Nichita Stănescu: „Să nu puneţi niciodată mîna pe poet”

Astăzi, Nichita Stănescu ar fi împlinit 76 de ani… O vîrstă deplină de creaţie şi lauri pentru un poet viu. Un alt prag al nemuririi pentru Nichita, cel plecat într-un 13 decembrie 1983. Astăzi, ca în fiecare an în preajma acestor date mă întreb doar: cum ar fi arătat „pămîntul numit România” la umbra pasului Său, cum ne-am fi simţit ca „locuitori ai limbii române”, avîndu-l vecin, cum şi cîte din cele ce se întîmplă zi de zi s-ar mai fi întîmplat cu Nichita aici?…

Nichita Stănescu:

Poetul ca şi soldatul

Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
şi pulbere.

El ridică în cleştii circumvoluţiunilor lui
sentimentele furnicii
şi le apropie, le apropie de ochi
pînă cînd le face una cu propriul său ochi.

El îşi pune urechia pe burta cîinelui flămând
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
pînă cînd nasul lui şi botul cîinelui
sunt totuna.

Pe căldurile groaznice
el îşi face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare

Să nu-l credeţi pe poet cînd plînge
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de lacrimi
El plînge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca şi timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevărat

Feriţii-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încît şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis

Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mîna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mîna pe poet!

…Decât numai atunci cînd mîna voastră
este subţire ca raza
Şi numai aşa mîna voastră, ar putea
să treacă prin el

Altfel ea nu va trece prin el,
şi degetele voastre vor rămîne pe el,
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decât voi.
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi o da,
că într-adevăr el are mai multe degete…

Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mîna pe poet.

…Şi nici nu merită să puneţi mîna pe el.
Poetul e ca şi soldatul
nu are viaţă personală.

(din „Belgradul în cinci prieteni” – 1972)

Şi fiindcă „Muzica e un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare„, după cum spunea tot El, Poetul, şi fiindcă aici şi acum nu mai este loc de alte cuvinte în plus şi fiindcă oricine poate găsi… aproximativ 543.000 de răspunsuri, pe… Google, despre Nichita, cred că teribilul David Garrett e cel mai nimerit să încheie acest gînd de 31 Martie:

Anunțuri

27 de gânduri despre „Nichita Stănescu: „Să nu puneţi niciodată mîna pe poet”

  1. ,,Mai lasă-mă un minut.
    Mai lasă-mă o secundă.
    Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
    Mai lasă-mă o briză, o undă.

    Mai lasă-mă un anotimp, un an, un tim,,

    Si noi i-am rapit timpul…

    Apreciază

  2. Bună @Liliana
    Am fost tentat să aleg şi eu aceeaşi poezie a lui Nichita 🙂 Mulţumesc, la rîndu-mi pentru gîndurile tale. În privinţa popasului meu în poezie, el este unul vechi şi am scris, de mai multe ori, aici în acest genunchi al lumii despre asta. Despre Nichita am mai scris la fel…Iar în pagina „în apa tăcerii” din acest blog vei desluşi şi mai multe… 🙂 Numai bine!
    Mulţumesc @Teo…
    Cred că oricare ar fi ele, cuvintele despre Poet nu pot fi banale. Bun venit!
    @Ion, eşti printre privilegiaţii care l-au cunoscut pe poet… Asta trebuie împărtăşit…
    Într-adevăr @Gabriela, putem vorbi de un erou!
    @Manon… uneori cred că poezia locuieşte în oameni fără să cerceteze bine… „locul” 🙂
    Chiar fain poemul oferit de tine @Vania!
    Toţi suntem îndrăgostiţi pe aici @Mihaela 🙂
    @Cella măcar de veghea noastră nu ar fi o dată, de două ori pe an!
    Da, @Anamaria, Padrino, Tavi, Cristi, Gina, Oceania, Gala, Mihaela… cred că restul e tăcere şi că întîlnirile noastre poetice ţin în primul rînd de necuvinte…
    Vă mulţumesc
    Toate cele bune!

    Apreciază

  3. OOO, Flavius!
    Sunt din ce în ce mai uimită, descoperindu-te, descoperind ce te emoţionează, ce îţi place şi faptul că vrei să împărtăşeşti cu noi – Mulţumim! – lucrurile astea minunate. Îl iubesc pe Nichita, ca şi pe Emin, dar nu am pretenţia că îl înţeleg pe deplin. (Pentru asta îl invidiez, fără răutate, pe Il Padrino!) Dar cred că nici nu trebuie, inefabilul, abia-ghicitul, nedesluşitul sunt ale Poeziei. Aş putea strica, „strivi corola de minuni” ce se naşte în sufletul meu cand citesc Poezia lui Nichita. Aşa că le las cum sunt…
    Şi o poezie pe care Nichita a scris-o pentru Eminescu, dar cred că şi sieşi:
    http://www.trilulilu.ro/flxan/dc6ff039122d4d

    „Atata sa nu uitati:
    ca el a fost om viu,
    viu,
    pipaibil cu mana.

