Dor de maci. Împreunări

Vremuri nebune şi nemiloase cu fiecare zi care trece. Mînate cu ură de oameni. Nu sînt prea multe lucruri pe care să le mai înţeleagă. Cu atît mai puţin oamenii şi lumea lor sălbatică. Şi-a acoperit pervazul cu teancuri de cărţi să nu vadă furtuna pornită afară, să nu-i mai intre ploaia în casă… În spatele uşii a ridicat un zid de cărţi, să nu mai audă. Şi-a zidit patul în cărţi… Le îmbrăţişează şi se lasă îmbrăţişat de ele, la un îndemn… Şi îşi aduce aminte de petecul de cîmp de maci şi de „acele” împreunări…
Citeşte acum memoriile lui Pablo Neruda, „Mărturisesc că am trăit. Memorii”... Ce lume, ce vremuri, ce oameni… „Acele” nebunii, uri, vremuri de foame fără milă, lucruri, oameni pe care reuşeşte să-i înţeleagă…

„M-a surprins faptul că, ajutaţi de mîna omului sau printr-un simplu capriciu al naturii, în acel loc sălbatic creşteau numai maci. Celelalte plante se retrăseseră din acest loc întunecos. Erau maci mari şi albi ca porumbeii, roşii ca picăturile de sînge, vineţii şi negri ca văduvele uitate. Niciodată pînă atunci şi nici de atunci încoace nu am mai văzut atîţia maci la un loc. Îi priveam cu respect, cu reculegerea pe care, dintre toate florile, numai macii ţi-o inspiră. Totuşi, din cînd în cînd rupeam cîte unul, a cărui tulpină frîntă lăsa să se scurgă pe mîinile mele o sevă aspră, ce răspîndea o mireasmă sălbatică. Îi mîngîiam apoi vaporoasele lui petale de mătase şi-l puneam într-o carte. Macii erau pentru mine nişte fluturi mari, care nu învăţaseră încă să zboare…”

(Pablo Neruda – din „Arta ploii”, din „Mărturisesc că am trăit. Memorii”, Editura politică, 1982)

Apoi, găseşte o poezie… Asta, care… strigă aşa:

Pablo Neruda

degete arse

românie străveche bucureşti aurit
aşa apăreai
infernalelor şi cereştilor noastre republici
ale americii
pastorală erai şi întunecată
spini şi torturi îţi străjuiau
mizeria groaznică
în timp ce madame charmante
divaga prin saloane pe franţuzeşte
biciul cădea
pe rănile poporului tău
în timp ce literaţi eleganţi
-în revistele lor-
îl studiau pe lawrence spionul
pe heidegger sau pe „notre petit dieu”
„tout allait bien a bucarest”
petrolul
lăsa pe degete arsuri
şi-nnegrea chipul
multor români
ca să se schimbe-n mormane
de lire sterline
la new york şi londra
de aceea
era atât de elegant bucureştiul
atât de suave cucuonele
„ah quel charme monsieur!”
în timp ce foamea
dădea târcoale înălţând
furculiţa ei goală
prin mahalalele negre
şi prin trista câmpie
ah da domnilor era
întocmai ca buenos aires
ca santiago sau lima
bogota şi sao paolo
unii puţini dansau în salon
schimbând suspine între ei
clubul şi revistele literare
erau foarte europene
foamea era românească
frigul era românesc
jalea săracilor
în teascul comun era românească
şi asa mergea viaţa
din floare în floare ca şi-n continentul meu
cu închisorile pline
şi valsu-n grădini
oui madame ce lume
a fost ce ireparabilă
pierdere pentru întreaga
suflare distinsă!
cu bucureştiul s-a isprăvit
acel gust aceea linie
acel delicios amestec
de putregai şi „patiserie”!
groaznic îmi pare
eu spun
că până şi culoarea locală
pitoreştile zdrenţuitele straie
cerşetorii încolăciţi ca rădăcinile
fetele care tremurând
aşteptau noaptea
la porţile balului
toate acestea vai ce oroare au dispărut
ce ne vom face chere madame
vom scoate pe alte meleaguri
vreo revistă a negustorilor de vite
profund preocupaţi de „metaphisique”

Servus, Blogolume!

