În aşteptarea ploilor şi furtunii de duminică. Despre infern şi ocări

„Nu-i nevoie de flăcări şi smoală. Infernul sunt ceilalţi”, aşa a rămas, după Sartre… „Cu uşile închise” s-a jucat la Braşov anul trecut parcă, în primăvară. Dar parcă jucăm piesa asta în fiecare zi, ne otrăvim în fiecare zi prin simplele noastre vecinătăţi în care nu ne putem abţine să nu ascundem şi altfel de gînduri şi interese. Dar Sartre altceva a vrut să ne spună. Şi am găst şi copiat mai jos expunerea lui…
Şi… şi mai jos, într-o deplină legătură, o pagină memorabilă din „Jurnalul fericirii” lui Steinhardt despre ocările şi lătrăturile noastre. Cîţi dintre noi realizăm că ele chiar sunt păcate capitale? Cîţi dintre noi nu lătrăm în fiecare zi chiar şi la cei dragi, fără să ne dăm seama că, de fapt, fără ei nu existăm?

Gînduri de duminică, în aşteptarea furtunii şi ploii torenţiale care se anunţă din nord… Ce duminică toridă! Ce întîmplare să stea sub steaua zilei ăsteia de 21 iunie şi Sartre, existenţialistul, şi Steinhardt, călugărul evreu care, şi-a făcut din închisoare altar! Cu ce folos? Doar al unor texte?…

„Când scrii o piesă, există întotdeauna motive ocazionale şi preocupări profunde. Motivul ocazional a fost, atunci când am scris “Cu uşile închise”, în 1943, începutul lui 1944, pentru că aveam trei prieteni şi voiam ca ei să joace într-un spectacol, pe un text al meu, fără ca vreunul să fie avantajat (n.n. unul dintre ei era Albert Camus). Voiam, aşadar, ca ei să rămână împreună, tot timpul, pe scenă. Pentru că, m-am gândit eu, dacă unul dintre ei iese, va părea, în acel moment, că ceilalţi au un rol mai important. Voiam deci să îi ţin împreună. Şi mi-am spus: cum pot ţine împreună trei persoane fără ca vreuna să iasă vreodată? Să le ţin pe scenă până la final, ca pentru totdeauna? Atunci mi-a venit ideea de a le plasa în infern şi de a-l face pe fiecare, pe rând, călăul celorlalte două. Acesta este motivul ocazional. (…)
Însă, mă preocupau la acea vreme, teme mai generoase şi am dorit să exprim în piesă mai mult decât îmi oferea situaţia despre care v-am vorbit. Am vrut să spun: infernul este în ceilalţi. Dar expresia infernul este în ceilalţi a fost întotdeauna greşit înţeleasă. S-a crezut că am vrut să spun cu asta că raporturile noastre cu ceilalţi sunt întotdeauna otrăvite, că sunt mereu raporturi infernale. Dar, de fapt, altceva am vrut. Am vrut să spun că dacă relaţiile noastre cu ceilalţi sunt strâmbe, viciate, atunci ceilalţi nu pot însemna decât infernul.
De ce? Pentru că ceilalţi sunt, în fond, ceea ce este mai important în noi înşine pentru propria noastră cunoaştere de sine. Când ne gândim la noi, când încercăm să ne cunoaştem, folosim de fapt informaţiile pe care le au deja ceilalţi despre noi. Orice aş crede despre mine, întotdeauna părerea celuilalt e acolo. Şi deci, de fapt, sunt în infern. Există mulţi oameni pe lume care sunt în infern pentru că depind prea mult de judecata celorlalţi. Iar asta arată clar importanţa capitală pe care o au toţi ceilalţi pentru fiecare dintre noi.(Jean-Paul Sartre despre “Cu uşile închise”)

