Ultima poezie. De vara asta


Nu, n-am băgat de seamă ulciorul de apă rezemat în prag…
Mi-l lăsasei cumva să-mi aline străzile bătătorite şi arse?
Nici unghiul clar de soare cald
ascuns toată vara sub înfierbîntata-ţi vioară…

Nu am simţit cum tălpile-mi curg prin canale
crezîndu-mi genunchiul un murg ce aleargă-n trifoi, prin răcoare
Nici păpădia suflată de tine spre cer, nu, n-am văzut-o cum măsura lumina
Şuvoiul gîndurilor de scrum mi se părea încăpător cît lumea…

N-am cîntărit de rouă surîsu-ţi în nicio dimineaţă
M-am tot mirat de praful de pe tîmple…
Nici muntelului nu i-am astupat izvoarele în joacă
şi ţi-am minţit privirea cu stele căzătoare pictate pe… tavan

Nu am purtat pe umeri decît închipuirea parfumului de tei
Eram convins că ceasurile verii-mi sunt sclave credincioase
Nici luna n-am cules-o cît leneşă şi coaptă flirta cu zarzării pe-o creangă…

Şi-acum, cînd vezi că din nisip şi mare n-a rămas decît
a verii lacrimă de sare, tu nu ridici privirea,
zîmbeşti muşcînd din măr, amar:

Ei… nu-i nimic, nu ai băgat de seamă…
păstrează-n prag ulciorul, pîn’… la vară!

(29 august 2009)

Anunțuri

6 gânduri despre „Ultima poezie. De vara asta

  1. Eva muşcă amar din măr, căci ea îl îmbie pe Adam, eul liric, aşa-i? E vorbirea lui, pare-mi-se… Dar poemul tău face din Eva nu marea ispititoare, ci salvatoarea, omniprezenta, atotputernica prin atotiubire. Răscolitoare versuri, răscolitoare atmosferă, Flavius.

    Genunchiul ce devine murg, păpădia suflată spre cer pentru a măsura lumina, ulciorul care e doar rezemat de prag, iar bărbatul îl chiar nesocoteşte… deşi e menit să-i aline drumurile bătătorite şi arse… toate sunt un semn pentru dăruirea femeii. Sunt felul în care ea îl învăluie şi îl slăveşte pe bărbat.

    Mulţumesc pentru frumuseţe. Pentru mierea poeziei tale şi pentru lumina din miere.

    Apreciază

  2. Eva muşcă amar din măr, căci ea îl îmbie pe Adam, eul liric, aşa-i? E vorbirea lui, pare-mi-se… Dar poemul tău face din Eva nu marea ispititoare, ci salvatoarea, omniprezenta, atotputernica prin atotiubire. Răscolitoare versuri, răscolitoare atmosferă, Flavius.

    Genunchiul ce devine murg, păpădia suflată spre cer pentru a măsura lumina, ulciorul care e doar rezemat de prag, iar bărbatul îl chiar nesocoteşte… deşi e menit să-i aline drumurile bătătorite şi arse… toate sunt un semn pentru dăruirea femeii. Sunt felul în care ea îl învăluie şi îl slăveşte pe bărbat.

    Mulţumesc pentru frumuseţe. Pentru mierea poeziei tale şi pentru lumina din miere.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s