    Atata sa nu uitati:
    ca el a baut cu gura lui, –
    ca avea piele
    imbracata in stofa.

    Atat sa nu uitati, –
    ca ar fi putut sa stea
    la masa cu noi,
    la masa cinei celei de taina.

    Atat sa uitati! Numai atat,
    ca El a trait,
    inaintea noastra…
    Numai atat,
    in genunchi va rog,
    sa uitati!”
    1970, (Nichita Stanescu)

    Apreciat de 1 persoană

  4. Odata, am intâlnit un poet in carne si oase. L-am tratat cu gentilete privind dincolo de cuvintele lui, pentru a-i sesiza sensibilitatea. N-am vazut-o. Ce citisem, ca versuri, la acel om si ce vedeam in fata, erau 2. N-aveau nimic in comun. Atunci a aparut in mintea mea stupida intrebare: poti fi poet doar in fata foii albe de hârtie? Imi pare un fals. Un poet adevarat nu are voie „sa minta” nici in timpul liber ,nici in fata foii de hârtie. Lui Shakespeare cred ca i se intâmpla sa vorbeasca in versuri si atunci cind cerea o halba de bere.

    Asa cred ca era Nichita. Poetii adevarati sunt asa in toata masa lor, toata fiinta lor – nu doar in spatele usilor inchise.

    Apreciază

  5. PLECĂCIUNE …
    ÎNGERUL BLOND este şi-aici, şi-acolo, şi pretutindeni, doarme puţin că-i foarte ostenit de pămîntul tot mai trist, dar este, cu noi, în noi … mereu de NICHITA eşti locuit ori nu mai eşti … căutaţi-vă de NICHITA … în suflete …
    dormi liniştit, ÎNGERE BLOND, veghem

    Apreciază

  6. Salve !…şi să ne trăiască Nichita cel din gânduri…Am avut marele privilegiu să-l întâlnesc la un mic cenaclu dintr-o urbe transilvană,cu mulţi ani în urmă, unde venise, însoţit de Ion Lăncrănjan să vorbească unor liceeni( necopţi, normal…) ce se jucau de-a „cuvintele meşteşugite”…A fost mare şi numai pentru că a existat pentru a genera dragostea de poezie…El nu a compus poezia, ci a generat-o… Poezia sa lumina dinăuntrul său… L-am înţeles ( cel puţin aşa îmi place să cred) după ce am citit Antimetafizica..Îmi permit să citez aici trei din „zicerile” sale:
    Primo:
    “Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patimile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb : noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară ? Bănuiesc cã putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar… de dragoste mai ales.”
    Secondo:
    “Vreau să uit şi nu vreau să-mi aduc aminte din prima mea idee despre viaţă pentru că a doua mea idee despre viaţă este chiar viaţa.”
    Terzo:
    “Am fost absolut liber şi egal atunci cînd am înţeles că ideea de frumos nu-mi aparţine mie, ci ne aparţine tuturora. S-a mistuit în mine dintr-o dată ideea de geniu, ca un fum de ţigară”
    Şi, finis coronat opus, „Fără mine nu se poate, dovadă că sunt”…Eşti, Nichita, eşti şi, fără tine, chiar nu s-ar fi putut..
    Să vă fie bine!
    Una affetuosa stretta di mano,
    Il Padrino

    Apreciază

  7. Servus Flavius ,multumesc pentru postare,nu trebuie sa ne uitam poetii,precum Nichita,Ioan Alexandru,Dumnezeu sa-i odihneasca,o zi frumoasa Tavi :(,multumesc si pentru postarea cu videoclipul cu David Garrett 🙂

    Apreciază

  8. se pare ca am fost pe acelasi gand 🙂
    cei ce-l iubesc pe nichita se aseamana si comunica telepatic, 🙂
    imi imaginez alaturi de David Garrett vocea poetului recitand

    sunt trista oarecum azi, mi-as fi dorit atat de mult sa mai fie aici cu noi, sa pot sa fug in preajma lui sa-i simt necuvintele vibrand si limba romana patria sa, intrandu-mi in vene
    multumim flavius

    Apreciază

  9. superb. adevarul este ca nu este oc de prea multe cuvinte ca sa descrii cel mai mare poet modern al romaniei, care a vibrat cuvantul… si necuvantul cum nimeni altul…
    la suflet mi-ai mers!

    multumesc frumos.
    🙂

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s