, una, îmi place toamna. pentru că este anotimpul ce îl precede pe cel drag mie. (nu, nu îl amintesc încă flavius, promit 🙂 ) şi pentru că este, aşa cum spui şi tu o doamnă matură, generoasă, extrem de generoasă cu noi, gurmanzii culorilor şi ai cuvintelor.
    a venit peste noi cu frunze şi frig, cu neaşteptat de repezi zvonuri de alb pe piscuri, ceea ce se cam simte în valea noastră. aş fi aşteptat-o cu cerbul aurit care e mai degrabă aiurit de câţiva ani.. e vreme de ceaiuri şi de poveşti, flavius. e bine.

    Apreciază

  6. Afară-i toamnă (M. Eminescu)

    Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
    Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
    Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
    Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.

    Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
    N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
    Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
    Să stai visând la foc, de somn să picuri.

    Omagiile mele, „Ei, Doamnei mele, Toamna! ”

    Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
    Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
    În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

    De odat’aud foşnirea unei rochii,
    Un moale pas abia atins de scânduri…
    Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.

    Apreciază

  7. La Bucureşti toamna a „picat” ca toporul, brusc şi suflând un vânt geros în ceafă. Iarba era arsă deja de la căldurile toride, copacii uscaţi şi cu majoritatea frunzelor golite… Azi parcă s-a mai îmblânzit vremea, azi… 11 septembrie, o zi al cărei importanţe poate că încă nici nu o realizăm.
    Se anunţă furtună?

    Să avem o toamnă blândă. 🙂

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s