Coaja luminii

poetul hoţ de buzunare
îşi trece dintr-o mînă în alta
bucăţile de sare
se simte în el un anotimp al cîntecelor
pierdute
castelul mînjit cu clorofilă îl traversează
înlănţuindu-l
capcană amară cu taină

omul e făcut să fie coajă luminii
departe-n copacii striviţi în
sîmburi de piatră
craniile mari lustruite cu lacrimi de grîu

curînd o să vină dezgheţul
poetul încet cu paşii mărunţi şi capul ascuns
trecîndu-şi dintr-o mînă în alta bucăţile de sare
curînd va porni spre insula lui…

 

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s