Ce simplu

ce simplu-i
să scrii poezii –
așa deduc:
se ia o pagină de facebook
se însămînțează
cu umbra unui nuc
și coapsa-i se scobește
de aur.
așa se explică:
deduc – e plin de poeți
pe ziduri azi
și toți cu mîna goală.

Punctul Termic 6
Punctul Termic 6

Un an începător de ani de bine

Ce vă doresc și ce-mi doresc, pentru anul care vine? Știu, știm, cum a fost cel vechi și cei și mai vechi… Așa că… să avem un an cu „furnizori” de bine, un an fără defecțiuni și reparații majore, un an în care să ne putem privi liniștiți și cu încredere în oglindă. Un an fără ipocrizii, fără egoism, fără patimi și ură, un an mai puțin nervos, fără exclamări și cu „bună ziua, ce mai faci?”, un an cu mai multe cuvinte, dar și cu o memorie mai bună. Știm cum ne-a fost, ne-am mai deșteptat, așadar hai să începem un an, niște ani, cu minte bună. Un an începător de ani de verde, de dimineți și de soare, un an de suflet și inimă zîmbind, un an de timp bun, tihnit, pentru voi și cei din preajma voastră, vă doresc! Așa să vă fie de bine!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune! 🙂

Alegeri de vătafi

Foto: http://www.35-33.com

Vorbim despre…niște alegeri? Atunci, azi ar putea fi vorba, printre alţii, şi despre vătafi. Vătafi de suflete, vătafi de slugi, vătafi de oraşe şi de ţară. Cu toate că ştim că viața nu-i un magazin de ursuleți de pluș, ci unul în care se vinde şi se cumpără pe măsura teșcherelei fiecăruia și că, bineînţeles, suntem învăţaţi că libertatea sau sclavia ne sunt opţionale, adică: „Cine te pune?… Tu ai ales!”. Da, poți alege, dacă nu ești laș, „indiferent” (nu-i așa?, doar toți ne naștem „egali”!) de resursele şi deşteptăciunea de care dispui, poţi alege libertatea sau capătul peronului, ori să tragi la jug mai departe. Iar aici, fiindcă alegerea e totuşi previzibilă, vin vătafii oferindu-ți cea mai bună bancă de pe peron, sub cerul înstelat și liber, fără jumătăți de măsură. Cine-s vătafii? Aş zice că-i putem recunoaște, mai ales acum în perioada asta, dacă vrem să privim cu puțină atenție în jur. Îi vedem în fiecare zi cum fac rondul de dimineață și de seară al întinselor lor proprietăți, însoțiți de argați atenți și conștiincioși. Proprietăți ridicate cu… „sudoare” sau moştenite de pe urma unei orînduri favorabile, proprietăți populate cu… tine, cu el sau cu ei… Îi vezi pînă şi la televizor sau pe facebook. Și asemeni unui stăpîn care se respectă, vătaful TĂU, la ore și date imprevizibile îți aruncă un zîmbet sau un ordin, după caz, dacă nu (ceea ce te ține zi de zi într-o sănătoasă teroare și sudoare) chiar biletul de voie spre acel peron. Apoi îţi va aminti să-l… (re)alegi ştiindu-te amnezic! Iar atunci, conform lecțiilor pline de citate altruiste acumulate în slujba stăpînilor te vei descoperi puternic și pur și gol şi împlinit – asemeni oricărui sclav cu obligaţiile cetăţeneşti achitate – în fața măreției restului tău de viață. Şi vă mai întrebaţi, „eu cu cine votez?!”.  😉

Servus, blogolume!
Toate cele bune!