„…cred că păcatul supărării şi al enervării este mult mai grav – decît păcatul trupesc n.n- Insul  care, într-un magazin, în autobuz sau în tramvai, ori la birou ori la o coadă se enervează şi se răsteşte, insultă şi-şi iese din fire, nu numai că se dă urît în spectacol, dar se şi rupe cu totul de Dumnezeu. Cred că în toate bordelurile Parisului, Hamburgului şi Singaporelui, ba în toate localurile de pierzanie ale tuturor porturilor şi metropolelor lumii, în ocnele Guyannei, în temniţele de la Sing-Sing şi Dartmoor, păcatele săvîrşite nu strigă mai disonant şi mai jalnic la cer decît icnirile, certurile din senin şi insultele gratuite proferate, cu o ură vitriolată, de arţăgoşi şi îmbufnaţi. (Crimele, furturile, depravările au o oarecare legătură cu nedreptăţile şi complicaţiile lumii, harţa însă nu.)
Supărările acestea – pe care nici nu le luăm în seamă, deşi dacă ne ciocnim de ele ne ustură ca un corosiv – nu sunt de fapt simple supărări, ci dezvăluiri ale unei stări sufleteşti de neîmpăcată opoziţie cu lumea creată de Dumnezeu; ale unei îndărătnice şi imense îndepărtări de la recunoaşterea deşertăciunii celor lumeşti. Dintr-odată cel din urmă fleac ia proporţii şi prinde vîlvătăi şi pune în cumpănă toată măreţia facerii şi toată bucuria de a trăi. Omul e ancorat în diabolism, prins în nisipul mişcător al mîniei gratuite. Vicleanul, aici, cu adevărat îşi merită numele, cîştigă sută la sută şi fără nici un efort.
Dar vorbele! Vorbele acelea la nivel de muşcătură de cîine ce se repede pe furiş, la nivel de lătrături schelăcăite şi colţii arătaţi de dincolo de gard; care desigur nu stau în corelaţie cu involuntara îmbrîncire sau cotul atins în treacăt, ci sunt însuşi vărsătura satanei. Tocmai contrariul supărăciosului îl prezintă Sf. Apostol Iacov (3,23) drept pildă de urmat: „Pentru că toţi greşim în multe chipuri şi dacă nu greşeşte cineva în cuvînt acela este bărbat desăvîrşit, în stare să se înfrîneze în întregime”. De grele păcate avem prilej a ne înfiora, pentru mine nici unul nu-mi pare mai străin de afirmaţia că împărăţia mea nu este din lumea aceasta, decît turbarea verbală a nervosului din autobuz. Soluţia descărcării prin insulte în autobuz e meschină şi e şi laşă pentru că-i fără risc.
Dacă un om, cu adevărat, nu crede în Dumnezeu, e mai bine să meargă pînă la capătul convingerii lui, ca Ivan Karamazov, şi să-şi omoarte tatăl, direct sau printr-un Smerdiakov. (…) E mai cinstit. Şi-mi vine a crede – întemeiat pe Luca 16 – că Dumnezeu se va uita cu mai puţină mirare la un apostat, un ucigaş sau un hoţ decît la cel care-l trădează în obscuritatea sudălmilor şi ocărilor împroşcate într-o aglomeraţie.” (Nicolae Steinhardt, 1965, în „Jurnalul fericirii”)

Anunțuri

6 gânduri despre „În aşteptarea ploilor şi furtunii de duminică. Despre infern şi ocări

  1. Seara buna…
    Da @Vania… e loc de sarbatoare!
    Cele bune @Anamaria… Multumesc. Stiu ca va fi bine!
    Bună @Gala… Vorbele sunt atât de vii cîteodată…
    Bun găsit @Laly… Şi totuşi cred că sunt şi destui oameni care ştiu să trăiască departe de infern. Şi nu că le-ar fi viaţa uşoară şi nici că ar crede în Dumnezeu…
    Mulţumesc @Manole… am citit şi am găsit.

    Toate cele bune

    Apreciază

  2. nu e nevoie sa scriu ca este blogul pe care il citesc nu doar cu placere, dar si din nevo(ir)e;
    indva, incercind sa demonstrez ca (nu) sunt absurda, imi inghiteam cuvintele lui Garcin;
    in aceasta seara, luand in mana cartea, am dat peste fraza/replica lui Ines:
    ‘on meurt toujours trop tard – ou trop tot. Et Cependant la vie est la, terminee;…Tu n’es rien d’autre que ta vie.’ [am scris direct, fara accente, scuze! 😦 ]

    Despre Steinhardt, nu ma incumet sa scriu nimic;
    da, imi amintesc ceva citit curind scris de Buzura:

    ‘Curajul contine si o doza de inconstienta si de hazard. Demn cu adevarat am incercat sa devin mai tirziu si, de multe ori, am avut convingerea ca am reusit’

    ‘Si de-as sti, lume ca mor, nu ti-as cere ajutor’ (Cintec popular)

    ––––––
    scuze Flavius, dar mi-a fost greu sa ma abtin de data asta; acum, chiar am nevoie de o pauza sa ma intremez si nu numai….
    cele bune, cum spui de obicei si sa te regasesc cu bine.

    Apreciază

  3. ce frumos i-ai alaturat in contradictia lor
    infernul sunt eu / infernul sunt ceilati; evident ca sunt de partea lui Steinhardt facem atat de mult rau cu o vorba incat asa ne aratam flacarile din interiorul nostru capabile sa arda si cea mai pura inima
    ps si la mine era sartre ieri 🙂

    Apreciază

  4. De ce regasesc aproape peste tot ideea ca daca nu crezi in Dumnezeu, esti capabil de crime?

    Nu-i nevoie de flacari sau de smoala atata timp cat nu suntem singuri pe pamant. Nu? E nevoie de minim 3 pentru a intretine infernul.

    Dar harta, nervii si ocara sunt in noi. Lasat singur pe pamant, omul se va debarasa de crime, neavand ce sa omoare. Nu va preacurvi, neavand cu cine. Dar harta? Nervii? Ocara?

    Infernul e in noi. Si dam vina pe ceilalti pentru ca ii avem.

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s