Viaţa, ca o fotografie în alb-negru

Protest impotriva razboiului din Vietnam, 1967 - Washington
Protest impotriva razboiului din Vietnam, 1967 - Washington

Parcă era ieri cînd developam în baia improvizată în laborator foto, primele mele încercări de poze, după cele cîteva lecţii primite de la tata… Revelator, fixator, rama foto de lemn cu unghiuri metalice, aparatul de mărit cehoslovac „Opemus”, parcă, filmele, mirosul ascuţit de oţet al substanţelor… Şi multele, numeroasele fotografii alb-negru, unele voalate, ale unei realităţi cenuşii, cea din preajma acelei revoluţii şi de după… Aparatul de fotografiat „Villa”, apoi „Kievul” ceva mai bun, ruseşti amândouă… pe unde or mai fi?… Dar fotografiile alea?

Marc Riboud
Marc Riboud

Toate astea mi-au revenit în gînd aflînd că Marc Riboud, celebrul fotoreporter va primi, în aprilie, din partea Sony un premiu pentru întreaga operă, la Cannes, la Premiile Mondiale Sony pentru Fotografie. De 50 de ani, Marc Riboud „face poze” şi este acolo unde se face istoria. O istorie în alb-negru, aşa cum îi şade bine, fiindcă vremurile trăite şi pe care le trăim nu prea sunt colorate…  Fotografia a devenit demult industrie, s-a digitalizat, sa „fotoşopizat”, şi este azi atît de colorată încît îşi depăşeşte cu mult menirea sa iniţială, aceea de a păstra, de a memora ceva pentru viitor, pentru generaţiile ce vor veni. Riboud a fotografiat si fotografiaza frumuseţea vieţii prin locurile, evenimentele şi personalităţile sale. Şi nu doar frumuseţea… Riboud este fotoreporterul. Una dintre cele mai nobile meserii. De aceea Riboud, printre noi, este de preţuit atît de mult, de cunoscut… Şi nu-i pot „ataşa”, în acest scurt portret, altă melodie decît „Memories”, cu Barbra Streisand…

Anunțuri

18 gânduri despre „Viaţa, ca o fotografie în alb-negru

  1. Fotografiei îi șade bine să fie o carte de istorie sau un jurnal de amintiri. Fără a mai fi necesare cuvintele, fotografia poate spune o poveste sau poate să tacă şi sa ascundă un mister sau pur şi simplu poate să nu spună nimic. Contează cine este în spatele aparatului.

    Apreciază

  2. Eheu! Fugaces labuntur ani!
    Villa am avut si eu, aparat de marit tot rusesc, de la un fost colonel in armata romana, acum bunic. A trebuit sa dau spaga la Favorit ca sa-mi cumpar tancul de developat filme..

    Cat despre biblioteci, n-am amintiri frumoase despre cele din Ro, dar pot sa-ti spun ca cele de-aici merg tzutz!

    A, si te-adaug azi in „Blogroll-ul Expandat” 🙂 (sa-mi zici daca-i vreo greseala)

    Apreciază

  3. @Tavi, @Aghiutza, @Maria, @Brush, poate ar fi interesant să scanăm şi să facem o expoziţie on-line cu fotografiile noastre vechi făcute cu aparatele ale ruseşti 🙂
    @Gingaşia… sunt convins de utilitatea acelei campanii drept pentru care am şi scris deja despre ea…

    Apreciază

  4. Poza are întotdeauna doua vieti: Alb-Negru care e intruchiparea chintesentei mesajului si Color-ul care e umplutura sau clovnul primeia, clar înjumatatita de sens… E ciudat de mare diferenta!

    Ar mai putea fi a treia, dar aceia trece de la nivel de poza… in alta sfera.

    Apreciază

  5. neata iar bre! mi-ai amintit de cercul foto din generala… de primul Kiev stricat de mine… porm o Smena, hihihi ca nu ma lasa tata sa pun mina pe Kodak-ul Retina, d-al plat cu burduf ce se pliaza in interior… il pastrez cu sfintenie, ca si vechile poze alb-negru sau sepia, mostenite sau din vremi mai noi…

    Apreciază

  6. Scuze că sunt off topic! Ai comentat la mine pe blog ceva legat de ideea de furt intelectual. Ţi-am răspuns că şi eu am luat acel chestionar la mâna a 7-a, după ce l-am citit pe zeci de bloguri. Dacă ştii sursa şi pe cel care l-a creat nu am nimic împotrivă să le specific pe blogul meu. Plăcerea ar fi de parte mea. Mulţumesc!

    Apreciază

  7. Mă bucur, @Anca, de suntem părtaşi la nostalgii apropiate
    @Gala, sper şi eu ca emoţiile de acum să fie pe măsura celor de odinioară…
    @Gina, aerul retro ne ţine întregi, cred…
    @Nea Costache, mulţumesc pentru adăugirile tale la acele amintiri… Altfel ar fi spus unii că… bravez. Dar zău, nu ştiu ce au pierdut neîntîlnind lumina aia roşu-obscură…
    @Gingasie… voi scrie despre asta… Ar trebui sa o facem toti. poate sa lansam o petitie pentru salvarea Bibliotecii Nationale… poate sa iesim in fata acesteia cu pancarte, poate sa se organizeze o fundatie in acest scop, un bal de caritate, campanii de presa… E mult de lucru…
    @Ei, Ionut… sunt atitea chestii frumoase in jur. Uneori sa incercam sa le vedem… 🙂
    Numai bine!

    Apreciază

  8. Mi-am amintit de noptile petrecute in laboratorul foto,de mirosul revelatorului si fixatorului, de lumina rosu-obscura,de aparatul de marit, tot Opemus, de imaginile alb-negru ce se iveau pe hartia cufundata in revelator, de filmele agatate-n tavan la uscat, de primul meu aparat foto, un Smena 2, apoi Liubitel…Cum or fi trecut acei ani? Pozele alb-negru, cu farmecul lor aparte, au frumusetea lor, asezate in albumele vechi, ale copilariei. O saptamana plina de realizari!

    Apreciază

  9. ah ce masca de argint ma inchid in ea si visez
    la vremurile din povestile in alb si negru
    mercic flavius mi-ai adus in fata ochilor un fotograf drag
    amintirile de azi sa fie la nivelul fotografiilor (calitativ) si sa le depaseasca mesajul emotional 🙂

    Apreciază

Gîndul tău

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s