De capătul Lumii. Și

Te întîlnești cu un prieten vechi. După vreo 20 de ani. Și nu pe stradă sau în parc, ci „pe facebook”, fiindcă așa se… întîmplă, iar tu ești din cei care spun din cînd în cînd că „măcar din pricina asta e bun și FB-ul la ceva!” Bineînțeles, constați că el e pe undeva pe la… capătul lumii și povestiți, „cîte-n lună și-n stele”, adică atîtea cîte încap „într-o viață de om”, dar croit pe măsura messengerului. Suficient să realizați că, de fapt, prea multe nici n-ar fi de povestit. Îi spui și îți spune: „Ești neschimbat, bătrîne! Numai ramele ochelarilor îți sunt mai… altfel! 🙂 ”, deși amîndoi știți că pozele voastre de… avatar sunt vechi de cînd lumea, iar cele din cronologie sunt departe de a fi gros-planuri. Afli că a divorțat de vreo două ori, că și-a schimbat cîteva job-uri, cum de altfel a schimbat de multișor și țara (ce-i drept, îl știai de „aventurier”) și că mai tînjește la un „Carpați” fără filtru, o votcă, un Kant și-un vinyl, „ca alea de pe vremuri, de la etajul nouă sau zece. Afli și că e tot singur fiindcă „asta e, n-a fost să fie!” și că încă mai citește, iar uneori scrie pentru un sertar (ba chiar într-un blog… vetust!), doar ale lui, și ale unor firimituri și ale unor molii… Și bineînțeles, știi că îi e dor, tare dor. Dor rău. Dar asta nu-ți spune.
Pînă la urmă nici tu n-ai să-i zici mai multe: nimicuri rapid și trist omorîtoare de timp. Nici unul dintre voi nu e din tagma celor cu biografii de luat în seamă, ci mai degrabă a trăitorilor fragili, obișnuiții zilelor una după alta. Și, încet-încet, poate după vreo… două-trei întîlniri virtuale, petrecute de-a lungul a vreo două-trei zile, mirajul se stinge rezumîndu-se la căteva like-uri reciproce pe săptămînă… Și îți dai seama, din nou, că dacă de la o vreme uiți tot mai ușor și tot mai repede asta nici nu mai e așa de alarmant, ba poate fi chiar o binefacere pentru oarece, iată, tristeți… Și ești mulțumit: ți-ai regăsit un vechi și bun prieten, și îți face… bine să-l știi „acolo”, chiar dacă prietenie se va numi – (și) de acum înainte și după… voi, atît cît Internetul o mai exista! – vecinătatea paginilor voastre virtuale.
El, la capătul lumii, tu agățat de capătul ăsta al lumii tale…

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Sufletul ca o colibă

De mult, îmi plăcea joaca aceea cînd, cu ochii închiși, deschideam o carte la îndemînă și-mi așezam degetul pe un rînd sau paragraf al paginii citindu-l apoi. Am făcut-o și azi, căutînd surpriza de atunci dar și… răspunsul de acum, și aduc rîndurile cu pricina aici, unde mai pot dospi și respira, rezistînd tentației de a le arunca în neant, drept gînd al zilei, într-un bezmetic facebook:…
„12 sept. Un om singur, într-o colibă, care mănîncă grăsime și zeamă dintr-o oală. În unele zile rîcîie cu un cuțit vechi, în altele cu unghiile: cu mult timp în urmă oala era plină cu bunătăți, acum s-a acrit și ca să-i simtă gustul omul își mănîncă unghiile rupte. Și tot așa va face și mîine și întotdeauna. Seamănă cu mine, care-mi caut de lucru în suflet.” (Cesare Pavese, Meseria de trăi, pag.247)

Cesare Pavese - Il Mestiere Di Vivere, Diario 1935 - 1950. (Prima edizione Giulio Einaudi, Torino 1952)
Cesare Pavese – Il Mestiere Di Vivere, Diario 1935 – 1950. (Prima edizione Giulio Einaudi, Torino 1952)

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Un gînd pentru azi

„Cine salvează viaţa unui om, salvează lumea întreagă”, zicea cineva. Restul sunt povești și ipocrizii spoite. Poate, tot o ipocrizie e să spun și eu asta tocmai astăzi. Mai cred însă că îmi stă în putere, cum cred că ne mai stă în putere! Fiindcă e cel puțin stupid, mă gîndesc, să te grăbești să-ți repari televizorul sau frigiderul sau mașina cînd nu mai merg, dar să arunci ușor un om la coșul de gunoi cînd s-a stricat sau ți se pare vechi.
Față de alte zile, astăzi ghena de gunoi mi-a părut mai… plină cu oameni decît cu resturi menajere. Un gînd pentru azi… Atît.
Sărbători Luminate vă doresc, oameni buni!

Servus, Blogolume!
Toate cele bune!

Scriitori de primăvară

Foto: www.transport-in-comun.ro
Foto: http://www.transport-in-comun.ro

scriitori de vagoane,
scriitori de pietre,
scriitori de șervețele,
de foste ziare,
scriitori de pereți albaștri,
scriitori de alb
și de negru,
scriitori de asfalt
și de trotuare,
scriitori de cutii de chibrituri,
scriitori de cruci
panglici și bilete,
scriitori de ziduri
și de genunchi,
scriitori de rețete
și etichete,
scriitori de ferpare,
scriitori de priviri
de ochi mari,
de geamuri,
scriitori de păpădie,
de frunze,
de iarbă
și de ploi,
scriitori de primăvară,
scriitori de nisip,
scriitori de nimic…