Strada sforii

am să trag cu arcul un ac
prin strada sforii
ochind cu el cristalinul timpului

o sa ţintesc apoi poarta de la capătul străzii
şi, dincolo de ea, săgetat în nisip, sîngerînd
va tăcea, străpuns, genunchiul lumii

o să mă desfăşor subţire ca un mosor de sfoară
iar strada mă va sorbi din îngustele fante
ale ochiului, timpanului, meniscului

ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat
pe strada sforii


(1 august 2009)
Anunțuri

Un gând despre „Strada sforii

  1. Minunat, Flavius. Minunată imaginea aceasta poetică – pe strada Sforii, cea care în sine este un simbol al muchiei pe care merg toate lucrurile, toate sufletele, toate timpurile din marele Timp…

    Să tragi cu arcul pe strada Sforii ca şi cum tu însuţi devii săgeata şi săgeata, tocmai pentru a putea străpunge centrul devine una cu strada, calea… Splendide şi versurile „o să mă desfăşor subţire ca un mosor de sfoară
    iar strada mă va sorbi din îngustele fante
    ale ochiului, timpanului, meniscului

    ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat
    pe strada sforii”

    Suntem pe cale, dar suntem deja calea. Pentru că singura călătorie reală este înăuntrul nostru, suntem noi înşine, în devenirea de fiecare clipă.

    Şi, cum spune atât de frumos finalul poemului tău… înainte şi dincolo de toate este eternitatea.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s