Timp de răzgîndire

Lamura de piatră îmi sfîşiase pielea,
rîdeau din bărcile lor lungi de os şi de unghie,
ciungii şi şchiopii…
Trecusem prin ciobul de sticlă lăsat ca semn
la gurile rîului, doar oasele lor,
lamuri de mesteacăn mai subţiau aerul îngheţat…
Fiindu-mi fiinţa închisă în mine ca-n fructul
de lemn, scăpasem arcul din mîini,
pe genunchiul zdrobit şi curgător,
de aici începînd timpul de întoarcere
şi privirea de lut din malul clepsidrei cu apă
de prea multă vreme neîntoarsă,
fiindu-mi de prea multă vreme ruptă
din subţirele suflet…

Anunțuri

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s