Cu Steinhardt, ieşind din celula unei zile mirabile

La semnul dat de Paul, într-o notiţă lăsată Galei, ne-am dat seama ce zi… mirabilă e azi. În 12 iulie (29 iulie, pe stil vechi) s-a născut şi părintele Nicolae Steinhardt (1919-1989). Prilej în plus de exerciţii de memorie şi recunoştinţă – pentru cei care nu consideră aceste gesturi, desuete, erudite excesiv şi fals, ori altfel…  Noica, Steinhardt, Nedelciu, într-o singură zi. Cred că nu sunt singurul pe care „Jurnalul fericirii” l-a transformat, modelat sau marcat măcar, într-un fel sau altul. Iar cine a citit această carte şi a aflat şi despre viaţa „Monahului de la Rohia”, sau Părintele Nicolae, va înţelege ca, din cînd în cînd, fie şi doar la nişte ingrate date fixe, calendaristic, să se oprească şi să caute, poate, „Ispita lecturii”, să deprindă „Cartea împărtăşirii”, „Monologul polifonic” sau chiar… „Drumul către Isihie”! Cu un alt prilej, nu de mult, tot în nişte zile de ploaie ale acestei veri, găsisem şi o apropiere între Sartre şi Steinhardt, aici.

„În mica celulă de la Zarcă, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi) şi ies cu ochii deschiş; am intrat răsfăţat, răzgîiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscînd fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pîine cît de mică; ies admir]nd mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi. Mulţumesc sincer, făgăduiesc serios… Dar cîţi n-au mulţumit şi n-au făgăduit? Gîndul acesta mă nu mă clatină totuşi pentru că experienţa celorlalţi nu ne e transmisibilă. Aşa încît buna mea dispoziţie rămîne, doar tulburată de o oarecare agitaţie. Umblu fără a mă opri prin micuţa celulă. Perspectiva liberării mă furnică, dar mă cuprinde apoi şi presimţirea că mă voi întoarce în închisoare – şi parcă mi-o doresc. Poate că aici trebuia să rămânem cu toţii, poate că era mai uşor, mai bine.”

Şi în alt loc:

„Cred aşa: că dacă din închisoare pleci şi de pe urma suferinţei te alegi cu dorinţe de răzbunare şi cu sentimente de acreală, închisoarea şi suferinţele au fost de haram. Iar dacă rezultatul e un complex de linişte şi înţelegere şi de scîrbă faţă de orice silnicie şi şmecherie, înseamnă că suferinţele şi închisoarea au fost spre folos şi ţin de căile nepătrunse pe care-i place Domnului a umbla.Puterea de a iubi, la ieşirea din închisoare, trebuie să fi crescut în proporţii de necrezut. Balzac: dragostea care nu creşte zi de zi este o palmă netrebnică. Desigur că n-am suferit încă de ajuns pentru ca să am acele îngăduitoare maniere şi acea tandreţă neclintită pe care le obţinem numai după crunte înşelătorii şi reiterate călcări în picioare. De şmecheri şi canalii distanţarea se realizează prin nepăsare şi refuzul de a-i întîlni pe terenul lor. Întocmească, de vor, proces-verbal de carenţă. Duelul presupune oarecare egalitate.”(1964)

Nicolae Steinhardt – „Jurnalul Fericirii”

Anunțuri

13 gânduri despre „Cu Steinhardt, ieşind din celula unei zile mirabile

  1. Seara Bună!
    Da, @Paul… tocmai aşa, mai ales dacă există un Dumnezeu… 🙂 şi o „calamitate originară” (pagina 232)
    Bună Gala @ cuvintele sunt aşa de vii uneori şi atît de triste cînd nu sunt descoperite….
    @Gabi, mulţumesc… Recunoştinţa ne este la îndemînă, să nu mai fim… egoişti. 🙂
    Cele bune!
    Plecăciune lui Steinhardt, @Cella, plecăciune lui…
    Da, @Lollitta… pacea aceea ne-a adunat în aceste rînduri…
    @Gina… chilia lui nu am vazut-o… doar cabanuţa lui Noica… Dar cred ca au un ceva… la fel.
    Toate cele bune!

    Apreciază

  2. cu placere Gala 🙂
    multumesc Flavius 🙂 ai postat in sufletul meu farame de fercire. nici habar nu avem de ce, dar ii facem pe oameni fericiti doar cu ajutorul cuvintelor 🙂

    Apreciază

  3. I-am vizitat chilia . La manastirea Rohia.
    Peisajul este superb. Intrarea se face pe o cararuie care scoate sufletul din om., dar la capatul ei, te simtzi in imparatzia llinishtii.
    „Prin cuvinte, oamenii ishi comunica idei, sentimente, informatzii. Si acel extaz in fatza binelui, frumosului, adevarului , care nu-tzi ingaduie sa taci”.
    N. Steinhardt

    Apreciază

  4. doar ultima parte, traducere stangace la prima mana. stiu ca Gala ar vrea sa o vada 🙂

    Imi voi adapa caii
    Voi canta strofa pana la sfarsit
    Voi ramane pe marginea prapastiei macar un minut

    Am ajuns la timp – lui dumnezeu nu ii pasa daca intarzii in musaferie
    Si atunci de ce canta ingerii cu voci atat de rele?
    Sau poate e doar clopotelul care s-a spart de atata bocet
    Sau sunt doar eu, cel care striga la cai sa nu care atat de repede sania?

    Mai incet, mai incet caii mei
    Va implor nu mai zburati in galop
    Dar caii mei sunt atat de pretentiosi
    Daca nu reusesc sa traiesc cel putin sa termin piesa!

    Imi voi adapa caii
    Voi canta strofa pana la sfarsit
    Voi ramane pe marginea prapastiei macar un minut

    si Steinhardt aici. in suflet.

    Apreciază

  5. tot in jurnal:
    ” Condamnatii isi vor crea singuri infernul. Asa a si fost. De pe urma oamenilor supusi conditiilor unei “camere de executare a pedepsei” am suferit nespus mai mult decat din pricina caraliilor de pe coridoare.

    Sefii de camera constiinciosi, regulamentari si tematori, camarazii maniaci ai curateniei (Ce faci dom’le! Ai pus mana pe gamela dupa ce te-ai scarpinat la cur. Nu-ti dai seama ca ti-ai suflat mucii peste patul meu?) au fost aducatorii la indeplinire ai planului bazat pe ideea, justa, ca temnita grea este lucru de nimic, fleac si floare la ureche pe langa ospiciul de nebuni.

    Povestind pretutindeni „Huis Clos” al lui Sartre nadajduiam sa contribui la dezvaluirea secretului acestuia si astfel sa-i anihilez efectele. Eram ascultat cu atentie (camera de hotel, care in piesa reprezinta iadul, evoca prea exact conditiile vietii de puscarie pentru a nu starni imediat interesul)”

    ca tot am vorbit amandoi de Sartre si de infernul sunt ceilalti din „Cu usile inchise” cu ceva timp in urma

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s