Cuvintele au fost mereu ale lui

Mîine se fac 26 de ani de cînd nu a mai vrut să se lase ros de viermi – ca noi toţi, ceilalţi – şi s-a schimbat în Cuvînt. Nichita Stănescu. De fapt, el a fost mereu doar Cuvînt, a scris cu el însuşi toată viaţa-i pămînteană şi de atunci încoace, cred, reuşeşte în fiecare zi să scrie cu noi ăştialalţi rămaşi să facem la infinit mărturia sufletului şi cuvîntului lui. Nichita a numit asta „Hemografie”. Adică: “… ştiinţa pe care eu am creat-o este atît de subtilă, încît uneori se confundă cu firescul. Ea se numeşte hemografia, adică scrierea cu tine însuţi. (…) Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinlăuntul sufletului tău mai întîi ca să poţi la urmă să scrii pe dinafară sufletele altora.”
Nichita este. Nu are cum să fie altfel. Este cel mai viu dintre poeţi, dacă nu cumva şi dintre noi. Spunea: „Am sentimentul că mă nasc cu fiecare cuvînt pe care-l rostesc”. Cred că fiecare cuvînt pe care noi îl rostim şi îl scriem îl naşte de fapt pe EL în fiecare clipă. Tot el zicea: „Mă ocup cu cuvîntul de o viaţă. Mă ocup cu însuşi făptura lui Dumnezeu”.

Nichita - Ars Poetica
Nichita – Ars Poetica

L-am cunoscut şi, bineînţeles, nu l-am cunoscut, poate doar l-am căutat… Astăzi, doar la o căutare poţi găsi 115.000 de… găsiri cu Nichita. Pe… Google. I-am întîlnit şi două bloguri, aici şi aici şi or mai fi, i-a făcut cineva şi o enciclopedie virtuală, ba l-am descoperit şi pe Facebook de unde am şi „furat” de altfel pagina semnată de el… Scriu acum despre Nichita fiindcă astăzi şi mîine (ştiu, mult prea puţin!) îi voi lăsa, din nou, toate cuvintele (mele) în grijă şi am să tac. De fapt… greşesc. Cuvintele au fost mereu aşa, ale lui şi la EL. Eu, noi, i le-am împrumutat doar, uneori… şi rareori le-am meritat, rareori le-am vorbit sau le-am scris. Mai mult am murmurat sau am amestecat sunete, am făcut zgomot… Cuvintele sunt EL.

„Îngerul se uită posomorît la mine:
– Eu aş fi vrut să fac din tine un om, iar nu un înger. De ce mă dezamăgeşti?
Trece în fugă un copil şi se opreşte brusc. Se uită lung la noi şi ne spune:
– Mă, voi nu vreţi un măr, că mie nu-mi mai este foame de el!”

Nichita Stănescu – Hemografia
(din „Fiziologia poeziei” – ediţie îngrijită de Alexandru Condeescu cu acordul autorului. Editura Eminescu, 1990)

Anunțuri

16 gânduri despre „Cuvintele au fost mereu ale lui

  1. Poate un lucru mai putin cunoscut pe care mi l-au povestit parintii mei.
    Nu cu mult inainte ca NIchita Stanescu sa moara, la Timisoara s-a organizat o mare serata la Teatrul National din Timisoara in care diversi oameni de cultura nu incetau sa-l elogieze pe Nichita Stanescu, prezent si el pe aceeasi scena. La un moment dat, Nichita se ridica, merge la microfon si spune:
    „Am impresia ca asist la propriul meu prohod”.

    Apreciază

  2. ii privesc cu atata invidie frateasca pe cei care l-au cunoscut pe nichita,

    cunosteam inregistrarea,
    dar este asa placut sa dai pe un blog de o asa inregistrare, este foarte emotionant…

    eu nu l.am cunoscut(nici nu aveam cum, in ’83 nu existam nici ca idee ori ca schita) dar am impresia ca mi.a vorbit
    si cateodata mi.e dor de el ca de un tata

    mersi fain pentru moment, flavius,
    si daca esti interesat, in caz ca nu ai si alte inregistrari cu nichita, eu ti le pot da bucuros
    te salut, marius.

    Apreciază

  3. Atâta să nu uitaţi:
    că el a fost un om viu,
    viu,
    pipăibil cu mâna.

    Atâta să nu uitaţi
    că el a băut cu gura lui, –
    că avea piele
    îmbrăcată în ştofă.

    Atât să nu uitaţi, –
    că ar fi putut să stea
    la masă cu noi,
    la masa cinei celei de taină

    Atât să uitaţi! Numai atât, –
    că El a trăit,
    înaintea noastră…
    Numai atât,
    în genunchi vă rog, să uitaţi!

    (Nichita Stănescu – Eminescu)
    Dar parca si-a scris siesi, nu?

    Am si eu o fotocopia acestui manuscrisului acestei poezii. O sa ti-o trimit.

    Ma uit la ce am scris pana aici si mi se pare un sacrilegiu, parca ar fi luat toate cuvintele cu el, Nichita, si eu l-am dezgropat sa i le iau si sa le azvarl ca pe bulgari de pamant. Nu pot sa scriu despre Nichita, da, Flavius, ai dreptate, toate cuvintele au fost mereu ale lui…

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s