În gondole, toamna…

precum mă las pătruns de umezi linişti,
din timpuri igrasia împleteşte ziduri,
la fel se stăpînesc să cînte pe luciu-ochi de apă,
lebedele negre…

pornim din punctul ce ni s-a deschis
pierzînd pe rînd veşmintele de început,
e dreapta ce ne leagă, desprinsă peste prag,
tu ridicînd, străină, iederi,
eu
înc-ascuns în frunzele de vară,
primind pe pieptul ars de brume,
ca pasul moale vîntul să-l dezmierde,
pornind surîs,
uitînd să se întoarcă…

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s