Cella îmi spune despre însingurările peştilor… De nu le-aş şti…
Dumitru vorbeşte despre momentele golirii de cuvinte… La mine nu mai sînt de mult… momente
Onu caută să explice emoţiile din… austeritate
Omul de la munte povesteşte cum a împuşcat un italian un… cal 😉
Gigi găseşte nimerit să desluşeacă cum vine treaba cu regele gol. Şi cu florile de salcîm…
Dan adună cîteva explicaţii… despre… şi cîteva măsuri anti-criză… La ce bun?, mai întreb…
Vania a recuperat ziua de joi. A renunţat la ZeList! Urmează recuperarea… pingurilor. O măsură cu… urmări 😉
Karla mă duce acasă la Monet… Ce culori, ce muzici!…
Andi mă plimbă printre întîmplări… Le pescuiesc şi eu. Din cînd în cînd… 😉
Cristi dezvăluie încă nişte… răspunsuri existenţiale… De-ale lu’ Gore! 😉
Ionuţ zice că pleacă… Cîţi mai rămînem?

Toate cele bune! Viaţa merge mai departe.

Anunțuri

34 de gânduri despre „Dor de maci. Împreunări

  1. Împreunarea asta a Cărților cu Macii mi-a amintit că fără Înțelepciune și Sensibilitate am fi tare săraci și fără de miez.
    Mulțumesc, Flavius, frumoase cuvinte ai așternut! 🙂

    Cu drag,
    Bursucel

    Apreciază

  2. Cam de mult postat articolul si raspunsurile. Dar problema este aceeasi cu mici schimbari pe ici pe colo.Mi-as dori totusi ,ca toti care raspundeti sunteti foarte tineri, sa incercati sa priviti totul ca un nou inceput. Eu m-am nascut odata cu inceperea comunismului.Si nu am fost comunista niciodata ,dar ideile comuniste vad ca le-au preluat multe tari asa zis capitaliste. Chiar si U.E. foloseste multe idei comuniste . Stiu ca aplicarea acelor idei a fost defectuoasa in comunism ,pentru ca oameni suntem cu totii si proprietatea a fost si va ramane sfanta pentru toti,indiferent de sistemul care va urma.Cred ca aceasta este problema cea mai importanta in momentul acesta . Ce sistem este cel mai bun in momentul de fata. Greu chiar foarte greu pentru toti cei care decid destinele tuturor tarilor. De aceea sa nu ne miram ca orbecaim inca si cine stie cat inca.

    Apreciază

  3. Flavius, ai observat ca, de cand viata e si mai grea, oamenii sunt mai ticalosi, mai afurisiti, mai neoameni?!
    Sa ramana lectura, arta si muzica (pentru care lucruri ai primit 5*****) singurele refugii?! Ironia este ca pe astea le aveam si inainte. Si atunci, la ce-a folosit?…La ce…of, doamne!
    Noi sa fim sanatosi! 🙂
    P.S. Un banc citit azi la Cati Lupascu:
    -Poti pune bază pe basescu?
    -Da, dar mai bine pui acid!

    Apreciază

  4. însingurările peştilor, aşa cum le ştii atât de bine- atât de mult- atât de frumos, te salută-n altă dimineaţă de viaţă trecând spre… unde-o duce vremea… (da’ nu înainte că „înainte era mai bine” 😀 )
    „cărţile, ferestre-n suflet „? ochi pe dinlăuntru… amintire de noi… „vremuri nebune şi nemiloase”? nu, noi, nu ele,suntem nebuni şi nemiloşi, sub vremi . vremilor nu le pasă nouă ar putea să ne… dar…

    Apreciază

  5. Da, Flavius, la vremuri nebune si nemiloase ne ramân cartile, muzica, natura, scrisul, cuvintele…
    pe care tu stii atât de frumos sa le transformi in ganduri 🙂
    Merci…

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s