Braşovul iese la citit. LU!

Cînd eram mai puşti mi se părea o nedreptate că un oraş ca Braşovul nu are metrou. La vremea aia, metroul din Bucureşti îmi produsese o impresie teribilă. Şi găseam că pentru a fi „perfect” ăsta era singurul lucru care-i lipsea oraşului ăstuia… de sub Tîmpa. Cum nu am avut încotro, m-am mulţumit cu tramvaiul, avea şi el destul farmec. Într-o bună zi însă, acum cîţiva ani, tramvaiul s-a desfiinţat… Regrete inutile… Şi am rămas cu autobuzele şi troleibuzele, o insuficientă consolare însă pentru orgoliul meu rănit… Şi e posibil ca, după cum merg lucrurile, peste o vreme şi astea o să dispară…
Acum aş putea avea nou motiv să-mi pară… rău, sau oricum unul care mi-a provocat amintirea asta: aflu de la Luanalecturile urbane vin şi la Braşov şi le vor lipsi atît metroul cît şi tramvaiele!… Dar cum braşovenii chiar iubesc cartea mă aştept ca, de duminică într-o săptămînă, Piaţa Sfatului să-şi ia revanşa faţă de nostalgiile mele pe şine şi să fie asemeni unei „săli” de lectură dintr-o… ireală bibliotecă în aer liber. Tind să cred că lecturile de lîngă fîntînă, de lîngă zidurile şi de sub clopotele Bisericii Negre, sau poate chiar de pe Strada Sforii vor fi cu mult mai… adevărate decît în grăbitele ore subterane ale Bucureştilor…
Pînă atunci, suntem îndemnaţi să donăm cărţi pentru a constata mai apoi că în mîinile şi sub ochii altcuiva cărţile noastre, devenite ale lor, produc aceleaşi mirabile transformări pe care – eheheee, mai ţinem minte?! – le-am simţit şi noi citindu-le. Cred că senzaţia asta e posibilă şi că ea ar putea fi stimulată într-un Braşov ce s-ar înnobila astfel imediat cu lecturile, la vedere, ale oamenilor lui care aşa ar redescoperi chiar şi însemnătatea timpului folosit cu… folos. Sunt convins că aceste Lecturi Urbane chiar nu ţin de un concurs cu… premii, de o… fanfaronadă, poate chiar nici de un hobby ci sunt o încercare care ne-ar putea reda cîte ceva din ce am pierdut pe drum în anii din urmă. Sper să iasă deoarece cred că oraşul ăsta nu a uitat să citească.
Eu unul voi fi pe acolo, cu… încă nu ştiu ce carte, iar dacă băncile din Piaţă vor fi toate ocupate o să cobor mai la vale, pe Republicii – poate pînă atunci or să reapară şi umbreluţele-mi preferate 😉 – fiindcă ştiu sigur că terasele de acolo abia aşteptă să fie ocupate de… cititori :)!

P.S – Am rumegat asupra felului în care Cristian îi salută pe cei din… preajmă pentru a-i arăta lumii (în semn de preţuire de cele mai multe ori) şi pentru a le da de veste şi de trecerea pe la… geamul lor. Cred că un semn de viaţă contează şi e suficient cînd nu ai vreme sau cînd nu-ţi vine să spui altceva. Aşa că de azi o să „strig” şi eu aici, în josul fiecărui text: SERVUS, BLOGOLUME! şi o să încep cu cîţiva dintre bloggerii braşovenii care, iată, fac în aşa fel încît lucrurile să se întîmple pe aici, real!:

Luana vorbeşte despre un soi de drum de la duşmănie spre înţelepciune.
Ionuţ
spune că… twittereala are sens numai atunci cînd… chiar comunici. 😉
De la Ionuţu aflu, cu mirare, de existenţa unui… „Prejmer Circuit” WoW! 😉
Eftimie
ţine musai să-şi adune (in)amicii pe aceeaşi plantaţie (e normal, aşa sunt mai uşor de controlat!)

Anunțuri

9 gânduri despre „Braşovul iese la citit. LU!

  1. Invitam pe toti cei care impartasesc durerea poporului polonez pentru moartea lui Lech Kaczynski si a celorlalti oficiali polonezi disparuti in ciudata tragedie aviatica de la Smolensk sa aprinda o lumanare in fata ambasadei Poloniei(Aleea Alexandru nr. 23, sector 1) astazi la ora 19.00 si in zilele ce vor urma. (Noii Golani)
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/presedintele-poloniei-a-murit-avionul-in-care-se-afla-s-a-prabusit-891882.html

    Apreciază

  2. Sambata dinaintea Floriilor ne-am petrecut-o in Brasov. Nu mai trecusem pe acolo de ceva vreme (cred ca vreo 15 ani) si imi era dor. Am vizitat toate turnurile si bisericile importante, ne-am plimbat prin centrul vechi, am hranit porumbeii cat pentru 20 de ani (6 pachetele de seminte am cumparat – copilul a fost extaziat), am urcat pe Tampa, am zabovit ceva mai mult la Poarta Ecaterina (de tiza mea – trebuia imortalizat momentul), am vazut un film 7D, si am servit masa la o terasa din Piata Sfatului, a fost o zi de vis. A, si era sa uit, am cheltuit o groaza de bani in targul Anticarilor – am plecat cu o punga de medalii si bani vechi – copilul e colectionar iar vanzatorii vazandu-l atat de pasionat i-au facut reduceri si de 50-60 %. Aveti un oras extraordinar! Cu sau fara metrou, cu sau fara tramvaie…

    Apreciază

  3. Ce fain…asta cu Servus mi-a placut…
    Intr-un spirirt ciudat de solidaritate o sa iau si eu o carte si o s-o daruiesc cuiva…sau mai bine o recitesc eu si apoi…mai vedem!
    Daca as fi la Azuga as avea cui…aici nu citeste nimeni in romaneste…
    Gand bun si…vreme frumoasa!

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s